/

Spectacolul tragicomic al lumii (muzicale) contemporane

206 vizualizări
Citiți în 16 de minute
„Oare unii oameni se ocupă de muzică pentru că sunt nebuni, sau muzica e cea care i-a înnebunit?” (Hector Berlioz)

Universitatea din Aberdeen își avertizează oficial studenții că ar putea fi afectați emoțional de o reprezentație cu baletul „Petrușka” de Stravinsky pentru că moare cineva în cadrul acțiunii acestuia. Adică o marionetă (Petrușka e o păpușă din vechiul teatru popular rus și echivalentul lui Pulcinella din Italia, Punch din Anglia sau Vasilache din România). Nu-i nimic, dacă nu suportă moartea unei păpuși, afectații emoțional respectivi pot să-și ceară eutanasierea, că acum e legală în unele state occidentale. Probabil moartea semenilor lor nu-i mai afectează, după ce li s-a servit în jurul lor de atâtea ori. Nici a lor înșile?

Teatrul Național Lituanian de Operă și Balet a eliminat din repertoriu baletele „Romeo și Julieta” de Prokofiev și „Ritualul de primăvară” de Stravinsky. Conform comunicatului oficial, instituția de cultură respectivă „a decis să urmeze recomandarea Ministerului Culturii și să se abțină temporar, până la încheierea ostilităților din Ucraina, de la prezentări publice de lucrări ale autorilor ruși, deoarece cultura în Rusia este prea strâns asociată cu politica agresivă a acestei țări. Oleksandr Tkacenko, ministrul culturii din Ucraina, a solicitat, de asemenea, acest lucru în timp ce se adresa comunității culturale mondiale. Sperăm că publicul nostru va înțelege situația geopolitică și va susține decizia noastră, mai ales că în locul lucrărilor eliminate vom prezenta balete foarte populare în rândul publicului.”

Prokofiev și Stravinsky au trăit cu mult înainte de Putin, dar ministrul culturii din Ucraina solicită interzicerea lor în lume. Alții încă îl interzic pe Wagner fiindcă muzica lui îi plăcea lui Hitler.

Celebra pianistă Valentina Lisitsa (care e ucraineancă) și-a văzut concerte anulate încă din 2015, de către Orchestra Simfonică din Toronto, din cauza unor postări ale ei pe Twitter considerate „intolerante”, dar nemenționate în contextul respectiv. Ziarul Toronto Star remarca totuși într-un editorial că pianista nu fusese invitată ca să-și discute opiniile politice, ci ca să cânte la pian și că a cenzura un muzician pentru opinii pe care unii le consideră jignitoare demonstrează neasimilarea noțiunii de libertate a cuvântului. Ulterior, alții mai orientați au acuzat-o pe ucraineanca Lisitsa că promovează un discurs al urii (hate speech) și că reproduce propaganda lui Putin despre Ucraina.

După ce au obținut anularea concertului ei de la teatrul de operă „La Fenice” din Veneția, activiștii antiputiniști s-au concentrat la o petiție pentru anularea unui concert la Genoa al pianistului rus Denis Matsuev. Ca și reputatul dirijor Valerii Gherghiev (care a fost dat afară de la Filarmonica din München de către primarul orașului, dar și de la alte instituții muzicale occidentale), Matsuev are ghinionul să fie în relații bune cu Putin.

Dar activiștii… Apropo, acest termen intrat lejer în limbajul actual (de ex., „activiști ecologiști”) nu cumva amintește de activiștii de partid dinainte (evident, comuniști)? Sau nu doar amintește? În fine. Deci, activiștii italieni n-au obținut același succes împotriva celebrei soprane rusoaice Anna Netrebko (stabilită în Austria), care continuă să cânte pe scenele de la „La scala” și din Verona, Arezzo etc.

