Locuiește în Oradea și merge contra curentului. Autodidact într-un timp în care se caută specializările în orice, Laura Andreea Flora ia pe cont propriu fotografia din simpla înclinație organică spre estetic. Ideea de frumos o preocupă de multă vreme, dar dintr-o candoare funciară în relația ei cu lumea, lucrurile nu s-au materializat până acum într-o formă plastică sau alta. S-a întâmplat într-o toamnă solară să fie fotografia, dar la fel de bine putea fi poezia. Sau muzica. Primul aparat de fotografiat a venit cu doar cinci ani în urmă și așa a început totul.
Oricare dintre seriile sale le-am observa mai atent, fie că este Nature, De pe stradă adunate, Simplex, Memento mori, Tempus fugit, ni se dezvăluie două tipuri de imagine poetică, una tradițională, explicită, și o alta modernă, ambiguă. Prima vine din observații strict exterioare și este cea mai consistentă, vezi cadrul în contra-lumină cu cioara cu nuca-n gură așezată pe o cruce în cimitir, imagine de un simbolism aparte, demnă oricând de Edgar Allan Poe, sau aleea luminată de ceață pe care se plimbă nestingherit un câine pestriț. Dincolo, imaginea modernă, ambiguă, vine din senzații și stări interioare: un peisaj minimalist care se pierde în zare, cu contururi abia schițate, semn al unei nostalgii subliminale sau ansamblul de nori plimbăreți deasupra unor tufe anoste, care induc aceeași senzație de visare existențială.
Vizual, câmpul fotografic în cadrele Laurei Flora este ocupat de cele mai multe ori de către un singur obiect: un copac, un nor răzleț, un cerc desaturat în iarbă, o bancă stingheră. În alte cazuri cadrul se lărgește, distanța crește, fotograful contextualizează și subiectul nu mai monopolizează întreg cadrul, ca în imaginea cu câinele în ușoară alergare pe aleea cețoasă. Realitatea este redată de fotograf când în permanența ei (în același plan), când în aparența ei înșelătoare (în planuri diferite).
Există, de-asemenea, o simetrie flexibilă și degajată în imaginea cu podul, luciul apei servind ca oglindă. Liniile puternice de contur accentuează forma și capătă valoare grafică, mult mai evidentă în redarea alb-negru decât în cea color. Foarte rar întâlnim în imaginile sale o ambiguitate criptică; metafora e transparentă de cele mai multe ori și ține mai mult de însușirea obiectului / subiectului decât de obiectul / subiectul însăși, de atribut decât de substantiv, de vocală mai mult decât de consoană.
„You just have to live and life will give you pictures”, spunea la un moment dat marele Cartier-Bresson. Aserțiunea i se potrivește ca o mănușă Laurei Flora care, cu camera ei inocentă, se învârte prin lume în modul cel mai empatic cu putință și fără atât de enervantele așteptări absurde: am aparat, sunt fotograf! Scenele surprinse sunt o extensie a unei fragilități artistice rareori afișată și a unei simplități lipsită de ornamente inutile. Actul fotografierii vine dintr-o frământare interioară, nu dintr-o vacuitate existențială care trebuie neapărat umplută cu ceva, mai ales în cadrele socotite abstracte, conceptuale.
O altă caracteristică esențială a fotografiei sale este echilibrul compozițional și căutarea unei povești, a unei emoții. Lucrările Laurei Flora nu ies prea mult din temporal, excepție fac doar unele cadre aparent descriptive, „fără subiect”, suspendate circumstanțial în echivoc, cum e norul singuratic evadat dintre confrați. Pentru a nu micșora însă forța expresivă a imaginii, fotograful caută mereu un acord între idee, sentiment și ritm.
Un melanj fericit guvernează cadrele fotografului orădean: esteticul nu subordonează mesajul, cum nici mesajul nu diluează esteticul. Seria publicată în acest număr al revistei este una eclectică, cu schimbări de azimut (granițele sunt penetrabile, cum e și firesc în cazul unui fotograf încă în căutarea unei matrici personale în fotografie), astfel că regăsim în portofoliul său imagini aparținând mai multor genuri: peisaj, street, urban landscape, conceptual. Lucrările sale ies acum în lume sub umbrela unui statut care le așază justificat în buna rânduială a artelor plastice și sunt primul ei testament artistic.
