Limite

Dimensiunea militantă a poeziei Ilenei Negrea este caracterizată de resemnarea inerentă celui care simte că nu mai are cum să încerce și, mai ales, de ce să încerce.

198 vizualizări
Citiți în 7 de minute
Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum, frACTalia, 2021

Premiată recent pentru volumul Jumătate din viața mea de acum, dar și recent implicată într-un scandal (gratuit, din punctul meu de vedere) cu puternice ecouri în spațiul literar autohton, Ileana Negrea a devenit o figură vizibilă a literaturii tinere. Dincolo, însă, de toate discuțiile inutile brodate în jurul autoarei, trebuie apreciată calitatea poeziei, autoarea dovedind prin debutul editorial o scriitură intensă, curajoasă, puternic-confesivă, amintind de ceea ce se putea numi literatură nouă la începutul anilor 2000. Diferențiindu-se, însă, de respectivii autori prin perspectiva tematică.

Indubitabil este faptul că Jumătate din viața mea de acum este o carte a limitelor. O carte a limitelor interioare, atinse printr-un prea-plin de spleen, un soi de ascită psihică și sentimentală ce nu pare să se retragă, ce nu pare să aibă leac. Lupta cu această stare de rău în formă esențializată este tema centrală a cărții Ilenei Negrea, el venind atât dintr-un prezent traumatizant, cât și dintr-un trecut traumatic. Pe tot parcursul cărții poeta alege să împletească melancolia cu tematici suplimentare, precum feminitatea în contextul societății contemporane – o temă bine impregnată în text sau problema unor drepturi (care ar trebui să fie) fundamentale și inalienabile, dar incompatibile cu modelul societal actual.

Pe tot parcursul cărții poeta alege să împletească melancolia cu tematici suplimentare, precum feminitatea în contextul societății contemporane – o temă bine impregnată în text sau problema unor drepturi (care ar trebui să fie) fundamentale și inalienabile, dar incompatibile cu modelul societal actual.

Zădărnicia prin care poeta își filtrează trăirile și triază elementele este descompusă și expusă în această formă în poemul Numere – principalele direcții tematice fiind prezente aici („UNU Pastila nouă are gust de anason […]/DOI Sedativul/ Apa are acum un gust amar/ Numai apa// TREI Numele original este Abilify/ Abili-fy/ În română l-au tradus aripiprazol/ – unde „prazol” ți le taie –/ PATRU Anxietate mereu/ Rivotril la nevoie// CINCI Sunt în parcul de distracții/ Uneori mănânc vată de zahăr și mă dau în leagăne/ Alteori stau singură lângă poartă/ Câteodată mai plâng/ Cert e că nu mai sunt parcul”). Observăm, deci, perspectiva alienatei care, prin procesul de eroziune interioară, ajunge în punctul în care nu mai recunoaște spațiul și nu se recunoaște ca parte din el. Ruperea de ceea ce este considerat a fi normal nu este una dorită, poeta căutând răspunsuri și leacuri pe tot parcursul cărții. Relevant poate să fie sfârșitul poemului Monografie, unde putem observa o resemnare ce aproape atinge paroxismul: „Atunci pastilează-mă până la cer,/ Bunule doctor. Administrează-mi bun simț/ Miligram cu miligram. Fii gardianul/ Durerii mele. Dar să nu negăm/ Că am fost fericită/ Când nu aveam control. Când nu puteam dormi,/ Când eram cea dintâi visătoare a lumii”. Starea de alienare persistă pe tot parcursul cărții și este printre principalele surse ale creației Ilenei Negrea.

Dimensiunea militantă a poeziei Ilenei Negrea este caracterizată de resemnarea inerentă celui care simte că nu mai are cum să încerce și, mai ales, de ce să încerce. Vorbim despre resemnare care, studiată superficial, ar putea fi confundată cu o formă de blazare. Însă blazarea se naște din dezgust, din sictir, în timp ce în cazul vocii din Jumătate din viața mea de acum vorbim despre o stare specifică melancoliei constante. Militantismul Ilenei Negrea ține, în primul rând, de felul în care ea percepe ceea ce o înconjoară, dar și cum se percepe pe sine în tot acest context (în care, după cum am putea deja anticipa, vocea poetică este cea a unei categorii marginalizate – ba chiar marginalizată și în rândul a ceea ce poate fi considerat minoritar, după cum putem vedea în începutul poemului NEBUNĂ: „Lumea bună nu zice poponar sau țigan,/ Curvă, sărăntoc, pârnăiaș, retardat./ Ea știe politici identitare, e frumoasă și e înțeleaptă./ Lumea bună trage linia la ne-bună”). Totodată, poeta apelează cu multă abilitate la nedreptățile posibile într-un sistem precum cel capitalist, apocalipsele personale și interioare împletindu-se cu cele exterioare (vezi, spre exemplu, poemul Dreptul la locuire). Desigur, după cum am mai spus, contextualizarea feminității în tot acest melanj militant-discursiv este o latură cât se poate de relevantă în poezia Ilenei Negrea, fapt vizibil pe tot parcursul cărții, dar mai ales în ultimul poem, Urzici.

Apelând la poezie ca la un medicament, poate cel mai bun dintre toate, menit să îi oblojească rănile existențiale, Ileana Negrea reușește prin debutul editorial să facă o figură frumoasă.

Radu (Dumitru) Bejan (n. 1996) este absolventul Facultății de Litere din Oradea, Specializarea română-engleză (Promoția 2018) și al Masteratului Literatură română – Relevanțe europene (2020).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”

Corporalități afective

Multe discuții indigeste (și inutile) au hăituit discursul criticii autohtone atunci când ele au avut ca

Noua smerenie

Proaspăt absolvent al rezidenței literare online „Qpoem”, Vlad Mușat își marca în 2020 debutul editorial cu