Eva și-a tatuat lângă sfârcuri
o lună pixelată
pentru mama
că a plecat și m-a băgat
în procentul copiilor
cu aureole în ochi
și dulapurile pline cu dulciuri
de la IL Mercato
Eva o îmbrățișează pe mama
Eva mă îmbrățișează pe mine
la marginea pădurii
cineva își construiește o casă
la marginea pădurii
cineva se bucură că are internet
Eva îl îmbrățișează pe tata
procent al bărbatului alcoolic din est
iubit cu rețineri
doar de mine și sora mea
Eva pixelată
cea care a creat universul
cu lanurile sale interminabile
de floarea-soarelui
cu bluzele largi
în care să stai ghemuit
când nu și nu
Eva tatuată
ce nu i-a dat mamei curaj
să mă ia cu ea
of și iarăși of
în loc de buongiorno
Eva ce cunoaște fiecare celulă
a corpului meu
Eva ce mă ia de la fereastră
of și iarăși of
în loc de buongiorno
lângă brad
cu o mamă tânără
gata de plecare
gata să intre în procentul
femeilor din est
gata să creeze găuri
în timp și spațiu
pentru toate cururile de babe
ce urmează să fie șterse
zeități păgâne ce nu au vreo vină
zeități păgâne ce se-ntind să culeagă măslinele
mâna în ghips
și toamnă și vară
și premiul I și premiul I
și premiul I
copil păgân ce vrea
să te aducă înapoi
și premiul I și premiul I
și pastile și premiul I
of și iarăși of
în loc de buongiorno
pe strada neasfaltată
în care mă arunc într-o băltoacă
sperând să fie groapa marianelor
dar cu lavandă
și turte pe plită
Textul poetic al lui Florin Gherman se întemeiază pe experiența traumatizantă, quasi-generică a familiei din Estul european postdecembrist. Se exprimă, la a doua generație deja, acea binecunoscută și inconturnabilă exasperare a cetățeanului estic, frustrat că lucrurile din realul trăit nu concordă în vreun fel cu lucrurile așteptate, visate. Se descrie, prin recurența a două vocabule – of și buongiorno – , diferența de macaz existențial dintre soră, plecată în Vest la muncile umilitoare consacrate și frate, rămas în țară cu profanele regrete. Modelul feminin e completat de reluarea obsedantă a numelui propriu Eva, cea mitologic vinovată de Căderea din Rai și de pomenirea mamei, de asemenea, de mai multe ori. Ce-i rămâne lui Adam, în definitiv la fel de vinovat, mitologic, ca și Eva? Desigur, lamentația. Pentru că poemul lui Florin Gherman e reiterarea, de fapt, a plângerii ontice a lui Adam. Amin.