Actual: distopia biotech, erori umane și proteste

Personajele lui Orlando Balaș sunt inocente și totodată încărcate de veninul lumii, naive în adevăratul sens al cuvântului și alteori egoiste până la cruzime.

88 vizualizări
Citiți în 7 de minute
Orlando Balaș, Incomod, Editura Brumar, Timișoara, 2021

În prima sa carte de teatru, Incomod, Orlando Balaș accelerează alunecarea în luciditate, surprinzând în trei piese de teatru puncte culminante ale diviziunii României ultimilor ani în vânătorii de rețete biotehnologice pentru prunci perfecți, familia tradițională disfuncțională și jefuirea vistieriei țării chiar de către cei care o guvernează.

Sieg Heil sau Triumful binelui, Lasă-mi aripile și Noaptea ca hoții focalizează pe probleme cu valență politică. În Sieg Heil sau Triumful binelui, protagonistul Georg Adamson este acuzat că „a introdus în circuitul public, în mod iresponsabil, prin convorbiri directe, telefonice şi prin social media, informații care au provocat neliniște și tulburări sociale, punând la îndoială adevărul științific validat de guverne și de oamenii de știință” (p. 10), o acuzație care îl va pune la zid pe acest bărbat, pentru că în fața Judecătorului nu poate înțelege care este vina sa, având în vedere că a făcut o simplă plimbare pe malul Lacului Roxen. Lasă-mi aripile este cea de-a doua piesă de teatru în ordinea în care acestea sunt așezate în carte. Amalia, protagonista, întruchipează femeia-soție-mamă recent divorțată, în curs de a-și reface viața și care pentru asta ar face orice, își pune garant inclusiv copiii. Cea de-a treia piesă, Noaptea ca hoții, debutează cu imaginea unui grup de cetățeni ofensați de măsurile luate, de abuzurile celor de la conducere. Revolta lor se referă la unul dintre momentele cele mai arzătoare ale politicului românesc și anume „noaptea ca hoții”. Dramele din Incomod au toate ingredientele necesare unor texte dramatice de succes. Mizează pe formula americană cauză-efect sau, și mai organic, problemă-soluție.

Parcursul dramaturgic al lui Orlando Balaș este unul impresionant, autorul este un vizionar, trebuie spus că vede viitorul evoluând într-o manieră deloc imposibilă.

Personajele lui Orlando Balaș sunt inocente și totodată încărcate de veninul lumii, naive în adevăratul sens al cuvântului și alteori egoiste până la cruzime, ele nu fac lucruri, lor li se întâmplă lucruri. Ele sunt cele bătute de soartă, cele care au nevoie să fie salvate, niște victime. Sunt asemenea unor guri căscate care nu strigă după ajutor, doar se lasă purtate de soartă. Personaje singuratice, sau alienate, nu sunt experte în comunicare; dacă trebuie să comunice, nasc adevărate drame umane. Pare că locuiesc toate în aceeași casă de boli psihice și că pentru ele nu există remediu. Cei bolnavi își așteaptă tratamentul, îngrijirea, ocrotirea. Încalcă regulile societății și trăiesc după propria filosofie care se menține de obicei pe niște piloni ai educației tradiționale. Discursurile lor sunt influențate de anul și locul din care vorbesc. Și acest lucru este cel mai bine pus în evidență în piesa Sieg Heil sau Triumful binelui, unde, în anul 2151, se întâmplă distopia enunțată mai sus. Ar mai fi de spus că personajele de aici știu viitorul, sunt raționale, stăpâne pe sine, experte în manipulare, sau pur și simplu total deziluzionate, când sincere până la sânge, când pledând pentru drepturile omului, și uneori decăzute moral.

Etica reproducerii umane asistate, etica relațională, etica politică, sunt doar trei dintre formele de etică problematizate de dramaturg. Care sunt, de fapt, limitele în care umanitatea se poate încadra și poate funcționa optim? Este biotehnologia salvarea omenirii și tot ce a visat vreodată? Producția de copii perfecți, fără boli majore, cu un ADN curat, controlat și optimizat. Este părintele capabil întotdeauna să ia cele mai bune decizii pentru copiii săi? Este guvernul cel mai potrivit dintre cele care ar putea exista? Iată câteva dintre întrebările pe care le dezvoltăm după lectura acestor piese de teatru. Parcursul dramaturgic al lui Orlando Balaș este unul impresionant, autorul este un vizionar, trebuie spus că vede viitorul evoluând într-o manieră deloc imposibilă. Face un pas spre a ne descrie transformarea lumii, o lume care va fi cu totul alta peste un secol, previzibilă, digitalizată, programată, comandată. Autorul ne provoacă la un soi de bălăcire într-un cocktail al întrebărilor existențiale și ne provoacă să ne gândim la ceea ce ne influențează viața în prezent, cât sunt alegerile noastre, cât este dicteul altor persoane care ne influențează destinul. Rămân cu întrebări care mă vor face să analizez mai departe sensul umanității: Ce fel de oameni suntem? Ce sunt oamenii? Ce este creierul uman și cum își face el loc pentru derapaje?

Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Are trei volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv, Charmides, 2019, Aștept primăvara și vine - Dragoș, Casa de Pariuri Literare, 2022. A colaborat cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Qpoem, Banchetul și altele. A lucrat la revista Vatra și monden. Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” - OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III-a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”

Camera punk

Mobil și neliniștit până la scepticism, Andrei Zbîrnea și-a făcut deja o tradiție personală din a

Everybody Hurts

În 1993, la fel ca orice puști din generația mea, eram un avid privitor de MTV.