Surpriză

Trebuie să te grăbești. Aranjează-ți cum trebuie sutienul cu push-up, ia o gumă, piaptănă-te și pune-ți ochelarii de soare, nu-ți poți permite să te recunoască cineva. Îndeasă-ți repede în geantă cosmeticele și breteaua neglijeului negru care s-a strecurat afară ca un cordon ombilical prolapsat, dă-ți două pufuri de Dior și du-te, sigur au ieșit deja toți colegii, trebuie să prinzi trenul ăsta, n-are să stea foarte mult după tine. Nu te gândești la nimic atunci când i te arunci în brațe, ești liniștită acum, te-ai urcat în GT-S-ul cu geamuri fumurii, ți-a dat drumul la muzică, îți aprinzi o țigară și nu mai întrebi unde mergeți, pentru că știi deja ce o să-ți răspundă, e o surpriză, doar adori surprizele astea, ele sunt motivul pentru care ai hotărât să aplici ce zicea bunica până să dea colțul, „ești femeie și n-ai cum să scapi, de ce să ți-o ia alții cu forța când poți s-o dai de bunăvoie și cu cap”, băbăciunea aceea cu un picior în groapă avusese dreptate, ai ajuns la concluzia că așa e cel mai bine, de ce să suferi și să înduri lipsuri doar pentru că te-ai născut săracă, doar pentru că taică-tu și-a găsit pe alta mai tânără și-a lăsat-o pe maică-ta să vă crească singură pe tine și pe soră-ta? E chiar ușor, trebuie doar să fluturi puțin din genele rimelate, să îți împingi ostentativ pieptul în față și fundul înapoi, să îl lași să-ți facă ce vrea, să te umple de spumă de șampanie, să te lingă, să ți-o bage încă flască, șoptindu-ți la ureche I wanna grow inside you. Înghiți în sec și îți fixezi privirea într-un punct pe tavan, nu simți absolut nimic, dar el nu trebuie să știe asta, el nu trebuie să știe decât că ești foarte excitată și foarte fericită, te lași cuminte în genunchi atunci când e cazul, lacrimile poți să ți le ștergi pe urmă, nici ele și nici gustul nasol care-ți rămâne în gură nu valorează cât toți banii, toate cadourile, gențile, plimbările, vacanțele, țoalele de firmă și parfumurile scumpe pe care le-ai primit în lunile astea de când sunteți împreună. Aștepți să adoarmă și te strecori ușurel la baie, te aranjezi puțin, nu contează că n-o cunoști pe idioata care te privește din oglindă, nu contează că te întrebi unde a dispărut Ștefania aia cuminte, cu cozile împletite, care s-a jucat obsesiv cu păpușile până la paișpe ani. Corpul tău parcă nu-i al tău, a devenit o uniformă, vestimentația de lucru pe care-o iei conștiincioasă de pe umeraș și-o lași la loc după ce termini treaba. Vremea proceselor de conștiință a trecut, îți spui, și te trezești cu două mâini mari, străbătute de vene groase, care îți cuprind sânii, îți lași ușurel capul pe umărul lui, deschizi picioarele și te străduiești ca gemetele să fie cât mai autentice.

