/

Profesionalizarea personajelor

399 vizualizări
Citiți în 17 de minute
1

Săptămânile trecute am rugat-o pe colaboratoarea mea, Felicia H., să-și chestioneze elevii de la liceul la care predă, cu privire la meseriile sau carierele la care se gândesc ei în acest moment al vieții lor, adică între 8 și 18 ani, acceptat fiind faptul că orice ocupație reprezintă „un indicator socio-sintetic pentru originea socială, nivelul de educație, statutul social al individului” (Negovan, 202: 1), precum și profilul societății în care trăiește și activează individul, în cazul nostru, o lume cu provocări, oportunități și schimbări fără precedent în plan istoric. Răspunsurile elevilor sunt diversificate, acoperind o plajă mare de opțiuni, de la chef sau veterinar la polițiști și ofițeri de siguranță publică (clasa primară), de la artiști – fotografi, actori, cântăreți, designeri, scriitori – la antreprenori sau IT-iști (gimnaziu), de la psihologi sau media manageri la directori executivi sau kinetoterapeuți (liceu). Este lesne de constatat, însă, că, indiferent de nivelul lor studiu, o mare parte își exprimă dorința de a ajunge medici, profesori, avocați, ingineri, adică, de a intra într-un domeniu care să îi încurajeze să-și dezvolte o carieră, să-și găsească acel mod în care să își construiască „sinele de-a lungul timpului, în contexte specifice, prin acțiune intențională” (13), pe de o parte, iar pe de altă parte, să își asigure un statut social și un confort financiar certe, elemente esențiale în competiția și supraviețuirea diurnă. Când autorii își definitivează traseele profesionale ale personajelor lor, ei iau în considerare tendințele existente pe peisajul ocupațional într-un context socio-istoric dat, ales pentru evoluția protagoniștilor lor, atenți fiind la modul în care acestea îi re/configurează pe parcursul narațiunii; fără îndoială, scriitorii operează cu chestiunea identității nelipsită, cum bine știm, în textele literare din toate timpurile, o identitate care se decodifică prin multiple elemente, unul important fiind cel privitor la participarea personajelor pe piața muncii, la modul în care aspirațiile lor se realizează și prin acest segment complex în evoluția lor în mediul și timpul care le-au fost atribuite.

Calificări și experiențe de muncă

La fel ca în viața reală, personajele din romane își onorează contractele de muncă decise de autorii lor, prin informarea cititorilor cu privire la calificările pe care le au în domeniul de activitate și la locul de muncă pentru care au fost proiectate, și cu privire la ansamblul de competențe profesionale dobândite în evoluția lor narativă, asemenea lui Ingrid Bauer care „poate să coasă pe orice fel de material, dacă are acul potrivit – pe un pantof, pe o curea, chiar și pe un metal subțire și pe diverse feluri de plastic –, dar că cel mai mult îi plăcea să lucreze cu mătase” (Levy, 2018: 114), căci cusutul era ceea ce i se potrivea, ceea ce o făcea să trăiască o experiență de viață autentică, cusutul fiind „modul în care ținea ea lucrurile laolaltă. Îi plăcea să repare ceva ce părea imposibil de reparat. Deseori lucra cu o lupă pentru a găsi soluțiile în cazul unei rupturi ascunse în țesătură. Acul era instrumentul  cu care gândea, broda tot ce-i venea în minte (…). Astăzi brodase un șarpe, o stea și un trabuc pe două cămăși și pe tivul unei fuste” (114). Este o îndeletnicire care aparține categoriei de profesii „în care se lucrează cu lucruri”, nu cu „oameni sau informații” (Parkinson, 2002: 30), asemenea constructorilor de poduri, cu pregătirea proprie unui inginer de specialitate, din cartea lui Markus Zusak, Podul de lut (2019), Clay Dunbar și tatăl său, Michael; cei doi, inspirați de  Le Pont du Gard dintr-o enciclopedie a podurilor – Cele mai impresionante poduri –,trec la ridicarea podului lor, considerat de Matthew (frate și fiu) „chiar și așa, pe bucățele” ca fiind „mai frumos decât aș fi putut crede. Arcele aveau să fie superbe. Curbura pietrei (…). Exact ca la Pont du Gard, nu avea să aibă mortar, era potrivit ca precizie și formă. Scânteia în aer ca o biserică”, căci „Clay îl cizela și îl modela și stătea lângă el. Podul acela era făcut din el însuși” (Zusak, 2019: 409), mai cu seamă că muncise o sută douăzeci de zile consecutive la pod, „cu foarte puțin somn, foarte puțină mâncare” (504).

