Azi, când scriu acest text fără să fi premeditat coicindența, e ziua Minonei von Stackelberg (8 aprilie 1813 – 21 februarie 1897). Ea a fost fiica Josephinei Brunsvik von Stackelberg, văduvă Deym (1779 – 1821), care, conform cercetătorilor cu acces la documente în limba germană (Schmidt-Görg, Kaznelson, Goldschmidt, Tellenbach, Steblin, Klapproth etc.), e cea mai plauzibilă candidată pentru postura de „Nemuritoare Iubită” a lui Beethoven (spre deosebire de ipoteza anglofonilor, care o favorizează în mod bizar pe Antonie Brentano, soția fidelă a unui bun prieten al compozitorului).
Maria Theresia Selma Arria Cornelia Minona von Stackelberg s-a născut la Viena, la nouă luni după controversatele scrisori de dragoste pe care Beethoven le-a scris în 6-7 iulie 1812 către iubirea vieții lui, care a rămas neidentificată oficial, deși scrisorile respective erau precedate de altele similare, din perioada 1804-1807, către Josephine. În vara lui 1812, Josephine era părăsită de al doilea ei soț, baronul eston Christoph von Stackelberg. O fi fost Minona fiica ilegitimă a lui Beethoven?
După cum am mai discutat în detaliu în Familia argumentele „josephiniștilor”, esența e că secretul și înăbușirea iubirii dintre Beethoven și Josephine s-au datorat interdicției din epocă de a se recăsători cu un nenobil la care s-a supus ea ca să nu piardă tutela copiilor din prima căsătorie. Josephine a fost un suflet sensibil și influențabil, a fost nefericită cu Stackelberg și a suferit mult și pe plan fizic, decedând de tuberculoză la 31 martie 1821 (la trei zile după ce a împlinit 42 de ani), deci în acest an se comemorează bicentenarul morții ei, odată cu prelungirea aniversării a 250 de ani de la nașterea lui Beethoven.
În aprilie 1813, după nașterea Minonei, Stackelberg și-a părăsit din nou soția. Bănuia sau știa el oare că Minona nu era fiica lui, cum presupun unii cercetători? Citit invers, bizarul nume Minona poate însemna Anonym. În 1814, Stackelberg i-a luat pe toți copiii Josephinei și practic i-a abandonat în grija unui diacon din Estonia, ca să-i despartă de mama lor, care era marginalizată și de propria familie, cu excepția devotatei sale surori Therese, chiar și în ultimii ei cinci ani de viață (și de boală).
La moartea lui Stackelberg în 1841, Minona și sora ei, Maria Laura, s-au mutat la Satulung, în actualul județ Maramureș, la mătușa lor Charlotte Teleki von Szék. După câțiva ani, când sora și mătușa ei au murit, Minona s-a instalat la Viena, ca însoțitoare în reședința contesei Bánffy, care se pare că era o rudă îndepărtată a lui Stackelberg. Acolo, în 1858, la una dintre seratele muzicale ale contesei, Minona l-a cunoscut pe Liszt, care povestea mai apoi la bătrânețe cu cea mai profundă emoție că în copilărie, la Viena, fusese sărutat pe frunte de Beethoven în semn de apreciere și ca un fel de „botez artistic”, după ce-i cântase la pianoforte marelui predecesor (oare era o falsă amintire interesată, mai auzea ceva Beethoven la 52 de ani sau urmărea mâinile copilului?). După moartea contesei Bánffy în 1865, Minona s-a mutat în casa ei, unde avea să moară de pneumonie la vârsta de 84 de ani ca fată bătrână, dar destul de bine situată financiar mulțumită rentei din partea contesei Bánffy și veniturilor unei moșii din Ardeal moștenite de la unchiul ei, Ladislaus von Teleki.
Cu siguranță, Josephine a avut doi copii ilegitimi (Maria Laura și Emilie): cu Stackelberg (înainte de căsătorie) și cu Andrehan, ambii tați fiind succesiv profesorii ei de pianoforte – cum i-a fost și Beethoven în tinerețe. O fi fost acesta „modelul” subconștient urmat și în cazul Minonei? Viața acesteia a inspirat compozitorului eston Jüri Reinvere (n. 1971) opera „Minona, o viață în umbra lui Beethoven”, a cărei premieră a avut loc la Regensburg în 25 ian. 2020. Se spune că Minona a avut mereu un puternic accent baltic și că era considerată, ca și ipoteticul ei tată biologic, o persoană excentrică. Documentarea lui Reinvere pentru a scrie libretul operei sale a revelat că tânăra Minona era vioaie, destul de talentată muzical (a compus câteva piese, de ex. două Ecoseze pentru pianoforte în stilul usual al vremii sale) și o vreme răzvrătită față de metodele pedagogice ale lui Stackelberg.
S-au păstrat două fotografii ale Minonei, una de pe la 35 de ani și cealaltă de la finalul vieții. În prima se poate observa o oarecare asemănare cu portretul lui Beethoven la vârsta de 43 de ani realizat de Letronne în 1814, considerat unul dintre cele mai fidele. A doua fotografie are un aer amar și resemnat, iar fizionomia poate aminti mai degrabă (dar fără zâmbetul zbanghiu al acestuia) de portretul de la 65 de ani al lui Johann, fratele lui Beethoven, care i-a supraviețuit compozitorului (nu știm cum ar fi arătat Beethoven la 65 sau la 80 de ani). Dar acestea pot fi doar impresii subiective dacă nu se fac măcar analize anatomice comparative de genul celor documentate de Teri Noel Towe (de ex., pe site-ul bach-cantatas.com), care au autentificat unele portrete ale lui Bach.
Mai sigură ar putea fi o analiză genetică, dar familia Brunszvik din Ungaria, descendentă a Josephinei, neagă legătura dintre Beethoven și Minona, poate ca să protejeze imaginea Josephinei, așa cum au făcut și strămoșii lor. În plus, în oase umane vechi de 124 de ani se păstrează doar ADN-ul mitocondrial, dar acesta se transmite doar pe linie maternă, deci misterul tatălui Minonei persistă până la descoperirea unor eventuale dovezi documentare certe.
