În fiecare semestru de primăvară, predau la Universitatea Indiana, Bloomington, volumul Despre libertate al lui John Stuart Mill, o carte care apără libertatea de expresie și de gândire în fața tiraniei opiniei publice și a amestecului necuvenit al statului. Este una dintre acele cărți care ar trebui să fie lecturi obligatorii pentru toți cei care țin la educația liberală în ziua de azi. În primul rînd, Mill ne reamintește că trebuie să-i ascultăm pe cei care nu sînt de acord cu noi. Cei care ni se opun, ne spune el, sînt de neprețuit pentru că ne pot dezvolta argumentele și ne pot revela posibilele lipsuri ale argumentelor, afirmațiilor și credințelor noastre. În al doilea rînd, Mill susține că reducerea la tăcere a exprimării oricărei forme de credință, oricît de ciudată ar părea, este un „rău particular”. Motivul este simplu: dacă încercăm să cenzurăm sau să reducem la tăcere pe cineva, văduvim generația prezentă și posteritatea de ocazia de a-și pune la încercare credințele și, la nevoie, de a le corecta. „Dacă opinia este corectă”, scrie Mill, „le este răpită șansa de-a schimba greșeala cu adevărul; dacă e greșită, [noi] pierdem percepția mai limpede și impresia mai vie a adevărului, rezultat al confruntării cu greșeala.” Mai mult decît atît, Mill a arătat că nu trebuie să încercăm niciodată să ne reducem la tăcere oponenții, pentru că „nu putem fi niciodată cu totul siguri că opinia pe care ne străduim s-o înăbușim este una falsă”. În plus, chiar dacă am fi siguri de asta, înăbușirea ei ar fi tot un lucru rău, pentru că orice suprimare a ideilor potențial deranjante sau periculoase este, de fapt, o presupunere arogantă a infailibilității noastre și expresia eșecului nostru de a judeca propria noastră imperfecțiune.
Despre libertate este o carte predată în multe universități și mulți susțin că îi împărtășesc ideile – la nivel teoretic. Dar cum rămîne cu punerea lor în practică? Mai sîntem oare pregătiți să urmăm recomandările lui Mill în realitate? Aș dori să răspund la aceste întrebări reflectînd asupra lecțiilor pe care le-am învățat în urma unei prelegeri susținute de Charles Murray pe 11 aprilie 2017, la Universitatea Indiana, la o lună după nefericitele evenimente de la Colegiul Middlebury, unde vizita lui Murray a declanșat proteste violente. Ambele evenimente ne învață ceva important despre educația liberală de azi, în special despre libertatea cuvîntului, dezacord și pluralism. Nu e tocmai ușor să le luăm în serios, așa cum Mill și alții ar vrea să credem. Dimpotrivă!
Murray care a activat in cadrul prestigiosului think-tank American Enterprise Institute a fost invitat să țină o prelegere la Universitatea Indiana, Bloomington, despre alegerile din SUA din 2016 în calitate de autor al volumului Coming Apart, o apariție editorială semnificativă din 2012, care avea lucruri importante de spus despre viețile dislocate ale muncitorilor albi și despre anticipata ascensiune politică a lui Trump. În următorii doi ani, Murray ținuse cuvîntări asemănătoare la alte instituții universitare de renume, precum Duke, Columbia, Villanova și Notre Dame. Invitația la Indiana i-a fost trimisă (înaintea evenimentelor violente de la Colegiul Middlebury) din partea unui grup de studenți care formau o restrînsă filială a American Enterprise Institute în campusul de la Bloomington. Sponsorul principal al prelegerii a fost American Enterprise Institute, iar micul Program Tocqueville pe care îl coordonez la Indiana a ales să o co-sponsorizeze la nivel simbolic (fără a oferi, totuși, un onorariu).