În drum spre casă ignori junghiul dintre coapse și îți amintești că ai citit undeva că dacă ai un acoperiș deasupra capului și mâncare pe masă, you won at life. Ai ajuns să vezi asta ca pe o limitare, nu-i suficient, nu poți să trăiești numai cu atât, ție ți-e sete de lucruri, ești ambițioasă și refuzi să te gândești măcar că o să ajungi ca maică-ta, o amărâtă de patruzeci de ani care muncește doișpe ore pe zi într-o fabrică de la cuca măcăii și care vine acasă puțind a transpirație amestecată cu deodorant ieftin, nu suporți să-i vezi mâinile pline de bătături și pungile grase de sub ochi, să te uiți la părul ei care se tot rărește, să-i auzi noaptea scâncetele pe care le scoate cu fața îngropată în pernă și îți juri că n-o să ajungi așa, ești convinsă că o soartă mai rea decât asta nu există. Și-apoi, mai e ceva în tine, răzbunare, răzvrătire, numește-o cum vrei, ceva care te împinge să le iei fața proastelor născute printr-un joc stupid al sorții în familii cu bani, proaste la care te-ai uitat cu jind aproape toată copilăria, dorindu-ți în secret să ai și tu haine mișto ca ale lor, să-ți cumpere și ție cineva adidași din ăia scumpi, să vii și tu la școală cu unghiile făcute și părul vopsit pe la saloane de fițe, așa că nu poți să te abții, nu-ți poți reține rânjetul triumfător care răsare imediat ce intri pe poarta școlii cu fusta până la cur, bocanci de o mie de euro în picioare și geantă Hermès originală; le sorbi invidia sperând că așa poți s-o stingi pe a ta, dar nu e chiar atât de simplu, nu? Aproape că te umflă râsul când te gândești că ele încă visează la dragoste adevărată, o tâmpenie mai mare nici că există, dar uneori aluneci de pe șine, când ești singură și nu te vede nimeni, îți imaginezi cum ar fi să găsești într-o zi pe cineva care chiar să te iubească, care să aibă grijă de tine, să-ți aducă o sticlă cu apă caldă când ești la ciclu și te doare burta, să vină înaintea ta cu umbrela atunci când te prinde ploaia pe drum, să-ți dea jumătate din sandvișul lui, chiar dacă nici el n-a mâncat nimic toată ziua. N-ai văzut așa ceva decât în filme, pentru că la voi în casă n-a fost loc decât de pumni, șuturi și amantlâcuri pe care maică-ta le-a tot trecut ce vederea, de parcă le-ar fi măturat pe ușă afară, iar și iar, până le-a măturat de tot. Te întrebi uneori cum ar fi să, dacă ai putea să, îți spui că poate reușești să ajungi ceva în viață, că poate, dacă rămâi cu Lorenzo, o să te țină în facultate, o să-ți cumpere mașină, poate chiar o să te ia de nevastă și-o să mergeți în luna de miere în Galápagos sau să vedeți Marea Barieră de Corali, îți imaginezi ce incredibil de palpitant ar fi să înoți cu delfinii și să faci scufundări, să sari cu parașuta, să te plimbi cu cămila, să guști toate mâncărurile exotice la care ai visat vreodată, și-apoi să te întorci acasă, la maică-ta și la soră-ta, să le dai cadourile scumpe pe care le-ai cumpărat special pentru ele, să le lași să-ți admire bronzul și chipul strălucind de exuberanță și să le spui pe un ton neutru, ca și cum ai spune o banalitate legată de vreme sau de cursul valutar, că ești însărcinată și că o să aveți un băiețel căruia trebuie neapărat să-i dați un nume de prinț, ceva impunător, care să facă oamenii să tremure de frică înaintea lui. Și-apoi, pentru tot restul vieții, o să fii tratată ca o regină, așa cum meriți. Iar dacă prețul pentru toate astea e faptul că Lorenzo are patruzeci și cinci de ani și că nu știi aproape nimic despre el, decât că e irlandez, dar locuiește în Olanda, că are foarte mulți bani și un fetiș nesănătos cu sânii tăi, atunci ești dispusă să închizi ochii și să i-o sugi pentru oricât de mult timp ar fi nevoie. Ah, da, mai trebuie s-o ignori și pe maică-ta când miorlăie, nemulțumită și îngrijorată, că vii acasă târziu, că unde ai fost și de unde ai plasele alea în mână și de unde ai avut bani, dar ea e ușor de pus la punct, doar îți dai ochii peste cap, strigi la ea să te lase în pace și te închizi în cameră, unde probezi din nou hainele noi pe care Lorenzo ți le-a cumpărat din mall. Cu soră-ta e încă și mai ușor, ea nu cârâie, doar îți cere, din când în când, o bluză sau o pereche de blugi cu împrumut și îi mai dai, pe lângă orice vrea ea din dulapul tău, și niște sfaturi prețioase de viață, fii fată deșteaptă, că altfel n-avem nicio șansă în lumea asta de căcat.