Cândva, dictatorul albanez Enver Hoxha a exprimat aprecieri pozitive despre maica Tereza (ceea ce probabil o face pe aceasta o persoană oribilă, prin asociere). Sau, ca să fie mai clar, cazul lăudatului dirijor Herbert von Karajan, care a fost membru al Partidului Național-Socialist (adică Nazist) și și-a construit o bogată carieră muzicală, inclusiv în Germania pe vremea lui Hitler și după război în toată lumea. Totuși, n-ar fi mai bine ca legat de muzicieni să se discute doar muzica? Prokofiev și Șostakovici au compus și pentru Partid, înscriindu-se în prea lungul șir de concesii pe care le-au făcut artiștii mai-marilor zilei pentru a supraviețui, dar asta nu scade valoarea lucrărilor lor importante artistic. Sau mai simplu e să anulăm totul (cancel culture)?

Soprana americancă Renée Fleming a primit al 29-lea Premiu Anual de Cristal din partea Forumului Economic Mondial (World Economic Forum, WEF), de la Davos (Elveția). E acea asociație condusă de Klaus Schwab, autorul cărții CoVID-19: Marea resetare, care consideră că pandemia e o ocazie ce nu trebuie ratată pentru reorganizarea lumii. Alte indicații prețioase emanate de gânditorii de la WEF sunt celebrele „Nu vei avea nimic și vei fi fericit”, „Mica elită care ia toate deciziile, chiar dacă nu în beneficiul majorității populației” trebuie să supraviețuiască unui eventual potop (asta e dintr-un interviu video cu Yuval Noah Hariri, ideologul lor), sau că jumătate dintre personajele din serialele comice trebuie să fie homosexuale. Miliardarii din WEF se grăbesc atât de tare să ne salveze planeta de poluare și de schimbările climatice (pentru care ne recomandă să stăm în frig și să stingem becul), încât au nevoie de avioane particulare. Iar acum se pricep și la interpretarea vocală a muzicii clasice și o premiază pe Renée Fleming.

Prokofiev și Șostakovici au compus și pentru Partid, înscriindu-se în prea lungul șir de concesii pe care le-au făcut artiștii mai-marilor zilei pentru a supraviețui, dar asta nu scade valoarea lucrărilor lor importante artistic.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a decis sancțiuni asupra a 119 ruși și ucraineni ce figurează pe o listă alcătuită de Consiliul de Securitate al țării, interzicându-le intrarea în Ucraina și dispunând blocarea conturilor acestora. Din lumea muzicii așa-zis clasice, pe listă apare doar soprana Anna Netrebko, dar e inclus regizorul Nikita Mihalkov, laureat cu premiul Oscar (n-ar trebui să-i fie retras?). Ucraina „va informa autoritățile competente din Uniunea Europeană, Statele Unite și din alte țări cu privire la aplicarea sancțiunilor și le încurajează să impună măsuri restrictive similare.” Orice asemănare cu purificări etnice și cu lista neagră de la Hollywood din anii 1950, pentru interzicerea simpatizanților comuniști și de stânga (de ex., Chaplin), e forțată.

Tenorul lituanian Vaidas Vyšniauskas (cunoscut și cu numele de scenă Kristian Benedikt) a fost interzis în țara lui după ce a cântat la Teatrul Național de Operă și Balet din Belarus înainte de Crăciunul din 2022. El spune că a susținut concertul la invitația unui episcop ca semn de susținere a pastorilor persecutați de regimul președintelui bielorus Lukașenko. Dar, întrucât Lituania susține boicotul Uniunii Europene asupra statului Belarus, considerat aliat al Rusiei în invadarea Ucrainei, ministrul lituanian al culturii Simonas Kairys a declarat că „astfel de alegeri (ca a lui Vyšniauskas – n. n.) sunt de neînțeles pentru bunul meu simț”, iar Jonas Sakalauskas, directorul general al Teatrului Lituanian de Operă și Balet, a decis în mod foarte democratic: „Cât sunt eu director, Vyšniauskas nu va cânta aici. Fapta lui e trădare față de Lituania.”

