Baciul Petrache este un om simplu de la țară, muncitor și iubitor de natură, dar când vorbește pare un mare erudit și îl macină întrebări existențiale care i-au preocupat de-a lungul timpului pe mai toți marii filosofi. Știe că e un suflet bătrân și că are o menire, astfel că într-o zi se hotărăște să-și lase oile și casa de la țară și pleacă la oraș. Acolo o cunoaște pe Iana și intră într-un triunghi conjugal în care nu e sigur cine e victima și cine călăul. De aici pornește într-o odisee care îl aruncă în iad, îl aduce înapoi în oraș și îl poartă până în rai, totul în numele singurului lucru care contează cu adevărat pentru el – iubirea. În Călătorie în iad și în rai și-n oraș binele și răul sunt uneori greu de distins și nu toate tărâmurile sunt ceea ce par, iar belșugul material nu înseamnă nimic fără împlinirea spirituală. Un roman care ne arată că iubirea pură are puterea de a transcende spațiul și timpul, fără limite, și chiar de a scoate sufletele osândite din infern ori pe cele cuprinse de lumină din paradis.
— Un om nu poate nimic prin el însuşi, dar, dacă are învoire, atunci nimic nu i se poate împotrivi. Tot ce dobândeşti în viaţă este pentru că ai învoire. Unul are învoire la slujbe bune. Altul are învoire să câştige bani mulţi. Altul să aibă o casă mare. Dar oamenii nu ştiu că tot ce au dobândit este datorat învoirilor cu care s-au născut. Ei cred că au realizat toate câte le au prin munca şi îndârjirea lor. Însă, dacă nu ai învoire cerească, poţi munci întreaga viaţă fără să capeţi un fir de aţă măcar. Fiecare se naşte având unele învoiri, dar are şi destule restricţii. Degeaba vrea unul să fie pictor, dacă nu are învoire. Dar poate are învoire să aibă case şi maşini. Însă nu la viaţa oamenilor de pe pământ mi-e gândul acum, ci la viaţa sufletelor închise pe nedrept în bolgiile iadului.
Aşa vorbi Iana şi bădia Petrache simţi ca pe-un stol de fluturi în rărunchi nedreptatea făcută de draci oamenilor şi ar fi eliberat sufletele aflate în captivitatea lor, dar nu avea nici o idee cum ar putea s-o facă. Avusese noroc când a eliberat sufletul Zeldei-Aspasia, a fost un concurs de împrejurări favorabile. Dar cum să scoţi toate sufletele din iad, când ele sunt ţinute într-un prizonierat mai adânc şi mai necruţător decât cel din puşcăriile pământului, unde deţinuţii sunt imobilizaţi doar cu lanţuri şi cătuşe, care lesne pot fi rupte, faţă de aceste suflete din iad, ţinute în captivitate cu vrăji drăceşti şi cu magia neagră a Tălpii Iadului?
Când auzi aceste vorbe, Petrache îşi aminti toate nenorocirile prin care a trecut de-a lungul vieţii. Dar nu de ele îi păsa, ci, înţelegând că dracii sunt nişte răzvrătiţi, nu-i mai veneau bine la socoteală toate câte le gândise până atunci. El aşa ştia, că Dumnezeu este deasupra tuturor, şi-a oamenilor, şi-a dracilor, şi-a universului, şi totul se face după voia Lui, sub al Său control divin… dar acest mod de a gândi al oamenilor nu e cumva doar o blândă dialectică, văzută la scara lor, scara înţelegerii, când, de fapt, în străfunduri se confruntă puteri cu mult mai mari? Şi sunt alte legi puse la temelia existenţei decât cele cunoscute nouă, e o altfel de ciocnire între Bine şi Rău, din care ia naştere alcătuirea lumii, o structură oare de ce arhitect creată? O arhitectură căreia chiar şi Dumnezeu i se supune, el fiind doar povăţuitorul şi îndrumătorul omenirii, ajutând-o să meargă pe aceste căi nevăzute, căci El este singurul care le înţelege, însă oamenii nu-L ascultă?
Şi atunci, se întrebă Petrache, cine să fie Arhitectul, că nici măcar nu-l bănuim a fi, nu avem nici o ştire despre el decât numai urmărind dinamica vieţii şi relaţia noastră cu Dumnezeu, dar ştiinţa noastră e doar de suprafaţă… şi cum a făurit Arhitectul miezul lumii… fără ca el să fie atotstăpânitor, ci pentru a contracara un rău preexistent… Tulburarea aceasta ce se născu atunci îl urmă pe bădia Petrache toată viaţa şi în toate zilele îşi simţea gândurile împovărate de ea. Dar era tare tainică, ştia că n-are cum s-o înţeleagă, singurul capabil de comprehensiune fiind Dumnezeu, Povăţuitorul şi Călăuzitorul nostru.