O slujbă, o meserie, o profesie trec dincolo de fundamentala și nelipsita pregătire în domeniu, necesară pentru a putea face față responsabilităților și sarcinilor derivate din experiența practicării ei, ajungând să confere individului/personajului o identitate profesională ce reprezintă „o combinație de identități ale persoanei care influențează rolurile asumate și comportamentele consecutive acestor roluri în contextul muncii și ocupațiilor” (Negovan, 2021: 63); este acea identitate vocațională care poate conferi individului/personajului „sentimentul coerenței sale interne în lumea muncii și a profesiilor, în contextul carierei sale profesionale” (64), așa cum se poate observa în cazul artistului Khalid ibn Isa, care pictează ca să se elibereze „de viața în limitele imaginației tatălui meu și să mi-o reinventez în limitele imaginației mele” (Alharthi, 2022: 228), arta devenind pentru el „o necesitate ca cerul și apa, din clipa în care am înțeles că nu voi putea trăi fără imaginația mea proprie. Imaginația (…),  asemenea artei, dă valoare existenței mele (…); fără imaginație viața devine pur și simplu insuportabilă (…). Am trăit prin tablourile mele și nimic din afară nu mă mai interesa (…). Eram mulțumit cu imaginația mea și capacitatea mea de a picta era frenetică, nebunească” (229).

Cariere semnificative

Secvențele privitoare la cariera personajelor îi dezvăluie cititorului abilitatea acestora de a-și „cunoaște calitățile și defectele, interesele și scopurile, cunoștințele și deprinderile, atitudinile și preferințele pentru o anumită categorie de activități” (Negovan, 2021: 63), justificându-le astfel apariția pe anumite platforme profesionale, precum și felul în care profesionalizarea lor le determină evoluția în spațiul narațiunii. Aceasta, pe de o parte, le permite, „dezvoltarea personală în contextul și prin mijlocirea carierei” (Negovan, 2021: 21), iar pe de altă parte, le asigură  o identitate de carieră, bazată pe angajabilitatea lor și pe abilitățile lor de a „identifica și folosi oportunitățile de dezvoltare a carierei” (62). Complexitatea unei traiectorii profesionale se manifestă în funcție de domeniul ales de autori pentru personajele lor și de interesul acestora pentru a găsi căi optime de înțelegere și împlinire a acestui aspect al existenței lor. Un personaj-om de știință, adică un profesionist pentru care „profesia este în același timp o formă de viață și o cultură” (Steckwek, 2002: 141), își asumă un tip comportamental caracteristic unei activități metodice, „ce promite rezolvări ale problemelor cu un anumit grad de certitudine” (141), asemenea profesoarei Julie Crawley, de la Muzeul de Arheologie Peabody, autoare a unui curs de istorie a medicinii, care era „deopotrivă medic și istoric, o femeie care putea citi o viață  întreagă de suferință în oasele unui om mort. Se putea uita la craniile de pe raft văzând, în fiecare dintre ele, un istoric personal al durerii (…); oasele încă-și spun povestea. Și, judecând după numeroasele fotografii făcute de Julie Crawley la situri arheologice din lumea întreagă, săpase după aceste povestiri ani buni de zile” (Gerritsen, 2006: 219).

Când autorii optează pentru o anumită carieră profesională a unui personaj, ei au în vedere complexitatea acestei decizii, inevitabil influențată de „procesele, funcțiile și stările psihice ale individului”, văzute ca fiind „integrate pe cele trei coordonate principale: dinamica energetică, relațional-socială, instrumental-performațională” (Negovan, 2021: 144); este o condiție respectată tacit în cazul muncii scriitorilor, așa cum rezumă Vlad Zografi această stare de fapt: „Scriitorii scriu un roman, controlează cu mare talent fiecare cuvânt pus acolo, dar asta nu înseamnă că nu există o viață secretă a romanului, secretă până și față de propriii  lui creatori, ceea ce nu le scade meritele artistice, ba chiar dimpotrivă. Iar dacă scriitorii nu sunt copleșiți de ignoranța lor, n-ar trebui să fim nici noi, prizonieri în cămașa de forță a  logicii” (Zografi, 2016: 445). Implicațiile profunde asupra dezvoltării individuale a oricărui personaj și asupra eficienței în toate activitățile întreprinse de acesta, sunt stadii în demonstrarea importanței aspirației spre o carieră și a modalităților de folosire a propriilor resurse cognitive și materiale în acest scop, așa cum se poate remarca în felul în care își depășește Erica Berg criza de inspirație: „Faptul că rămăsese în urmă cu cartea o stresa enorm și decise să își descarce conștiința și să scrie pentru o vreme. Stătu în fața computerului în camera ei de lucru (…). La început lucrurile merseră încet, dar după o vreme simți un avânt creator (…). Invidia scriitorii care puteau păstra o disciplină strictă la lucru. Ea trebuia să se forțeze de fiecare dată să se așeze la masă și să scrie (…) din cauza unei frici înrădăcinate că și-ar fi pierdut abilitatea de ultima dată când scrisese ceva (…), iar ea și-ar da seama că nu va mai avea să aștearnă vreodată nicio propoziție pe hârtie” (Lackberg, 2018: 160).

