Editorial 9/2021

Mult, prea mult timp școala românească a încurajat ruperea dialogului între cititori și literatură. Prin extensie, între cititori și scriitori. Un semn clar al acestei anomalii este impresia cvasi-generală că nu există decît scriitori morți. Altfel spus, că la acest statut nu acced decît aceia validați de doamna cu coasa.

212 vizualizări
Citiți în 2 de minute

Totuși, în ultima vreme se poate observa o ușoară îndreptare a situației. Am ajuns, prin nu știu ce miracol, ca publicul neimplicat direct în viața (!) literară să accepte ideea că nu doar moartea, ci și senectutea poate împrăștia în jurul unui om aura scriitorului sadea. Am evoluat, deci, am atins performanța de-a vedea scriitori și-n jurul nostru, scriitori în viață – chit că-n ultima parte a acesteia.

Fenomenul în cauză – îmbucurător, în definitiv – face ca aceeași percepție publică să plaseze în rîndul scriitorilor tineri oameni trecuți bine de 40 de ani. Deja cărunți și ridați, scriind de cele mai multe ori cu apel la nostalgie și experiența de viață, acești „tineri de perspectivă” sînt precedați, se înțelege, de scriitorii embrionari. De cei avînd vîrsta unor Eminescu, Blaga, Sadoveanu sau Camil Petrecut atunci cînd aceștia atinseseră deja maturitatea creatoare. Despre cei de pînă în 25 de ani nici n-are rost să vorbim. Sînt doar o boare la orizontul unui peisaj dominat de statui, dintre care unele, puține, încă – abia – mai clipesc.

Și mă gîndesc cîtă nevoie are literatura însăși de reînnodarea dialogului între cititori și scriitori. Și cît de ușor se poate face asta dacă renunțăm – noi, i.e. școala, societatea în general – la pretenția elitistă și falsă că distanțarea (culturală) pioasă face bine. Dimpotrivă. În cazul nostru, „virusul” trebuie încurajat să se răspîndească exponențial. Prin orice mijloace; în primul rînd prin contactul direct cu acești pacienți zero care sînt scriitorii în viață. Cu cît mai tineri, cu atît mai contagioși.

Mircea Pricăjan s-a născut pe 2 septembrie 1980, în Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal, cu o teza despre Stephen King. A debutat editorial în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Editura Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Editura Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare electronice și a fondat în anul 2012 Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. Este membru al Asociației Române a Traducătorilor Literari, în intervalul 2003-2020 a fost redactor al revistei de cultură Familia, iar din anul 2021 este redactor-șef al aceleiași publicații.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial 6/2021

Ca noi toți, dragi cititori ai Familiei, fac parte din acea minoritate care își alcătuiește din

Editorial 5/2021

În condițiile acestea, găsesc o singură explicație. Căci numai aceasta poate spulbera-n cazul de față constrîngerile

Editorial 4/2021

Ne-am gîndit să vă propunem pentru acest număr o temă de discuție foarte actuală.