Acum, tenorul e în fruntea listei partidului Uniunea pentru Popor și Dreptate pentru alegerile municipale din Vilnius, așa că are oarece șanse să revină în capitala Lituaniei în calitate de primar. Când Franța napoleoniană era în război cu Austria, Cherubini (stabilit la Paris) vizita Viena, i se montau acolo opere cu mare succes, se întâlnea cu Beethoven etc. Ei, alte vremuri.

Concertul de Anul Nou de la Viena nu e doar despre snobism, paseism și bogătași. Poliția din capitala Austriei a reținut șase activiști climatici (iar activiști) care plănuiau să întrerupă respectivul concert. Doi au fost prinși în sală, înainte de a apuca să răcnească sau să se lipească de vreun perete pentru a stopa schimbările climatice și pentru a salva planeta, ca alți semeni de-ai lor în ocazii similare (n-or fi avut bani de supă ca aceia care au vandalizat picturi celebre prin muzee occidentale). Dintre cei șase activiști (sau agitatori, cum le ziceau comuniștii de pe vremuri), doi sunt bărbați și patru sunt femei (alte genuri n-au fost menționate). Ei sunt austrieci și germani și au între 26 și 67 de ani, ceea ce dovedește că inteligența n-are vârstă.

O veste tristă la sfârșitul anului trecut: a murit marele compozitor rus de muzică de film și electronică Eduard Artemiev (n. 1937). A fost un creator foarte prolific și un pionier al muzicii electronice în fosta Uniune Sovietică. Probabil culmile carierei sale sunt muzicile extraordinare pentru capodoperele cinematografice ale lui Andrei Tarkovski, Călăuza, Solaris și Oglinda, la care se adaugă cele pentru mai multe filme de Nikita Mihalkov și Andrei Koncealovski. Apropo de Artemiev: se bucură cineva că e un rus mai puțin pe planetă? Poate cei care voiau să-l interzică pe Ceaikovski și care ard cărțile scriitorilor ruși (istoria se repetă, oarecum).

Marele dirijor italian Riccardo Muti, într-un interviu pentru ziarul „Corriere della sera”: „Din America importăm doar lucruri negative. E ca și cum ai umbla pe ouă, trebuie să ai grijă să nu spui una sau alta, orice referire vagă poate trezi suspiciuni, poate ofensa sau poate fi folosită împotriva ta.” E vorba de SUA din prezent sau de URSS și celelalte țări comuniste?

Același Muti a refuzat să scoată cuvântul „negri” din opera „Otello” de Verdi, cum i s-a sugerat. Mai nou, cuvântul „negru” a devenit o insultă (de fapt, nu pentru a sancționa sclavia din urmă cu sute de ani și sărăcia din prezent, ci pentru a-i incita pe albi și negri unii împotriva celorlalți). Mai țineți minte scandalul și sancționarea arbitrului român de fotbal Sebastian Colțescu pentru că la un meci din Franța a identificat un jucător scandalagiu drept „negrul”? Între timp, în Africa mor zilnic copii de foame și de sete, iar resursele naturale de acolo sunt exploatate la greu de firme transnaționale, ca și oamenii de acolo, de altfel.

În loc de concluzie: e nevoie de mult discernământ, echilibru și gândire critică. „E mai bine să poți să te identifici cu ușurință pe tine însuți așa cum ești, așa cum ai fost întotdeauna, nu să fii ca o prostituată care își adaptează câte o personalitate pentru publicul din diferite orașe” (același Riccardo Muti, într-un interviu pentru „New York Times Magazine”). These are golden words, vorba neamțului, și care sunt aplicabile nu numai în muzică.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Arte”

Cosmin Munteanu

Se naște la Oradea, la mijlocul anilor ’70. Actualmente, trăiește și lucrează în Austria. Primul contact