Neymar era brunet și acum e blond. Ani voia să câștige Brazilia și Darius voia să câștige Croația, atât de simplu. De ce? Nu contează. Neymar e luminos, spunea Ani, e el sau sunt luminile, reflectoarele, tribuna. Are multe tatuaje Neymar, dar asta n-o interesează așa de mult. Din Brazilia era prima telenovelă pe care am văzut-o, veneau rudele la noi duminica și ne uitam, spune ea. N-a fost niciodată nici în Brazilia, nici în Croația. Neymar s-a accidentat la gleznă la începutul Campionatului și Ani a crezut că n-o să mai joace, dar a revenit. La finalul meciului, Neymar a ieșit pe teren în șlapi, asta îmi place, a spus ea. Nu-i place lui Darius.
Brazilia înseamnă faleza și cântecul Garota de Ipanema al lui João Gilberto. Olha que coisa mais linda/ Mais cheia de graça, fredonează Ani și-și mișcă ușor umerii. Înseamnă Carnavalul de la Rio. Clișee toate, evident, a fost Bolsonaro, e Lula, sunt favelele, e cartea lui Aslı Erdoğan și e mizeria descrisă de ea, e din nou muzica. E galbenul din peluză, ce de galben frumos, spune Ani. Lui Darius nu-i place, nu merită să câștige, spune.
A merita și a nu merita, repetă ea.
Uită-te la Neymar atunci, spune Darius.
N-o vede când o bufnește râsul. E frumușel, cum să nu, răspunde. Neymar da Silva Santos Júnior. Santos ca prima echipă la care a jucat. 5 februarie 1992, asta înseamnă că intră la limită în zodia maimuței, de asta magnetismul lui. Oftează sau suspină sau scoate un sunet necunoscut lui Darius. Tată la nouășpe ani, îți imaginezi? Adică totuși oricâți bani ai avea, să ai un copil la vârsta aia e ceva, nu știu dacă să zic curajos sau inconștient sau natural sau întâmplare sau ce.
I-a plăcut melancolia lui Darius când l-a cunoscut. Nu sunt romantic, nu sunt visător, insistă el, dar Ani vede întotdeauna în oameni doar ce are chef și a văzut că Darius are gene lungi și zâmbet inocent. Inocent e ultimul cuvânt la care s-ar gândi el dacă ar fi să se autodefinească. Nimeni nu mai e inocent și Ani caută tocmai inocența în oameni.
E acolo, în glezna lui Neymar, de exemplu, în cum și-a dat jos bandajul când a fost scos de pe teren și înlocuit cu alt jucător. Și e în zâmbetul lui Darius care nu recunoaște că e.
Croația, se gândește Ani în timp ce se lipește de Darius, deși el o împinge ușor și repetă că nu-i plac gesturile astea siropoase. Nu are nicio treabă cu Croația Ani, are un prieten pe Instagram din Croația, mare funcție are amicul ei, la costum mereu și cu discursuri bine învățate, căsătorit. S-a uitat printre prietenii amicului de pe Instagram: a găsit-o pe Miss Croația și o puzderie de femei în costum de baie și poziții neinocente. Asta n-a convins-o să-l șteargă din lista ei, nu știe de ce, nici nu vorbește bine engleza amicul, costumele doar îi vin bine, poate e și privirea, asta o fi, îi amintește de altcineva, ei mereu oamenii îi amintesc de alți oameni, niciodată nu sunt doar ei.
Un fotbalist – Neymar – în șlapi pe teren i se pare lui Ani ceva frumos. Toți încălțați regulamentar, iar Neymar în șlapi.
În șlapi era băiatul pe care l-a văzut ea într-o iarnă la Madrid. Era închis Palatul, nu se mai vizita la ora aia, ajunsese prea târziu, dar s-a oprit să se uite la apus, apusul printre porțile Palatului. Gălbui-roșiatic-movuliu-bleu, tot ce știa ea de mică în materie de culori se îmbulzea acolo și atunci a apărut băiatul: haină lungă de blană, glezne subțiri puternice și șlapi. I s-a părut ceva frumos. Nu ținea de sfidare, nici de excentricitate – pentru că el mergea normal, calm, liniștit –, ținea de libertate, asta a văzut în seara aia de iarnă. Un om liber sau eliberat, cum știa că voia să fie și ea. N-a intrat în vorbă cu el, doar s-au privit, s-au înțeles, s-au recunoscut. La alții nu-i plăceau șlapii, era ceva pentru turiștii delăsători care clămpăneau în dorul lelii cu prosoapele aruncate pe umeri. Aici era altceva, la Neymar era altceva.
