‘86 spre ’87, ce iarnă! toamna încă aveam hemoroizi de aur şi toţi doctorii purtau brelocuri acum în colentina fabrica de azbociment îşi trimite tusea printre blocuri. e iarnă în cafenele modern talking cenaclurile închise trec taxiurile ca nişte ţâţe de diamant prin ninsoare şi tu nu mai vii, nu mai vii... locurile de parcare din piaţa bucur obor plâng de dorul tău şi semaforul de lângă universitate e galben de gelozie de când te-a văzut trecând într-o dacie 1310 cu amicul tău ilie... Te iubeam dar tu nici nu te uitai la mine. erai mai dulce ca limba lui neculce şi grasă ca o bucătăreasă erai şic ca o felie de măr rasă. cu ţâţele tale plutind în aspic făceai furori la teatrul foarte mic şi când treceai pe lângă nottara în ţinută de gală plesnea de invidie afişul cu cântăreaţa cheală toate tramvaiele troleibuzele şi metroul se îndrăgostiseră de tine dar tu, chera mu, tu nici nu te uitai la mine. Şi ce mult te iubeam când în cofetăria zmeurica ai făcut istericale printre torturi cu frişcă bezele carpaţi fără filtru şi zaharicale şi ce bine îţi stăteau scampolo-ul cu gică petrescu şi fusta plisată-n carouri când te-am zărit în alimentara printre munţii de compot şi macrouri şi n-aş fi dat pentru întreg amazonul, pentru gange sau nil părul tău albinos spălat cu şampon de apilarnil ca pachebotul queen mary erau şoldurile tale divine dar tu, chera mu, tu nici nu te uitai la mine. Mi-aduc aminte: era o seară de decembrie din anul 1986 în piaţa palatului cădea noaptea şi-un beţiv, cu o sticlă de tescovină şi din fereastra mea de la etajul zece vedeam în blocul de vizavi o pereche de handicapaţi încercând să facă amor am stat şi m-am uitat la ei: - stai aşa! ceva mai la stânga... aşa! dă-i că merge! ... încă, încă puţin aaatât! acum bagă mare! dă-i, dă-i, dă-i, dă-i asta e. nici n-am observat că sosise noul an. luna îşi arăta printre nori obrazul spălat cu perlan. (1987)
Cărtărescu tânăr
