Poezii

realitatea cumpărată de pe rafturi, semaforofobie, pachetul de gumă și o perfuzie goală

128 vizualizări
Citiți în 5 de minute

realitatea cumpărată de pe rafturi

trupul s-a transformat
în greutatea
pe care m-am săturat s-o car
lucruri pe care nu le-am spus nimănui
zac printre firele de păr ca mătreața
în vene ca drogurile
pe față ca o grămadă de coșuri
în minte ca boala pe care nu știu s-o tratez
nu mi-am mai văzut familia și prietenii  deși ne întâlnim zilnic
timpul nu mai înseamnă nimic
aniversările monotone
sărbătorile momente dureroase
piesele din copilărie sunete ce duc la tristețe
sufletul
un acvariu gol
viața mă obligă să supraviețuiesc
nu să mă bucur
tinerețea
halucinația ce se va termina brusc
când trupul se bate cu viața și moartea
mă târăsc la magazin
să cumpăr realitatea falsă
de pe rafturile de tărie

semaforofobie

nu ai răbdare
urăști semaforul
îți este ciudă că nu poți să conduci ca în jocuri
despacito e la maxim
tipul cu ochelari și geamuri fumurii zâmbește fetelor dintr-un mini cooper roz care fumează slim
în spate e moșul cu dacia 1310
cruci pe parbriz se balansează ca oamenii la un concert alex velea
ești claxonat doar dacă mergi cu viteza regulamentară
cineva se bagă în stâlp
nu îți vine să oprești
lumea e mai frumoasă când cineva te înjură fără motiv sau uiți să aprinzi farurile
dai cu pumnii în scaune
realizezi că nu ai bani de benzină
aspiri mașina grijuliu fericit că ai găsit 50 de bani pe bancheta din spate
o bunică trece neregulamentar
și îi spune vecinei că un prost era să o calce
motorul moare deodată cu speranțele
că o să păstrezi bani pentru piese noi
ești mândru când îi vezi pe cei din autobuz
te simți mai bogat
cu o mașină pușcată de pe olx

pachetul de gumă

suntem tăcuți
precum șoferul mașinii de gunoi
care fumează plictisit
în timp ce colegii fac treaba
îmi sfârteci intențiile
asemenea unui copil ce decupează hârtii
stăm împreună
doar să-mi hrănesc imaginația
realitatea mea
s-a comportat ca un părinte
ce a plecat la magazin după lapte și pâine
dar nu s-a mai întors
gândurile
mai încâlcite decât căștile
pe care le scot din buzunar
sunt departe de viața celor care mi-au dat viață
bătrânele din cartier
încă întind rufe în fața blocului
între episoadele telenovelelor
mestec hubba bubba
să nu mă prindă părinții că fumez
cicatricile mele sunt scuze pentru durerea încasată de alții

o perfuzie goală

coridoare albe
scaune cu rotile ocupate de cei care vorbesc singuri despre ce au pierdut de când sunt bolnavi
aglomerație pe străzi
pacienții vorbesc la telefon în curtea spitalului
strănuturi țipete copiii plâng bunica abia respiră
în salon nimeni nu mănâncă vorbește râde
nu își poate mișca trupul
ochii îndreptați spre noi știind că nu ne poate îmbrățișa
bucuroasă că suntem acolo în ultimele momente
în interiorul ei au dispărut amintirile
serile îmi citea povești mă chema acasă după ce termina mâncarea mă pregătea să mergem la biserică
preoții cântă
nu îi aude
oamenii ce înconjoară sicriul din curtea casei calcă terenul de fotbal improvizat de bunicul
care stă într-un colț
se gândește că e singur
totul a fost o durere ce a dus la moarte
pălăria purtată când venea la oraș mucegăiește pe cuier
pământurile pe care le săpa
pline de buruieni
mâncarea ei are gust doar când sunt trist
ultima dată am văzut-o din pragul porții ruginite privind sicriul dus pe umerii oamenilor triști
spre groapa pe care o vizitez
de fiecare dată când mă întorc în sat

Antonio Doda, născut în 2001 la Alba Iulia, este student în anul I la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. A mai publicat în revistele Discobolul și Banchetul.

Lăsați un răspuns

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Poezii

„De un an și jumătate a învățat limba română atât de bine, încât poate deja să-i

Poezii

„Ordonat, dar cu o tectonică mereu imprevizibilă, universul poetic al Andreei Apostu este, înainte de toate,

Poeme

Poeme traduse din limba cehă de Kateřina Kozlovská