Și acum sunt asaltatorii democrației, teroriștii, cum i-a numit Lula, susținătorii lui Bolsonaro, care i-au copiat pe ai lui Trump și au dat buzna cu autocare din toată țara ca să protesteze împotriva rezultatului alegerilor, să-l boicoteze pe Lula când trebuia să-și preia funcția. Bolsonaro n-a fost prezent să-i predea ștafeta, a zburat în America cealaltă, de Nord, și a mâncat pui prăjit de la KFC. Fra-u-dă (nu Fa-u-da) asta a spus c-a fost, au fost nereguli, a mai spus, și a sperat că ai lui o să aibă mai multă forță decât ăia care au dat buzna în Capitoliu.
Ani și Darius se uită la știri și nu comentează, e la ei acolo. Aveam un prof la facultate, îi zice ea, și atunci când ne prezenta vreo speță care îl speria bătea repede în catedră și asta spunea: să fie la ei, acolo. Darius zâmbește, dar n-are chef de vorbă. Altceva vrea: ori liniște, ori sex, cam astea sunt opțiunile. Brazilia e divizată, se insistă pe alt post, unii cu Lula, unii cu celălalt, și fiecare e convins că cei din tabăra opusă sunt bătuți în cap cu parul. Dar culorile sunt vii: galben și verde și albastru. Ea știe că Darius ar vrea să schimbe postul dacă tot nu e rost de sex, să fie un film, dar nu poate, scenele astea o hipnotizează, o ascultă pe reportera braziliană vorbind în engleză: nu spune mare lucru, o interesează mai mult că e în direct și că o vede toată lumea și că are eșarfa elegantă care se asortează cu sacoul scump și că are un accent bun pentru care a exersat atâta: oamenii s-au împrăștiat prin Congres, sunt distrugeri, au vandalizat.
Sunt furioși, asta nu mai spune reportera, o spune Ani și se uită la Darius, uite, aici nu s-a individualizat niciunul ca în America, mai știi, ăla cu costumul lui caraghios, și Darius mai zâmbește puțin, chiar încearcă să râdă, dar are alte lucruri la care să se gândească.
E o legătură, zice Ani, o vezi și tu? Se uită la ea de sus de unde e capul lui cu gene lungi și privire melancolică: cu ce? Iar mă iei cu americanii? Nu, nu cu ei, legătura e între gestul lui Neymar și al ăstora care au venit și țipă că apără democrația. Cum? Hai să te vedem, știi tu cu cine ține Neymar? N-are deloc răbdare în seara asta Darius. Nu, nu la asta mă refer, eu zic de gestul cu șlapii, când a venit în șlapi pe teren pentru că nu mai putea să stea în ghetele alea pentru că nu i s-a refăcut glezna și mi s-a părut un simbol de libertate, înțelegi? Pentru că nimeni nu prea și-l permite pe teren, dar el a apărut așa și nu i-au făcut nimic. Așa și aici: poate n-au dreptate, poate nu sunt de partea bună, dar toți oamenii ăștia cu steaguri pe ei dau impresia că sunt liberi, au ajuns în Congres, au intrat unde au vrut, e un curaj, o senzație nouă.
Habar n-au ce-i cu ei, spune Dariusa, cum îi aduceau la noi de la sate ca să voteze sau să protesteze, așa și la ei, poate sunt și plătiți. Și tu-i dai cu libertatea.
Dar nu schimbă postul Darius, acceptă mai departe să se uite la ceva ce pentru el nu înseamnă nimic, ăsta e punctul lui bun, doar că vine la pachet cu privirea plină de reproș și cu verdictul care spune că ea n-are dreptate. Cel mai tolerant. Cel mai critic. Poate e adevărat, reia ea, dar să presupunem că asta e ce gândesc ei, că alegerile au fost furate, e ceva ce ține de o trăire autentică: îți iei un steag și mergi la luptă, bine, nu e luptă, e o luare de poziție, e un să se știe că nu suntem de acord. Mi se pare totuși că au capitulat prea repede, au acceptat să fie duși înapoi, trimiși acasă cu coada între picioare, asta nu se potrivește, asta nu înțeleg. Dar nu mai contează. A fost momentul lor, s-au arătat, nu știu cum să-ți zic.
Eu pe tine nu te înțeleg: vii când vrei, pleci când vrei, te lipești de mine când ai chef, nu mă atingi când n-ai, am priceput că ți-au plăcut șlapii lui Neymar și glezna și picioarele cu tatuajele lui și părul vopsit ca un pui de găină și fițele lui de vedetă și că ăștia s-au înfășurat în câte un steag murdar și au încercat să-l readucă pe fascist la putere.
Ani schimbă postul și se vede Tom Cruise scoțându-și din mers rapid-alergat o uniformă, o mustață și înlocuindu-le cu o geacă care să n-atragă atenția.