Motivul pentru care programul nostru era interesat să audă ce ar avea de spus Murray este acela că am încercat să deslușim sensul alegerilor din 2016. În acest scop, în colaborare cu Rectoratul și cu Center on Representative Government, am organizat în semestrul din primăvara lui 2017 o serie de prelegeri și mese rotunde care urmăreau să facă lumină asupra tot mai pregnantei polarizări ideologice și a intransigenței din societatea noastră. Consideram că o discuție pornind de la cartea lui Charles Murray, Coming Apart, se încadra bine în seria noastră, întrucît analiza lui evidenția mai multe tendințe tulburătoare din societatea americană, care au dus la victoria lui Donald Trump. Murray percepuse din timp o serie de tendințe care altora le scăpaseră sau care le interpretaseră doar superficial. Noi credeam că aceste probleme erau suficient de importante încît să necesite o prelegere și o discuție temeinică în campusul de la Bloomington.
Cînd l-am invitat pe Murray să vorbească despre Coming Apart, eram conștienți de natura controversată a lucrărilor sale anterioare, The Bell Curve, descrisă de către criticii săi ca fiind rasistă și misogină, sau ca expresie a naționalismului alb și a eugeniei. Volumul a stîrnit reacții aprinse la nivel academic, dar puțini dintre criticii universitari ai lui Murray au tratat-o ca parte a „discursului urii”, ceea ce ar fi dus la cenzurarea ei. Deși natura controversată a lucrării lui Murray ne îngrijora, am descoperit că figuri marcante ale stîngii universitare, cum ar fi Cornel West și Roberto M. Unger (fostul profesor al lui Obama la Harvard!) predaseră Coming Apart la Harvard în acel semestru. De fapt, aceasta era una dintre cele cinci cărți care figurau pe lista lor cu lecturi obligatorii la cursul despre democrația americană, alături de Despre democrație în America de Tocqueville, The Next American Nation de Michael Lind, Democracy Matters de Cornel West, The Left Alternative de Roberto M. Unger și The Future of American Progressivism a lui West.
Mai mult decît atît, cu doar două săptămîni înaintea prelegerii lui Murray, în aceeași sală în care a cuvîntat el, editorialistul de la Washington Post E. J. Dionne îi îndemnase pe studenți să încerce să-i înțeleagă pe cei ale căror valori nu le împărtășesc în general. Dionne a făcut apel în special la prietenii săi de stînga să-și dezvolte empatia pentru cauzele care i-ar fi putut motiva pe cei din America profundă să-l voteze pe Trump. „Este prea mult elitism în societatea noastră de azi”, a spus Dionne, „care divizează țara și creează bule, împiedicînd astfel înțelegerea, dialogul și dezbaterea. Este timpul”, a conchis el, „să ne dezbărăm de acest elitism și să tratăm America profundă ca altceva decît doar un spațiu median, ignorat, situat între Coasta de Vest și cea de Est.”
Anunțul prelegerii lui Murray a fost întîmpinat cu critici dure și consternare din partea corpului profesoral și a masteranzilor (mulți dintre ei veneau dinspre științele umaniste și drept). Criticii sugerau că simpla ascultare a unui speaker controversat ca Murray echivala automat cu susținerea punctelor lui de vedere. A fost trimisă o scrisoare deschisă (la inițiativa a doi masteranzi) contestînd decizia universității de a oferi o platformă unui presupus scriitor rasist, în plus un presupus promotor al naționalismului alb. Semnatarii – în jur de o sută cincizeci la momentul desfășurării prelegerii – se prezentau drept „adepți ai libertății și discursului academic”, care se opuneau „cenzurii paușale a vederilor controversate ale instituțiilor de stat [sau] ale actanților privați”. În același timp, susțineau că asigurarea unei platforme pentru Murray era un gest „extrem de iresponsabil și dăunător comunității universitare” și cereau Rectoratului să anuleze invitația lansată vorbitorului. Unii se întrebau dacă Murrau fusese invitat în mod legal, iar alții erau curioși cu privire la formatul prelegerii. Ei sugerau că este nepotrivit, întrucît nu permitea o dezbatere reală (în fapt, erau alocate 25 de minute pentru întrebări venite din public). Alții susțineau că Murray avea o educație precară, blamabilă și detestabilă, uitînd că își luase doctoratul la MIT și că scrisese 12 cărți pînă în acel moment, unele apărute la edituri de vârf. Cea mai recentă lucrare a lui Murray, se spunea fără nici o dovadă, pornește de la aceeași evidență discreditată care face subiectul volumul The Bell Curve.
