Luna martie a debutat la Teatrul Regina Maria cu premiera Genul acuzativ în ceea ce este prima colaborare a instituției orădene cu Mimi Brănescu, cel care semnează dramaturgia și regia spectacolului. Este, de altfel, pentru a doua oară când acesta își montează textul într-un teatru din România, după debutul absolut din 2017 de la Teatrul Metropolis din București (Și negru și alb și gri), având în distribuție nume precum Carmen Tănase, Mirela Oprișor, Adrian Titieni și Dana Dogaru, fiind totodată selecționat în cadrul ediției din același an a Festivalului Național de Teatru. Un spectacol care își propune să exploreze profunzimile relațiilor interumane dintr-o perspectivă nuanțată și să remarce multilateralitatea caracterială, fără a fi totul așezat într-o încadrare limitativă.
Mimi Brănescu se folosește de personaje pentru a demonstra fragilitatea relațiilor interumane, dar și revelațiile care se pot naște din evenimente marcante.
În prim-plan o avem pe Marina, o văduvă care își caută dreptatea în fața apropiaților tăi, îndârjită să dezgroape morții și să își încheie socotelile cu toți cei care consideră că i-au greșit în vreun fel sau altul de-a lungul anilor. Acuzațiile pe care le lansează sunt agravate și de situația ei medicală, aceasta suferind de un AVC, ceea ce împiedică orice dialog coerent între ea și restul protagoniștilor. O situație neașteptată pune capăt „misiunii” Marinei de a-și face dreptate, iar sarcina îi revine fiicei, Lena (Denisa Vlad), care se folosește de notițele lăsate de mamă într-un jurnal. La nivel simbolic, jurnalul devine o veritabilă cutie a Pandorei, ajungând să dezvăluie cele mai adânci secrete pe care se fundamentează relațiile dintre personaje, dar și familia însăși. În ciuda dispariției premature a Marinei, aceasta continuă să dăinuie prin fiica ei, care devine un agent destabilizator atât pentru rudenii, cât și pentru propria căsnicie. Totodată, mărturiile care survin din notațiile mamei sale, dar și din ripostele celor vizați direct de acestea ajung să îi deschidă Lenei o nouă perspectivă asupra vieții, în general, și asupra existenței proprii, în particular.
Gabriela Codrea o interpretează pe Marina și este, în ciuda unei apariții fragmentate, pilonul principal al spectacolului, fiind o prezență impozantă și sigură. Aceasta reușește să își contureze personajul cu multă naturalețe, cu tușe atent controlate care îi conferă credibilitate și substanță, fără însă a-și suprajuca partea. O contrapondere care poate fi văzută ca o voce a lucidității este reprezentată de Ioana Dragoș Gajdo, în rolul Catiei, care își demonstrează vasta experiență acumulată pe scenă printr-o prestație puternică și plină de robustețe. De remarcat este și cuplul format din Richard Balint și Adela Lazăr, a căror chimie scenică amplifică într-o notă pozitivă direcția impusă spectacolului, o legătură care se poate observa și în spectacole precum Creștini sau Îndrăgostiții din Ancona.
Regia lui Mimi Brănescu este discretă, lăsându-le culoar liber actorilor să se manifeste fără constrângeri compoziționale. Astfel, reușește să închege un spectacol solid, în care umorul bine dozat se întrepătrunde armonios cu momente de dramatism veridic. De altfel, reușește într-un mod ideal să își echilibreze textul astfel încât să se mențină pe linie dreaptă, fără a derapa nici în comedie bulevardieră, nici în melodramă exagerată. Mimi Brănescu se folosește de personaje pentru a demonstra fragilitatea relațiilor interumane, dar și revelațiile care se pot naște din evenimente marcante. În felul acesta, el provoacă publicul la o introspecție atentă și amănunțită atât față de propriile considerații, cât și față de mecanismele în care este angrenat, tocmai cu scopul de a propune o reevaluare a ceea ce trăiesc spectatorii. Scriitura și viziunea sa scenică sunt sincere și la obiect, lucru care se poate observa și în ceea ce privește scenografia Oanei Cernea, care are un aspect simplist și utilitar, cerut tocmai de modul de abordare tematică, respectiv compoziția generală a spectacolului. Lipsa spectaculozității este suplinită de verosimilitatea structurală a raporturilor și a conflictelor care se iscă între personaje, menținute prin dialoguri plauzibile și răsturnări de situație care, la prima vedere, ar putea părea senzaționale, dar care își găsesc o încadrare firească în planul general al producției.
Genul acuzativ este un spectacol care propune multiple chei de interpretare, în funcție de optica și de capacitatea fiecărui spectator de a empatiza cu ceea ce se derulează pe scenă. Conținând elemente atât comice, cât și dramatice, cea mai nouă premieră a Teatrului Regina Maria reprezintă un melanj complex și omogen, în care elementele constituente se îmbină armonios într-o reprezentare verosimilă a vieții, cu nuanțele ei de alb, cu nuanțele ei de negru, dar, mai ales, cu nuanțele ei de gri.
Text și regie: Mimi Brănescu
Cu: Denisa Vlad, Gabriela Codrea, Adela Lazăr, Ioana Dragoș Gajdo, Sorin Ionescu, Richard Balint, Pavel Sîrghi
Scenografia: Oana Cernea
Light design și muzică originală: Șerban Ionescu
