Frânturi de memorie, frânturi de viață

Volumul de debut al Adelinei Pascale, maki for 2, este un volum bine închegat, o carte de poezie care se vede că a fost îndelung gândită și muncită.

258 vizualizări
Citiți în 10 de minute
Adelina Pascale, maki for 2, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2021

„de la fereastra unei cafenele oarecare/ din hong kong/ știu să-ți zic cu exactitate/ în ce loc de pe glob/ urmează să apună soarele” (cosmorama); acestea sunt primele versuri ale volumului de debut al Adelinei Pascale, maki for 2, câștigător al concursului pentru debut editorial al Casei de Editură Max Blecher. Un început care, deși nu anunță în mod explicit principalele puncte de interes ale poetei, cu siguranță este, într-un anume sens, simptomatic pentru spațiul poetic expus, cronotopul jucând un rol esențial, esențial pentru că prin el autoarea ne trasează liniile unei cartografii afective bine definite, o întreagă hartă intrinsecă aflată în directă comunicare cu exteriorul, un exterior reprezentat de amintiri, acestea fixându-se în chip sinestezic în spațiul de care aparțin. Locurile pe care poeta le revizitează prin poemele sale au întotdeauna un puternic fundal sentimental, peste care, cu destulă eleganță, sunt presărate fire biografice. Am putea spune că vorbim despre cartografierea unor biografeme.

După cum vom vedea în continuare, spațiile vizate de către Adelina Pascale sunt apropriate, interiorizate, devenind oglinzi ale trecutului; poemul ceață deasupra florilor de nelumbo este un exemplu foarte bun: „din cartierul Sham Shui Po/ cartier familiar pe care nu-l mai pot localiza/ luăm autobuzul/ până/ în Wan Chai// dimineața modifică cartografia/ și nu vreau/ să știu/ nici cui a aparținut înainte/ această cameră ieftină de hotel/ sau de ce o ceață/ se ridică/ deasupra florilor de nelumbo// un zgomot plăcut de ape/ inele de gravitație/ înaintează/ spre arhipelagurile Nan Hai”.

Volumul este împărțit în 7 grupaje, dintre care primele 6 poartă numele unor orașe din Asia (Hong Kong, Taipei, Shanghai, Seoul, Tokyo, Kyoto), ele respectând șablonul unor geografii literare construite pe un fundament afectiv (constituit printr-un biografism inteligent integrat), fiecare spațiu având specificul lui sentimental, de la melancolie sau frică, cauzate de singurătate, până la o formă a ceea ce am putea numi fericire. Ultimul (rădăcini de lotus pe timp de furtună) are un caracter puternic-confesiv și, în mare parte, reia principalele idei, trăiri etc. ce sunt prezente pe întreg parcursul volumului.

După cum spuneam, spațiul joacă un rol central în ansamblul poetic al Adelinei Pascale. Structura volumului este cât se poate de relevantă în acest sens: orașele pe care poeta alege să le expună devin concentrări de memorie, recipiente pentru esențe tari ale trecutului. Hong Kong devine un spațiu al unei profunde singurătăți, stare ce cauzează melancolie (vezi, de exemplu, sleeping dogs: „de pe balconul cu magnolii/ privesc vasele care vor debarca/ la yokohama// o profundă senzație de irealitate/ îmi întețește respirația/ dacă a rămâne singur/ ca wei shen în sleeping dogs/ într-un oraș ca ăsta/ distruge simetria/ caută pe/ cineva să te asculte/ pe o stradă aglomerată unde/ sunt biciclete noaptea// mai jos/ în hong kong/ proteste brutale/ dar noi rămânem/ în mișcarea naturală de rotație a pământului/ două languste masive/ tolănite în alge înalte”), Taipei unul al fricii de singurătate (vezi poemul prima săptămână în taipei, dar și următorul fragment din în lumina lanternei: „suntem frumoși, lihniți, singuri/ acești nefericiți în impermeabile/ visând la procesul de regenerare/ al membrelor steluțelor de mare”) și al căutării sensului iubirii (poeta concluzionează în taipei trash baby: „atât de multe leghe de dragoste disfuncțională/ în aerul comprimat/ atât de multe insecte lacome/ în lumina farului”). Urmează Shanghai, spațiu în care angoasele sentimentale par să se fi dizolvat, lăsând în urma lor o liniște ce pare să se datoreze unei fericiri impredictibile („ne îndreptăm spre coastă/ mă ții de mână/ suntem două rachete Polaris/ așteptând lansarea submarină” – [aplecați pe ferestrele vagonului]), inerte („yuán fèn/ intraductibil în alte limbi/ e singurul cuvânt/ pe care-l asociez cu dragoste/ în timp ce suntem purtați de curenți/ mai departe” – [ajunși în shanghai]).