În cele din urmă, cîțiva au vorbit cu indignare despre decizia „dăunătoare” de a invita în campus un autor care, pretindeau ei, promova discursul urii (sau aproape o făcea) și care astfel ar discredita Universitatea Indiana. Mesajul era clar: „ideile dezgustătoare” ale lui Murray nu merită să fie dezbătute, pentru că sînt înjositoare, periculoase și potențial amenințătoare. „Vederile lui Murray”, afirma un critic, „nu sînt doar o latură a unei dezbateri interesante – ele sînt ticăloase și greșite. Ele sînt, de asemenea, susținute și diseminate, în acest moment, sub o anumită formă de la cele mai înalte foruri ale țării și de către mulți membri ai Congresului.” Altul adăuga: „Susțin libertatea de expresie, dar nu susțin ideea oferirii unor platforme de expresie celor ale căror lucrări nu se ridică la nivelul academic al Universității Indiana. În plus, e un discurs al urii.”
În cele din urmă, conducerea universității nu a anulat prelegerea, care s-a ținut sub protecția undei mari desfășurări de forțe ale departamentului de poliție al campusului, plus a unei firme private de securitate angajată cu acest prilej. S-au străduit cu toții ca violențele produse înainte la Middlebury să nu se repete la Indiana. Locul prelegerii a fost ales cu grijă și numărul de bilete gratuite a fost limitat la 150. Protestatarii s-au mobilizat să-și exprime nemulțumirea și dezacordul. În fața sălii de conferințe, și-au exercitat dreptul la liberă exprimare, deși contrastul cu ce se întîmpla înăuntru nu putea fi mai mare. O protestatară a afirmat că n-o interesează să asculte pe cineva dispus să normalizeze supremația albilor. Un bărbat a lovit într-o oală de metal în fața sălii și larma s-a auzit înăuntru, deranjând la răstimpuri vorbitorul și publicul. În timp ce toate acestea se desfășurau afară, înăuntru am discutat unele dintre motivele pentru care America albă din centrul țării l-a votat pe Trump. Invitatul a evidențiat cîteva probleme – printre ele, inegalitatea – care i-ar fi putut interesa pe criticii săi de stînga. I-a invitat pe cei din public să completeze celebrul său chestionar „al bulei” pentru a vedea cît de izolată de restul lumii este bula în care trăiau. Și a deplîns faptul că țara este acum un amalgam de astfel de bule etanşe, condusă din zone exclusiviste de la Washington DC și de mai departe.
Cele 35 de minute ale prelegerii lui Murray au fost urmate de o discuție de 25 de minute moderată de un student curajos. Înăuntru domneau libertatea de expresie și bunul simț. Fiecare participant a primit un pix și o foaie de hîrtie și a fost invitat să adreseze o întrebare. Fără cenzură, doar o conversație lipsită de inhibiții, presărată cu accente de umor. Sigur, nu toată lumea a fost de acord cu Murray, dar întrebările și răspunsurile au fost civilizate. Spre mirarea multora din public, Murray s-a dovedit că susține idei moderate. Conservatorii din public trebuie să fi fost surprinși, de exemplu, de pledoaria sa pentru venitul de bază universal garantat sau pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex. Un moment tensionat a avut loc la finalizarea prelegerii, cînd Murray a trebuit să iasă din clădire. Nu mai puțin de douăsprezece mașini de poliție erau parcate în spatele sălii, dar nici asta n-a fost de ajuns ca să-l escorteze pe Murray afară din clădire. A trebuit să treacă o oră pânâ când a putut ieşi in siguranţă. Cîțiva protestatari au trebuit îndepărtați cu forța, însă nu s-au înregistrat acte de violență semnificative, așa cum se întîmplase la Middlebury.
