Cancel culture sau cultura anulării este în același timp o „practică” veche de cînd lumea. Înainte să prindă rădăcini pe solul fertil al corectitudinii politice, s-a dezvoltat cu succes alimentată de vechea voință umană: aceea de putere.
Se spune pe drept cuvînt că istoria este scrisă de învingători. Adevărul factual este că aceasta se face inclusiv ștergînd părțile din istoriei care nu convin. Fenomenul se poate observa, în această logică, dar cu fundament religios, pînă în zilele noastre. Căci ce altceva fac talibanii și întreaga pletoră a fundamentaliștilor de orice fel dărîmînd la propriu monumentele vechi de milenii dacă nu să aplice într-o formă extremă bătrîna ideologie a „anulării” religioase, culturale, istorice, sociale?
În același fel, dar cu mijloace mai… civilizate, acționează adepții reașezării societății în toate datele ei după principii pe care el le consideră „sănătoase”, „echitabile”.
Să fie aceasta o culme a evoluției gîndirii în civilizația occidentală sau doar o reîncălzire a unei „supe” din care omenirea se ospătează cu nesaț cam de cînd a apărut organizarea socială și conștiința timpului? Care sînt implicațiile acestui nou avatar al unei mișcări revoluționare care a ajuns – din nou, inevitabil – să pună mai mult preț pe negație, pînă acolo încît să-și facă din asta o identitate asumată?
Vă poftim să aflați de la invitații lui Mihai Maci la dosarul acestui număr.
Ilustrația copertei este realizată de Felicia Simion.