Locurile pe care poeta le revizitează prin poemele sale au întotdeauna un puternic fundal sentimental, peste care, cu destulă eleganță, sunt presărate fire biografice. Am putea spune că vorbim despre cartografierea unor biografeme.

Pătrunderea în spațiul poetic Seoul este oarecum una turbulentă, anticipându-se, încă din primul poem revenirea la o stare nesigură, angoasantă („știu ce urmează/ instrumente de măsurat improvizate/ kilometri ca o rețea întinsă de ondulații/ gândul la corpul tău anemic și electrogen/ stewardese obosite verificând centurile/ toate nopțile fantomatice ca niște maxilare gata/ să ne mestece” – un zbor lung spre seoul), incertitudine potențată de următorul poem, mișcări seismice; în continuare lucrurile par să capete o rezolvare, ultimul titlu al grupajului dând impresia unei liniștiri („te țin de mână suntem înfometați/ înțepeniți de-atâta mers/ cu ghiozdanele în spate/ butelii enorme de scafandru/ pregătiți să coborâm la metrou/ ca două murene timide înapoi în recif” – din Seocho în Gwanak).

Ultimele două orașe vizate, Tokyo și Kyoto, există într-o relație de complementaritate, în ideea în care ambele au și un substrat politic (vezi căutând akihabara sau death to capitalism, printre altele); totuși, biografemele domină și aceste două grupaje, ele fiind, în bună parte, constituite din poeme de dragoste. Ultima parte a volumului, rădăcini de lotus pe timp de furtună, reunește multe dintre temele vizate pe tot parcursul cărții, în special primele două poeme, al doilea venind chiar ca un fel de epilog, în timp ce al treilea (și ultimul) pare să fie un hibrid funcțional, îndeplinind rolurile celorlalte două din grupaj, dar ieșind din tiparul conceptual propus de Adelina Pascale pe tot parcursul cărții; ca un fel de trezire din reverie.

În tot acest program poetic în care ițele conceptuale pornesc dintr-o zonă a memoriei afective, fundament peste care sunt construite diferite spații, apar și unele tușe care țin de o zonă a imaginarului suprarealist, de obicei argumentate printr-o stare oniricoidă. Încercările de explozie ale imaginarului sunt, totuși, vagi și marginale, din păcate. Dincolo de aceste mici neajunsuri, ar mai fi de observat capacitatea poetei de a contura spații prin tablouri bine proporționate, care au profunzime și care, dincolo de latura atmosferică, absolut necesară în arhitectura volumului, reușesc să dea impresia unei frumuseți specifice.

maki for 2 este un volum bine închegat, o carte de poezie care se vede că a fost îndelung gândită și muncită. Pentru un volum de debut aș spune că este o izbândă, Adelina Pascale având, deja, o voce bine conturată.

Radu (Dumitru) Bejan (n. 1996) este absolventul Facultății de Litere din Oradea, Specializarea română-engleză (Promoția 2018) și al Masteratului Literatură română – Relevanțe europene (2020).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”

Minimum maximorum

De la Bilet în lojă[1] încoace, Silviu Dachin reușește să-și adjudece tot mai mulți cititori amatori

Frumoasa și brutele

Mi-era dor să citesc o carte scrisă de Thanas Medi, după imensa surpriză (mai mult decât

Suprarealisme viabile

Ceea ce iese în evidență în noul volum al lui Sebastian Reichmann, Edenul tăcerii rele, este

Mătania de orori

Cunoscut în cercurile literare autohtone ca scriitor plurivalent, cu vaste domenii de interes, Tudor Crețu se