Scriitorul se va întâlni cu publicul din țara noastră în cadrul a două evenimente:
- Marți, 22 octombrie, ora 20.30, la București
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“ (Strada Boteanu nr.1)
Abdulrazak Gurnah în dialog cu Ioana Bâldea Constantinescu și Marius Constantinescu
Accesul este gratuit în baza unei rezervări efectuate pe formularul: https://forms.gle/cnLEWQSocFC8WwiA6
Parteneri instituționali ai evenimentului: Biblioteca Centrală Universitară Carol I și Muzeul Național al Literaturii Române.
- Vineri, 25 octombrie, ora 20.00, la Iași
Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ (Strada Agatha Bârsescu nr. 18)
Abdulrazak Gurnah în dialog cu Cătălin Ștefănescu
Detalii despre eveniment: https://www.filit-iasi.ro/program-filit-2024/
Academia Suedeză i-a acordat lui Abdulrazak Gurnah în 2021 cea mai importantă distincție literară pentru „abordarea fără compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor la intersecţia dintre culturi şi continente“. (Motivația Juriului Nobel)
Cărțile lui Abdulrazak Gurnah – Paradis (1994), Pe țărm (2001), Abandon (2005) și Vieți în derivă (2020) – sunt publicate de Editura Litera.
Despre romanul Paradis
„Gurnah își descrie lumea într-o proză poetică deopotrivă pură și lucidă – un mic paradis în sine… Desenate cu un penel fin, plăcerile, tristețile și dorul din fațetele splendide ale romanelor sale rămân mult timp în memoria cititorului.“ – The Guardian
Despre romanul Pe țărm
„Povești împletite delicat și dezvăluite treptat, care se desfășoară pe tot globul… un roman uluitor și superb… De la primele rânduri știm că suntem în mâinile unui scriitor autentic, ale unui om care are ceva de spus despre lume.“ – The Observer
Despre romanul Abandon
„Impresionant… O explorare meticuloasă și sensibilă a modului în care memoria ne consolează și inevitabil ne dezamăgește.“ – Sunday Times
Despre romanul Vieți în derivă
„Într-o proză limpede, senină, Gurnah pune lupa pe fapte de o violență extremă… și pe gesturi surprinzătoare de bunătate. Impresionant prin obstinația sa de a descrie viețile unor oameni obișnuiți, romanul constituie o explorare fascinantă a nevoii de a găsi locuri de refugiu.“ – Daily Telegraph
Abdulrazak Gurnah s-a născut în Zanzibar în 1948, iar la vârsta de 18 ani a fugit de opresiunea politică și s-a stabilit în Anglia. Autor a numeroase povestiri și eseuri, precum și a 10 romane, el a scris despre exil, despre momente istorice importante și rupturi sociale devastatoare. Romanele sale se desfășoară în spațiile intime ale familiilor, tovărășiilor și prieteniilor: acele spații care sunt hrănite de dragoste și datorie, dar care sunt vulnerabile prin însăși natura lor.
În anul 2006, a fost ales membru al Royal Society of Literature. A avut două nominalizări la Booker Prize pentru romanele Paradis și Pe țărm. Este al cincilea scriitor de origine africană distins cu Premiul Nobel pentru Literatură după Wole Soyinka (Nigeria, 1986), Naghib Mahfuz (Egipt, 1988), Nadine Gordimer (Africa de Sud, 1991), J.M. Coetzee (Africa de Sud, 2003) și primul de origine tanzaniană. Este al treilea scriitor contemporan distins cu Premiul Nobel pentru Literatură publicat la Editura Litera, după Alice Munro (2013) și Svetlana Aleksievici (2015).
În același efort sistematic de recuperare a spiritualității din continentul african se înscrie și numărul excepțional dedicat poeziei de acolo de revista Poesis internațional, condusă de Claudiu Komartin.