Cărtărescu tânăr

‘86 spre ’87, ce iarnă!
toamna încă aveam hemoroizi de aur şi toţi doctorii purtau brelocuri
acum în colentina fabrica de azbociment îşi trimite tusea printre blocuri.
e iarnă în cafenele modern talking cenaclurile închise
trec taxiurile ca nişte ţâţe de diamant prin ninsoare şi tu nu mai vii, nu mai vii...
locurile de parcare din piaţa bucur obor plâng de dorul tău
şi semaforul de lângă universitate e galben de gelozie
de când te-a văzut trecând într-o dacie 1310 cu amicul tău ilie...
 
Te iubeam dar tu nici nu te uitai la mine.
erai mai dulce ca limba lui neculce
şi grasă
ca o bucătăreasă
erai şic ca o felie de măr rasă.
cu ţâţele tale plutind în aspic
făceai furori la teatrul foarte mic
şi când treceai pe lângă nottara în ţinută de gală
plesnea de invidie afişul cu cântăreaţa cheală
toate tramvaiele troleibuzele şi metroul se îndrăgostiseră de tine
dar tu, chera mu, tu nici nu te uitai la mine.
 
Şi ce mult te iubeam când în cofetăria zmeurica ai făcut istericale
printre torturi cu frişcă bezele carpaţi fără filtru şi zaharicale
şi ce bine îţi stăteau scampolo-ul cu gică petrescu şi fusta plisată-n carouri
când te-am zărit în alimentara printre munţii de compot şi macrouri
şi n-aş fi dat pentru întreg amazonul, pentru gange sau nil
părul tău albinos spălat cu şampon de apilarnil
ca pachebotul queen mary erau şoldurile tale divine
dar tu, chera mu, tu nici nu te uitai la mine.
 
Mi-aduc aminte: era o seară de decembrie din anul 1986
în piaţa palatului cădea noaptea şi-un beţiv, cu o sticlă de tescovină
şi din fereastra mea de la etajul zece vedeam în blocul de vizavi
o pereche de handicapaţi încercând să facă amor
am stat şi m-am uitat la ei:
- stai aşa! ceva mai la stânga... aşa!
dă-i că merge! ... încă, încă puţin
aaatât! acum bagă mare!
dă-i, dă-i, dă-i, dă-i
asta e.
 
nici n-am observat că sosise noul an.
luna îşi arăta printre nori obrazul spălat cu perlan.


(1987)