Timpul trece foarte repede când ești orb, zilele se scurg ca o zeamă cleioasă și te trezești că ai terminat liceul, Lorenzo ți-a organizat cea mai tare petrecere de majorat, ai o rochie cu crinolină și cristale comandată la Paris, pantofi Manolo Blahnik albaștri ca ochii lui, dansezi toată noaptea în brațele lui, în văzul tuturor, pentru că acum ești majoră, nu mai ai de ce să te ferești, gata, s-a terminat, gurile oricui ar fi avut ceva de comentat au fost cusute pe vecie, poate că ăsta e cel mai mare dar pe care puteai să-l primești, zâmbești fericită în toate pozele, ceri să vină mâncarea, să curgă băutura, bei cu colegii pe care nu i-ai suportat niciodată, îi îndopi ca pe niște porci înainte de Crăciun, chicotești cu mâna la gură când îi vezi vomitând prin parcarea din fața localului și te întorci în brațele lui Lorenzo, căutând în ochii lui ceva ce… nici tu nu știi ce, o confirmare, o promisiune, o umbră de speranță, orice, vrei să fii sigură că o să fii bine, că o să devii regina care ai fost dintotdeauna menită să ajungi, mai ai doar un singur hop de trecut, bacalaureatul, îl dai și pe ăla mai mult ca să scapi de gura maică-tii, dar nu mai aștepți rezultatele, asta nu te mai ajută la nimic, pentru că Lorenzo ți-a pregătit o altă surpriză și te ia cu el în Olanda, ajungeți într-un hotel mai sărăcăcios, nu e același lucru cu care erai obișnuită și te întrebi ce e în neregulă, îl vezi tot mai nervos, ieșind pe coridor să vorbească la telefon, răspunzându-ți răstit, și te sperii, te întrebi ce dracu’ ai făcut, cu ce l-ai supărat, seara îl aștepți goală în pat, dar nici nu se uită la tine, intră pe ușă ca un taifun și îți ordonă să te îmbraci pe un ton pe care nu-l cunoști, se uită la tine cu niște ochi străini, te ridici și vrei să-l iei în brațe, dar îți arde o palmă atât de zdravănă încât cazi înapoi pe pat, scâncind, și pentru prima dată te gândești la maică-ta care, exact în același timp, scâncește și ea cu nasul în pernă, întrebându-se cu ce ți-a greșit de ai plecat, unde te-ai dus, oare ești bine, nu mai contează, ai trecut totul cu vederea și-acum ustură când deschizi ochii, Lorenzo nu mai are răbdare și te smucește, aproape că te împinge pe scări și te forțează să urci într-o dubă cu geamurile fumurii, nu chiar mașinile cu care ai fost obișnuită, ai vrea să plângi, dar constați că lacrimile tale miros a Dior, ți se face greață, te gândești la soră-ta și la impresia pe care i-ai dat-o, că asta e calea cea dreaptă, te sperii și mai rău, îți muști buzele până la sânge și strângi din dinți, imaginându-ți că e totul un vis urât și că o să te trezești de dimineață la tine în cameră, în patul de lemn care scârțâie ca la balamuc, învelită cu pilota subțire, o să te duci la bucătărie, unde miroase a ceai de tei și soră-ta mănâncă o felie de unt cu gem dintr-o farfurie ciobită, o rogi să-ți ungă și ție una până te speli pe dinți, maică-ta o să intre pe ușă cu sacoșele încărcate de la piață, o să vă facă mâncare de cartofi și o să mănânci plângând, visând la creveți și somon fumé. Dar asta e problema cu visele, când sunt frumoase, se termină prea repede și când sunt coșmaruri, nu se mai termină, așa că tresari în întunericul dubei și cauți o mână care nu-i acolo, îți dorești să țipi, să te zbați, să scapi, dar e periculos, indivizii ăștia de pe lângă tine sunt niște gorile și n-ai vrea să te ia la bătaie, tremuri preventiv cu gândul la coastele rupte, te dai jos din mașină când ți se cere, intri într-o clădire veche, cu arhitectură superbă, și te pregătești să faci exact ce te-a învățat Lorenzo: să devii o regină.