În septembrie a avut loc la Iași ediția a noua a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere, FILIT. După un an de pauză, cea mai importantă manifestare de gen de la noi a bifat o ediție mai restrânsă, într-o formulă hibrid, dar care m-a uns la suflet nu doar pentru că e prima la care particip, ci și pentru că e cel mai mare eveniment literar cu public la care ajung după începutul pandemiei.
Pe lângă invitații „serioși”, a existat o secțiune specială dedicată evenimentelor la care au participat exclusiv scriitori pentru copii. Organizatorii festivalului se numără printre cei care au înțeles că o literatură funcțională are nevoie de un sector bine dezvoltat dedicat scrisului pentru cei mici. Am luat parte, alături de Horia Corcheș, Diana Popescu, Mircea Pricăjan, Carmen Tiderle sau Dan Coman la mai multe întâlniri cu tinerii cititori din Iași, discutând despre felul cum vedem literatura de azi, despre ce se poate face și, desigur, despre ce NU se face pentru a aduce cărțile pentru copii mai aproape de cititorii lor. În paralel cu evenimentele oficiale, cele care au pigmentat în modul cel mai plăcut cele câteva zile petrecute la Iași au fost întâlnirile cu numeroși alți scriitori, prieteni sau doar cunoscuți de pe Facebook. De fapt, cele din urmă sunt la fel de importante ca primele, fiind niște excelente incubatoare de idei, adesea mai rodnice decât dezbaterile, conferințele și mesele rotunde oficiale.
M-a impresionat nivelul entuziasmului celor implicați într-un fel sau altul în bunul mers al festivalului, de la organizatori până la voluntarii care au avut grijă să nu ne pierdem și să ajungem la timp acolo unde aveam de ajuns. Copiii din public au fost și ei la înălțime, plini de curiozitate, de emoție și de întrebări incomode – nu doar inteligente, ci câteodată de-a dreptul încuietoare. O să repet de câte ori e nevoie că cititorii de vârsta asta sunt cel mai bun public la care poate spera orice scriitor.
Un articol separat ar merita Casa Muzeelor, loc magic unde vizitatorii pot pătrunde într-un univers populat deopotrivă de scriitori dispăruți și în viață. E un sentiment straniu de plăcut să te privești în oglinda în care s-a admirat acum un secol și ceva I.L. Caragiale sau să tragi cu urechea la ușa în spatele căreia se desfășoară o ședință a junimiștilor. E incredibil câte lucruri se pot face dacă există entuziasm și puțină implicare din partea autorităților și mi-ar plăcea să văd modelul acesta replicat la o scară cât mai mare.
Sunt cărți care se adresează minții, sunt cărți care se adresează mai degrabă inimii și sunt cărți rare care le combină pe cele două. Chiar dacă mie îmi sunt mai apropiate cărțile pentru copii care tratează lumea făcând uz de umor și ironie, asta nu mă face imun la cele mai sensibile, așa cum e cea de astăzi.
Victoria Pătrașcu e una dintre cele mai prolifice autoare de cărți pentru copii de la noi. Co-fondatoare a Asociației De Basm, care grupează scriitori de literatură pentru copii din România, ea e și o promotoare a recunoașterii rolului acestui gen literar ca unul major, cu drepturi egale printre celelalte. Printre cele mai cunoscute cărți ale ei se numără Stejarul pitic, cel mai bun tătic!, Ela cea fără de cuvinte și Ziua în care a fugit somnul. Dragonul 32, volum apărut în 2021 la Editura Cartea copiilor, are parte de ilustrațiile superbe ale Mihaelei Paraschivu.
E o carte delicată și inteligent construită despre felul cum putem îmblânzi realitatea prin puterea poveștilor și a imaginației. După ce mica eroină a volumului urcă în tramvaiul care leagă Piața Unirii de depoul Alexandria și se pierde de mama ei, vehiculul se transformă imediat într-un monstru. Din fericire, unul nu foarte înspăimântător, și o salvează întâlnirea cu un misterios bătrânel, pe nume Georgică-Firfirică, care acționează ca ghid al fetiței în incursiunea ei pe tărâmul umbrelor – sau mai bine zis, în burta dragonului, unde acesta și locuiește. Incidentul neplăcut se transformă pe nesimțite într-o aventură care te acaparează ca cititor, contând mult și faptul că aveam aici o poveste universală, cu care poate rezona oricine, oriunde. Mi-a plăcut apoi mult că volumul abordează, discret și eficient, și aspecte sociale care sunt adesea neglijate în cărțile pentru cei mici. Bătrânelul ponosit, care se dovedește în final a fi un salvator, le poate oferi cititorilor o minunată lecție despre capcana aparențelor și poate constitui punctul de plecare pentru discuții pe tema asta.
Ca orice bucată de literatură autentică, cartea Victoriei Pătrașcu poate funcționa și ca poveste terapeutică, fără ca asta să-i știrbească în vreun fel valoarea literară.
