Revista de cultură Familia a ales să ilustreze acest număr al publicației cu imagini din proiectele unui clasic al fotografiei de stradă contemporane: László-Tibor Olah. „Siamezul” lui Hajdu Támas, marele său prieten, aproape nedespărțiți în turele foto prin Baia Mare, dar diferiți ca abordare și stil în fotografia de stradă. Primul mai pliat pe realitatea brută, celălalt mai aplecat spre estetică, ambii atenți compozițional și la semnificație.
László-Tibor Olah e născut în Bihor, la Salonta, strămutat demult în Maramureș, dar fără a părea apăsat de realitățile locului, tradiții, obiceiuri, cutume de tot felul, trend-uri etc. Pentru el orașul e universal, indiferent unde e situat. Dreptunghiul prin care vede urbea e restrâns la strada în sine, ori aceasta poate fi oriunde în lume. Evadează tematic însă deseori pentru o gură de aer proaspăt și pentru diversitate, vezi proiectele legate de ștrandurile termale, de lumea bizară și ascunsă a circului, de târgul de vechituri de la Negreni, de scurta și foarte efervescenta viață a benzinăriilor din partea de vest a țării în perioada 2004-2007, proiecte documentare legate și bine strunite alegoric și stilistic.
Fie că e vorba de proiectele mai sus amintite, fie că ne concentrăm pe cadrele publicate în acest număr al revistei, László-Tibor Olah acordă o greutate deosebită atmosferei locurilor în care a fotografiat. În seria cu benzinăriile de exemplu, ceața și lipsa totală a personajelor umane din cadru nu fac altceva decât să adâncească senzația apăsătoare de abandon și pustiire. Extrem de animate în perioada lor de glorie, fostele benzinării devin cicatrici dureroase în mijlocul unui peisaj sterp, nici el vindecat odată cu trecerea anilor. Fotograful documentează în context, permițând privitorului așezarea lor într-o cât mai exactă istorie a locului și a unui timp bine delimitat.
Iar lumea circului la fotograful salontan e un contrapunct teribil la venerația pe care omul obișnuit e tentat să o acorde clovnilor și lucrului cu animale în arena circulară. László-Tibor Olah se plasează însă înafara luminilor rampei, unde lacrimile nu sunt doar pictate pe fața clovnului, iar animalele au și ele clipele lor de tristețe și pierzanie. Dacă ar fi să alegem un motto pentru seria sa, acesta ar fi: „Clovnul râde, lumea râde, clovnul plânge, lumea râde, clovnul moare, lumea râde…”. Niciodată în istoria fotografică autohtonă, circul n-a fost mai aproape de realitatea sa nealterată, in and out, mai mult out.
O însemnătate aparte în portofoliul artistic al lui László-Tibor Olah este seria intitulată „Unsophisticated portrait category”, o privire frontală și, uneori, de foarte aproape, a unor personaje întâlnite aleatoriu pe stradă, oameni care alcătuiesc o galerie foarte pitorească expresiv și social. Poate tocmai pentru că este o serie fără asumate pretenții artistice, lucrată aparent lejer, reușește să retraseze niște norme în fotografia de portret, din care cea mai importantă pare a fi naturalețea și spontaneitatea cu care sunt surprinse personajele.
După un survol telegrafic și incomplet asupra proiectelor fotografului bihorean, ajungem și la „Termal”, din al cărui corpus sunt publicate aici cele mai semnificative cadre. László-Tibor Olah a început seria cu filme expirate, color. După scanare însă, cu aberațiile cromatice de rigoare pentru filmele expirate, s-a ajuns la alb-negru. Fără păreri de rău măcar pentru faptul că granulația și farmecul peliculei e de neegalat pe digitalul plat, fără adâncime. Baia termală în istorie, chiar înainte de Hristos, reprezenta o lume diferită pentru societate. Era asemuită unui punct de informare, unui club de afaceri, funcționând ca un fel de hub social rudimentar.
„La cei care au ca stil de viață termalul poți identifica foarte repede ritualurile urmate, spune László-Tibor Olah. Au parcă totul regizat. Nimic nu e întâmplător în cazul lor. În aceste băi trebuie să te expui într-un spațiu cu multe tabu-uri. Există o încărcătură interesantă în aceste bazine termale: aici oamenii cred. Cred în efectul apei, cred în minuni. Majoritatea dintre ei nu vin aici pentru distracție. Sunt într-o stare de meditație. În seria aceasta de imagini nu există vreo informație concretă care să ajungă la privitor. După mine, mai mult contează atmosfera. Pe asta am încercat să mă concentrez în momentul în care am făcut selecția proiectului. Îmi doresc ca cel care privește pozele să-și poată imagina căldura, umiditatea, mirosul de sulf, gălăgia copiilor din background.”
