Ligia Pârvulescu debutează cu romanul translucid în urma concursului de manuscrise Primul roman, 2021, organizat de editura Litera, obținând locul întâi, cu o prefață generoasă scrisă de Doina Ruști. Se înscrie pe lista marilor debuturi în proză din anii cei mai recenți. La fel de tupeist ca romanul Băgău al Ioanei Bradea, la nivel lingvistic și discursiv distingem hiperrealismul narativ, vulgar, frust, hedonist pe de o parte, pe de altă parte – naivitatea romantică a prozopoeziei pure, citim lungi pasaje spiritualizate care produc reverii. Claudiu Komartin și Cosmin Perța sunt autorii care recomandă cartea pe coperta 4, pariind că va fi un roman de succes.
Am purtat translucid-ul într-unul dintre locurile în care îmi place mie să-mi întorc pașii, la Târgu Mureș. Însă pot să recunosc, mai mult m-a purtat pe mine prin lumile ei Flaminia (Flame), personajul feminin care are bafta să întâlnească parteneri, cum? Hipnotici, artiști, bărbați fatali, dar toxici, la fel ca Aryan: „blond, înalt, zvelt, cu părul până la umeri, îmbrăcat în sacou bleumarin și cu mâini prelungi, de artist (…) privirea ușor arogantă și, din cauza culorii ochilor de un albastru-deschis, mai puțin intensă decât i-ar fi plăcut” (pp. 11-12) sau Matei: „Matei era orgolios, frumos, egoist și mort” (p. 54). La fel ca în jurnalele lui Anaïs Nin, Flame psihanalizează și analizează imaginea și caracterul bărbaților ei, precum și evenimentele distincte sau relațiile sexuale. Tercălău este un alt personaj controversat asupra căruia a trebui să zăbovesc o vreme și să văd cum o boală mortală aduce excese în viața care i-a mai rămas de trăit. El are niște replici la care sigur și tu te-ai gândit sau pe care sigur le-ai rostit cel puțin o dată: „Da’ poeții ăștia n-au bani, Magdo, se confesa Tercălău la o bă(t)ută prin Regie, ce crezi că degeaba nu există Facultatea de Poezie?” (p. 34) Magda scrie poeme, dar ar putea trăi și fără, la o adică: „Auzise că pentru unii scrisul era ca un drog” (p. 37).
495 de pagini antrenante; citim un roman, așadar, consistent, ludic, provocator, curajos. Personajele se află în căutarea unui ideal, confuze, masochiste, ignorante și superficiale, dar cu episoade de luciditate și reflecție profundă asupra destinului uman. Filosofia de viață a fiecărui personaj se reduce la imediata apropiere și la prezent, ceea ce se întâmplă în prezent este fatidic. Naratorul omniscient, care își sancționează personajele în locul în care sunt, le taie din grandomanie, le înalță spiritul, zdrobindu-le ego-ul. Personajele par păpuși ghidate pe un destin de sfoară, cu multe noduri într-un tur de forță prin diferite forme de evadare sau terapie și excursii în locuri exotice (Mexic).
Translucid este un tribut adus libertății poeților, creează un mit modern. Conține cam toate subiectele sensibile ale societății autohtone: LGBT, misoginie, intelectuali versus pozitiviști, avort, obiectivarea sexuală a femeii, abandonul, rasele și rasismul, lumea bdsm, prostituate executate etc. Un semnal de alarmă aș trage asupra unui pasaj xenofob, livrat ca întâmplare hazlie în discurs: „Și vin ăștia doi. Și țiganul începe. «Dom’ doctor, mânca-ți-aș, nu mai pot s-o fut pe țiganca mea, dom’ doctor. Mai mergea treburile, da’ tot mai grele, tot mai grele… iar acu’ nu-mi mai intră deloc.» (…) – Și s-a pus pe masă jegu’ ăla de țigancă, mă! chițăia Miruna. Și… și… (…) Ia ghici mă de ce crezi tu că nu-i intra lu’ Palmolivu’ în Patrafira, binecuvântat fie numele Domnului, amin?! (…) Pentru că… pentru că… i se întărise rahatul în firele de păr, jegoasa naibii!” (p. 25)
Dacă nu sunteți suspicioși și treceți de pasajul de mai sus fără zgârieturi pe tălpi, atunci veți desemna și voi acest roman drept un debut care nu poate dezamăgi și care vă provoacă să renunțați la toate prejudecățile. Cei care semnează pe coperta patru pare că nu s-au înșelat. Nu vă va lipsi din geantă! Fără doar și poate, Translucid devine o marcă a societății, un fel de NMS (Noua Mișcare Spirituală).
