Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu

„Mintea lucrează în timp ce alergi, nu glumă, își clarifică gânduri și idei, ca un computer pus pe defragmentare, aduce într-o lumină mai clară chiar viața.”

488 vizualizări
Citiți în 10 de minute

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”?

Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a contracara, acum aproape doi ani, mai multe probleme de sănătate (prediabet, hipertensiune arterială, obezitate, stres) care îmi dădeau târcoale, ba chiar reușiseră să mă scoată din circuit, la limita cu moartea, după o perioadă de muncă în exces (două slujbe, plus scrisul și alte proiecte în care mă implicasem cu pasiune) culminată cu boala Covid care, doar ea singură, a fost, la începutul anului 2021, cât pe ce să mă doboare.

Din fericire, s-a confirmat și în cazul meu că tot ce nu te omoară te întărește, pentru că, scăpat din ghearele hipoxemiei la limită și revenit la situația nesperată de a mă deplasa singur pe propriile picioare, mi-am regândit viața. Aveam de ales. Ori operam schimbări drastice în obiceiurile de viață, ori ajungeam în scurt timp un client statornic și fără întoarcere al spitalelor alunecând vertiginos la vale spre exitus.

Mi-am verificat resursele de voință și am ales prima variantă. Mai mult, în timp ce alergam, câte 5, 7, 10 sau 20 de kilometri zilnic, întocmai ca scriitorul japonez Haruki Murakami, pe care mi-l luasem ca model, îmi împărtășeam impresiile, strict pe tema alergărilor, pe Facebook. Ei bine, notele acelea, făcute în bună parte în registru tehnic, m-au făcut să mă gândesc la o carte pe acel subiect. Cam cum e „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” a lui Murakami, îmi imaginam. Sau ca „Singurătatea alergătorului de cursă lungă” a lui Silitoe. În orice caz, ceva pe aproape.

Oricum, dacă mi s-ar fi spus atunci că alergările zilnice pe care tocmai le începusem și de care încercam din răsputeri să mă țin (mai ales că starea mea de sănătate revenea uimitor în parametri normali) vor fi pretextul și chiar substanța următoarei cărți pe care o voi scrie, nu aș fi crezut sau aș fi privit totul cel mult cu neîncredere.

Fapt este că pe măsură ce avansam în acomodarea cu noul stil de viață autoimpus, cu alergări zilnice, dietă modificată, renunțare la fumat și la unele excese, ideea romanului se prefigura tot mai clar.

2. Cum a decurs scrierea lui?

A existat mai întâi un moment care a declanșat scrisul propriu-zis, iar asta m-a pus la lucru. Văzând notele mele despre alergare de pe Facebook, editorul-coordonator de la citestema.ro, Constantin Piștea, m-a întrebat dacă nu aș putea să dezvolt însemnările acelea în niște texte mai mari (mărturii, proză autoficțională, ce doream) care să apară apoi în foileton pe platformă. Am acceptat cu entuziasm, iar din acel moment am scris, săptămână de săptămână, în vreo șase luni, baza a ceea ce avea să fie romanul „Alergările unui scriitor”. Un roman, așadar, scris pe măsură ce a fost trăit.

Trăită și scrisă, povestea continuă, e parte din mine acum, îmi resetează viața mai departe.

Din nou, la fel ca în toată poezia pe care am scris-o, trăitul și scrisul se împleteau indistinct și în acest roman, ceea ce mă teleporta în plin peisaj himerist.

Alergam gândindu-mă la paginile scrise și scriam despre ceea ce îmi trecea prin minte în timp ce alergam. Și pot să spun că mintea lucrează în timp ce alergi, nu glumă, își clarifică gânduri și idei, ca un computer pus pe defragmentare, aduce într-o lumină mai clară chiar viața.

Scriam cum alergam și alergam cum scriam. Experiența era foarte intensă, nu doar psihologic, emoțional și fizic, dar și literar, firește, pentru că rezultatul se contura, așa simțeam, într-o poveste pe care reușeam să o privesc cu detașare, de la distanță. Eram și nu eram eu acolo. De altfel, Himerus Alter, alter-ego-ul meu himeric de totdeauna, care își atribuie paternitatea însemnărilor, mă bârfește pe câteva pagini acolo, ceea ce nu mă deranjează nici acum câtuși de puțin.

Simțeam cum alergările îmi limpezeau idei, gânduri, sentimente, situații de viață, planuri, iar scrisul mă motiva și mai mult în ieșirile pe străzi, pe stadion, prin păduri, pe maluri de râuri și pe alte coclauri.

Începusem să particip și la competițiile de trail montan și de alergări pe plat. În paranteză fie spus, recent am reușit isprava primului meu maraton (42 km) la Istanbul, iar acesta este, poate, un alt episod pe care ar trebui să-l prind într-o carte.

Am avut mereu sentimentul, pe măsură ce înaintam în substanța cărții, că scriam un roman despre primele întâlniri cu bătrânețea.

Reușeam să vin cu un capitol nou în fiecare sâmbătă dimineața la ora nouă, un lucru pe care cititorii, care nu erau deloc puțini, apreciau de fiecare dată. Mă aflam astfel în plin experiment al „scrisului live”, în care scriitor și cititori asistam împreună la conturarea unei povești de roman, la scrierea a ceea ce am numit în final „roman de jurnal poetic himerist”.  

În sfârșit, trăită și scrisă, povestea continuă, e parte din mine acum, îmi resetează viața mai departe.

3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Alergările unui scriitor”?

Mai întâi, aș spune că nu aș dori să fie văzut ca o scriere autobiografică, deși în parte este și asta, ci mai mult ca un roman de auto-ficțiune, cum și este, în care sunt topite în magma ficțională trăiri și experiențe de la firul ierbii.

Apoi, aș vrea să adaug că am avut mereu sentimentul, pe măsură ce înaintam în substanța cărții, că scriam un roman despre primele întâlniri cu bătrânețea. Nu știu, mi se pare că a ieșit și o carte despre alunecarea ușoară pe toboganul vârstei. Personajul se află la granița de trecere, în care planuri și idealuri încă îi stârnesc interesul, dar care primește și semnale despre trecerea timpului și altele de acest fel.

Cartea aceasta mi se pare că spune ceva despre alegerile pe care le facem și care ne duc în final pe un culoar de alergare numai al nostru.

Mai mult, mă gândesc că incursiunea ocazională pe care personajul-alergător o face prin câteva medii social-profesionale (medicale, educaționale, literar-culturale) și unele călătorii care s-au infiltrat în toată povestea fac romanul acesta să poată fi privit și ca o transcriere a unor bucăți din realitatea epocii noastre.

Indiferent însă de dorința mea, cartea aceasta mi se pare că spune ceva despre alegerile pe care le facem și care ne duc în final pe un culoar de alergare numai al nostru.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”