Succesul în carieră, adică suma de „realizări, reale sau autopercepute, acumulate în cadrul tuturor experiențelor de muncă” (Negovan, 2021: 91), este, și în cazul personajelor, intrinsec determinat de motivația muncii lor, de acel set de „forțe energizante care susțin comportamentele specifice muncii”, inițiindu-le și determinându-le „forma, direcția, intensitatea, durata”, prin triada de caracteristici, „selecția, activarea, și susținerea direcției comportamentelor în atingerea scopului” (113). Motivația susține, prin toate formele și manifestările ei, parcursul individului/personajului spre atingerea satisfacției în cariera pentru care s-a optat, acea mulțumire care depășește neajunsurile și greutățile episodice ale oricărei profesiuni, așa cum explică, cu firescul rolului său, detectivul William Fawkes, zis Lupul: „Meseria asta (…) nu-i priește nimănui. E ca un drog, o dependență despre care știi că te-ar putea ucide oricând. Devii atât de obsedat de momentele când ești pe culmi, încât nu mai observi cum ajunge să-ți destrame toate celelalte aspecte ale vieții, până când nu-ți mai rămâne nimic” (Cole, 2021: 79).

Referințe

Alharthi, Jokha, 2022 (2010), Stăpânele lunii, București: Litera (trad. Nicole Dobrișan)

Cole, Daniel, 2021 (2019), Sfârșitul partidei, București: Editura Trei (trad. Mihaela Doagă)

Gerritsen, Tess, 2006 (2003), Păcătoasa, București: RAO International Publishing Company (trad. Ivona Puşcaş)

Lackberg, Camilla, 2018 (2002), Prințesa ghețurilor, București: Editura Trei (trad. Simona Țențea)

Levy, Deborah, 2018 (2016), Lapte fierbinte, București: Litera (trad. Adriana Bădescu)

Negovan, Valeria, 2021, Psihologia carierei, București: METEOR PRESS

Parkinson, Mark, 2002(2001), Ghidul carierei, București: ALL Beck (trad. Dana-Ioana Chiriță)

Steckwek, Rudolf,  2002 (1999), „Omul de știință”, în Frevert, Ute, Haupt, Heinz-Grehard, coord., Omul secolului XX, Iași: Polirom (trad. Maria-Magdalena Anghelescu) (pp. 140-168)

Zografi, Vlad, 2016, Efectele secundare ale vieții, București: Humanitas

Zusak, Markus, 2019 (2018), Podul de lut, București: RAO Distribuție (trad. Adriana Bădescu)

1 Comment

  1. Personajul e carnea, substanța unui text narativ sau dramatic. Statutul său social, profesional e important, cel puțin în economia ficțională a creației în care apare. Dar nici autorul, nici receptorul nu pun mare preț pe mecanica gesturilor specifice profesiei, totul fiind subordonat relațiilor interumane care duc subiectul până la deznodământ. Chiar și în cazul particular al realizării unor fresce sociale, când naratorul sau autorul detaliază până la virgulă specificitatea unor activități, tot lanțul de evenimente e cel mai important, calitatea de medic, tâmplar, funcționar a personajului fiind, evident, secundară. Să ne gândim la două filme românești postdecembriste: 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, al lui Cristian Mungiu și Moartea domnului Lăzărescu, făcut de Cristi Puiu. În ambele filme, este vorba și despre funcționarea sistemului sanitar. Dar lucrurile inefabile cu care pleacă și rămâne spectatorul, după ce a văzut cele două proiecții cinematografice nu sunt legate decât cel mult secundar de respectivul mediu social și profesional, tragediile personale admirabil zugrăvite fiind incomparabil mai importante.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Rubrici”

Storyteller Cehov

Cea mai recentă ediție substanțială cu nuvelele și povestirile lui Cehov (1860-1904) a apărut la Polirom,