x Mi se spusese că șerpuiește prin pereții casei de chirpici vara la amiază la bunici îl simțeam deodată cum foșnește tot așa foiau sub mine cîinii sub podele noaptea cînd culcam căpșoru-n lînă și-adormeam în foișoarele de pază ale stînii și-n căruță cînd întins pe spate în fîn mă întorceam acasă fin ca mătasea pe mătasă mă ducea calul uriaș pe roate sub cerul viețuit de stele și eu ca ele, vietate. x Era o călugăriță micuță îi cam plăcea să tragă la măsea alte maimuțici mi-au rupt o mînuță bătrîna m-a adăpostit la ea într-o iarnă au scos-o pe ușă doi de mîini și doi de picioare o lumînare ardea jucăușă ca vocea ei cînd mă chema la mîncare. x Prunele se coceau la miezul nopții și dimineața le strîngea bunica-n capot să facă din ele magiun cel mai bun și compot să mănînce iarna la oraș nepoții și își punea deoparte numai una s-o muște în liniștea parfumată a serii de vară să fie iară altădată cînd îi culegea și ei prunele buna.
1 Comment
Comentarii
V-ar mai putea interesa
Cele mai recente din „BOX OFFICE. POEZIA”
de Cătălina Matei
Poeme de Livia Ștefan
de Răzvan Țupa
de Diana Cornea
de Ștefania Mihalache
Nu cred că greșesc foarte mult spunând că, dintre toți poeții consacrați ai douămiismului, Dan Sociu e cel mai genuin. Sigur că a asimilat și el lecția poeziei moderne, de n-ar fi să ne gândim decât la remanența autorilor americani și britanici traduși, dar îl simt pe Dan Sociu coborând direct din Anton Pann, căruia i-a adăugat creator toată melancolia ultimului secol și jumătate.