/

Femei neliniștite

În volumul de față întîlnim și adolescente încurcate de menstruație sau de fizicul neatrăgător, și femei divorțate în căutarea unui nou iubit, și femei pe moarte sau alături de un soț muribund care nu le-a fost fidel.

498 vizualizări
Citiți în 6 de minute
Alice Munro, Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, traducere de Justina Bandol, ediția din Colecția CPT, Editura Litera, 2020

Alice Munro (n. 1931) publica aceste nouă povestiri în anul 2001, iar volumul avea să fie un mare succes, deopotrivă de critică (Los Angeles Times Book Prize for Fiction) și de audiență, două dintre nuvele fiind ecranizate mai mult decît satisfăcător și cu distribuții remarcabile, una imediat după apariția cărții (Away from Her, regia Sarah Polley), cealaltă în 2013, cu cîteva luni înainte să primească Nobelul (Hateship, Loveship, regia Liza Johnson).

Faptul că ambele ecranizări au fost făcute de femei vine în sprijinul constantei prozelor lui Alice Munro care au, în general, protagoniste și teme specifice feminităţii: desprinderea de familie, maturizarea şi acceptarea corpului, provocările sexualităţii, mariajului şi maternităţii, sacrificiul, devotamentul şi adulterul, dragostea, secretele şi trădarea, corvoadele vieţii domestice, creşterea copiilor ş.a. Căci, cum am scris și cu alte ocazii, personajele sale sînt femei aflate fie la începutul vieții de adult, fie la jumătatea vieții, într-un moment în care, deşi au moştenit şi se confruntă cu reguli legate de sex, religie, căsătorie, trăiesc o perioadă de emancipare, astfel că multe povestiri au ca temă centrală fuga de acasă (de lîngă părinţi şi/sau cu un bărbat), adulterul sau divorţul.

În volumul de față întîlnim și adolescente încurcate de menstruație sau de fizicul neatrăgător, și femei divorțate în căutarea unui nou iubit, și femei pe moarte sau alături de un soț muribund care nu le-a fost fidel. Plaja conflictuală e largă, dar nu atît de diversă, motiv pentru care povestiri din volume diferite își răspund tematic, creînd omogenitate în cadrul operei.

Imediat ce ajunge majoră, o fată fuge de acasă cu un vecin văduv, deopotrivă în căutarea independenței și a unei figuri paterne, spre neconsolarea surorii ei vitrege mai mici (povestire înrudită cu „Despărţirea de Maverley” din volumul Dragă viaţă, Editura Litera). În urma unei nevinovate farse epistolare, o slujnică săracă și neatrăgătoare, dar ambițioasă și devotată, pune la cale un furt, în urma căruia se căsătorește și naște un copil, schimbîndu-și, cumva de una singură, destinul (proza titulară ecranizată de Liza Johnson). O femeie proaspăt divorțată îl reîntîlnește, în casa de vară a unor prieteni, pe bărbatul, acum însurat și cu copii, de care se îndrăgostise în copilărie, înainte ca el să se mute neanunțat din oraș împreună cu tatăl lui.

Dat fiind salturile mari în timp, uneori şi de zeci de ani (marcă înregistrată a artei sale), aproape întotdeauna este vorba şi despre moarte.

O femeie tînără, al cărei cancer se află în remisie, evadează pentru o seară din cuplu și din viața ei, cu ajutorul unui adolescent dezinvolt, atras erotic deopotrivă de înfățișarea ei maladivă și de statutul ei marital, situație inofensivă și cumva frivolă, dar care îi conferă încredere în continuarea vieții (o proză cumva carverian/fordiană, dar din perspectivă feminină). O soție își încinerează soțul ateu convins în urma sinuciderii acestuia, cauzată de o boală musculară degenerativă, confruntîndu-se cu pretenția de a i se expune cadavrul din partea liceului, unde el predase biologia evoluționistă spre nemulțumirea crescîndă a comunității religioase (o proză înrudită, prin alianță tematică, cu „Ultima vară” de Bernard Schlink din volumul Minciuni de vară, Editura Polirom). În fine, într-o altă proză despre moarte, un bărbat se vede nevoit să-și interneze soția într-un azil, devenind martorul fără voie și fără putere al relației pe care soția sa senilă o dezvoltă subit cu un alt pacient (proza ecranizată de Sarah Polley).

Într-o povestire cvasi-autobiografică, o scriitoare divorțată spune povestea unei mătușe extravagante, fascinante în copilărie, dar dezamăgitoare la maturitate, supărată pe nepoata ei care-i folosise într-o povestire o întîmplare personală. O proză cu bătaie în două direcții: a scriitorului ca martor manipulator al evenimentelor vieții, dar și ca observator amăgit de natura umană.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016) şi Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016), volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21. Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”

Tolstoi pedigree

Tolstaia sugerează că literatura personală, trecută prin proba timpului și, mai ales, prin filtrul capricios al

Dragostea și imigrația

Protagoniștii sînt, cu o singură excepție, imigranți indieni din Boston, imediat după stabilirea în State, confruntați

Proza scurtă: 5 din 2020

Cu numai două cărți publicate în 17 ani (cealaltă fiind Povestea vieții tale, Nemira), multi-premiatul și