/

Adrian Căpușan

Realitatea secundă

Start
660 vizualizări
Citiți în 6 de minute
1

Autodidact, născut în Cluj, dar orădean prin adopție, Adrian Căpușan documentează o realitate secundă sensibil mai decontextualizată decât cea a colegilor săi de breaslă din România. Dacă am fi foarte îndrăzneți, acesta ar putea fi și un punct de plecare pentru o nouă metodologie estetică în ceea ce-l privește. Nu e deloc ușor de prins în cuvinte pentru că evadează mereu din valorile instituite în genul pe care-l practică. E un fel de subversiune antiinstituțională, conștientă și deliberată, perfect pliabilă însă pe felul său cultural de a fi.

Fotograf discret, care n-a făcut niciodată din expunerea fotografiilor sale un țel. Privești imaginile lui și nu știi de unde să le apuci, unde să le încadrezi. Simți că ceva îți alunecă printre degete. E mereu la limita unei imanențe care pare să nu se mai producă. Ai tendința justificată de a plasa imaginile lui la street, dar nu e street-ul cu care suntem familiarizați, cu oameni surprinși în situații neobișnuite; le-ai trimite uneori către conceptual, dar îți scapă aplicarea exactă a termenului; încerci un urban discret, metaforic, foarte intim chiar, dar e mai mult decât atât. „Sărăcia” vizuală din cadrele sale este, în sine, un rafinament personal, un exercițiu organic și unitar, o observație fină fără privire critică. Toate seriile sale cunoscute, Jurnal, Moods, Black & White, Piața de vechituri, se subsumează acelorași câtorva principii: simplitate a expresiei, evadare din gen, metafore deghizate, destulă avangardă, manifestare a sinelui.

Adrian Căpușan studiază meta-realități camuflate în banal, intolerabil de frumoase și sugestive pentru el de vreme ce se apleacă asupra lor cu atâta râvnă. Altfel, ipostaze vizuale simple, dar cu legitime pretenții de universalitate: un (aproape) cerc în care-și face veacul un câine (aproape) invizibil e întruchiparea (aproape) exactă a perfecțiunii, un ghiveci spart și împrăștiat aleatoriu e poate Big Bang-ul originar sau neorânduiala proverbială a lumii, un șotron inundat – imagine absolut tarkovskiană! – e toată istoria rămasă uitată sub apă. În aparentul nimic, el vede structuri ideatice care generează concepte.

E nevoie la Adrian Căpușan de un anumit survol intelectual al imaginii pentru că în spatele fiecărui cadru stă o cultură vizuală solidă și instrumente care o susțin. Fotografia sa e simplă în formă și decor, dar nu atât de simplă în conținut pentru că găsește frecvent corespondențe cu tipare alegorice care trec uneori și printr-o zonă de expresionism cum e, de pildă, imaginea cu peștele în chiuvetă. Există o intensitate a expresiei în imaginile fotografului orădean, mai ales în seriile sale color, care vorbește mai degrabă de trăirile sale lăuntrice decât despre documentarea exactă a unei realități la un moment dat, vizibilă sau mai puțin vizibilă pentru ochiul comun. Fotografia sa este un fel de act memorial al unei realități secunde, „un joc secund, mai pur” (Ion Barbu), la care de cele mai multe ori nu au acces pe de-a-ntregul decât cei cu un plus de… dare de minte.

Nu știu dacă fotografia lui Adrian Căpușan poate fi catalogată ca postmodernă (curentele din această categorie apar și dispar destul de rapid, se reinventează la fel, se nasc unele din altele etc.) pentru că imaginile sale nu ignoră granițele dintre realitate, percepție și reprezentarea ei vizuală, cum îndeobște ar face-o postmodernismul. L-aș vedea mai degrabă tot în zona clasică a fotografiei, dar cu apăsate tendințe avangardiste în ceea ce privește fotografia din România ca modalitate de expresie: aceasta este trăsătura care îl duce către un stil particular printre fotografii autohtoni. Realitatea pe care o dezvăluie fotografia sa nu este neapărat cea a fidelității scenei surprinse, deci o problemă de asemănare. Seria eclectică din acest număr al revistei cere mai curând o poziționare a privitorului față de o coregrafie inedită și de o nouă semantică vizuală.

1 Comment

  1. Ce ma bucur ca ati scris de Capusan! Sunt poze de-ale lui din Oradea care ar trebui atârnate direct de cer, deasupra locurilor, ca niște realități paralele, mai bune ca realitatea

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Arte”

Filmul despre Celibidache

Povestea dirijorului și compozitorului român Sergiu Celibidache (1912-1996), „din Moldova natală până la Filarmonica din Berlin”,