Singurul lucru neplăcut a fost acela că, după prelegere, ușa biroului meu a fost vandalizată de un grup autointitulat „Studenți împotriva violenței” care au scris pe ea un mesaj antirasist și au blocat încuietoarea cu lipici. Telefonul meu de la birou a fost deconectat după ce am primit mai multe apeluri de amenințare. Faptul că scrisesem două cărți pe subiectul moderației politice nu a cîntărit nimic în ochii protestatarilor și ai colegilor care au criticat faptul că Programul Tocquieville co-sponsorizase prelegerea. Împreună cu celălalt cadru didactic care a ajutat la organizarea vizitei, am fost declarat vinovat fiindcă am apărat dreptul la liberă exprimare și pluralismul de idei. Criticii noștri au ignorat faptul că am organizat o prelegere care discuta problema fragmentării societății noastre și propunea cîteva remedii. Ironia este că am fost criticați de unii care nu citiseră o singură pagină din cartea/cărțile lui Murray și care nu participaseră niciodată la un eveniment organizat de Programul Tocqueville. Unde erau ei, m-am întrebat, atunci cînd am co-sponsorizat și găzduit oameni precum Yannis Varoufakis (în 2012, înainte să devină vedetă a politicii internaționale), Deirdre McCloskey, Alan Ryan sau Jonathan Israel, ca să amintesc doar cîțiva dintre oaspeții noștri celebri din ultimii ani?
Prelegerea lui Murray a pus la încercare devotamentul nostru față de libertatea de expresie și a arătat că mulți dintre noi cred în libera exprimare, dar numai atunci cînd cele exprimate coincid cu punctele lor de vedere. Unii dintre noi sîntem gata să cenzurăm păreri cu care nu sîntem de acord și pe care le găsim, din cine știe ce motiv, deplorabile sau înjositoare. Unii dintre noi sînt gata să anuleze idei pe care le găsesc deranjante și care par să amenințe bulele noastre de siguranță. Iar unii dintre noi sînt gata să renunțe la buna cuviință și să pornească în cruciade împotriva celor cu ale căror păreri sînt în dezacord.
Dacă unii dintre colegii mei au picat (din punctul meu de vedere) la testul libertății de expresie, mi s-a părut încurajator să văd că mulți dintre studenții noștri l-au trecut cu brio. O studentă la drept și politici publice în anul al doilea, care citise Coming Apart la un curs, a spus: „Nu pot crea politici eficiente dacă refuz să citesc și să ascult opiniile oamenilor cu care sînt în dezacord.” Alt student a remarcat: „A fost un contrast interesant: analiza nuanțată a doctorului Murray privind clivajul cultural al Americii în interiorul clădirii, pe de o parte, și scandările necivilizate, neinformate și chiar anti-intelectuale ale protestatarilor răsunînd afară, pe de alta.” Pro-rectorul nostru a scris un editorial în sprijinul organizării prelegerii, iar membrii din afara comunității s-au arătat de acord cu opinia sa. Întrebați de ziarul local dacă Universitatea Indiana a făcut bine să-i permită lui Murray să țină o alocuțiune la Bloomington, aceștia au reacționat aproape unanim pozitiv. „Rostul unei universități este să întrețină dezbaterea de idei”, a spus un cititor, „așa că Universitatea Indiana trebuie să invite și alți vorbitori controversați. Libertatea de expresie trebuie să fie însoțită de libertatea de-a asculta în numele formării intelectuale. Cei care poartă ochelari de cal în timp ce se «educă» nu ajung decît la jumătatea drumului.”
Prelegerea lui Murray a făcut mai mult decît doar să ne pună la încercare devotamentul față de libertatea de expresie. A readus în actualitate una dintre lecțiile pe care Mill le ține în Despre libertate. Pentru a contrazice bine trebuie mai întîi să facem tot ce ne stă în puteri ca să înțelegem bine! Deși dezacordul este normal și inevitabil într-o societate deschisă, el trebuie să se sprijine pe fapte (reale), echilibru, moderație și bună cuviință. Nu trebuie niciodată să considerăm că sîntem autorități morale infailibile îndreptățite să-i excludem pe cei care nu sînt de acord cu noi. Trebuie să evităm să vedem lumea în nuanțe contrastante, de alb și negru. Și ar trebui să ne abținem de la a emite judecăți de valoare înainte să adunăm toate informațiile disponibile, să le evaluăm critic și să plecăm urechea la interpretări diferite. Trebuie să citim mult, să ascultăm mult și să fim pregătiți să ne reevaluăm opiniile, oferind în același timp criticilor noștri prezumția de nevinovăție.
Traducere din limba engleză de Mircea Pricăjan