Marele muzicolog american William Carragan (18 iulie 1937 – 9 iunie 2024) a încetat din viață după o grea suferință. Activ din 1977, el rămâne cunoscut și apreciat mai ales pentru cercetările asupra muzicii lui Bruckner, ceea ce deja înseamnă preocupări pentru o lume sufletească aproape prea elevată pentru ceea ce predomină în aceste vremuri „interesante”. Principalul domeniu de interes al lui Carragan au fost aspectele analitice ale simfoniilor lui Bruckner și istoricul interpretărilor acestora, cu contribuții editoriale importante la ediția vieneză, susținută de Societatea Internațională Bruckner (Internationale Bruckner-Gesellschaft), a creației marelui compozitor austriac.
Interesant e că William Carragan a fost și profesor de fizică la Colegiul Comunitar Hudson Valley din orășelul lui natal, Troy (statul New York, SUA), între 1965 și 2001, fiind și autorul unui curs universitar de fizică în patru volume. Dar preocupările lui muzicale deveniseră treptat din ce în ce mai importante, cu contribuții esențiale mai ales în edițiile numeroaselor versiuni ale simfoniilor lui Bruckner, la solicitarea marelui muzicolog austriac Leopold Nowak (1904-1991), și el specialist mai ales în creația bruckneriană. Astfel, Carragan a îngrijit noua ediție a Simfoniei a II-a în do minor, cu versiunile din 1872 și 1877, și a reconstituit în premieră versiunea inițială a Simfoniei I în do minor din 1866, versiunile din 1874 și 1876 ale Simfoniei a III-a în re minor și cea din 1878 a Simfoniei a IV-a în Mi bemol major, precum și versiunile intermediare din 1888 ale Simfoniei a VIII-a în do minor, ultima lucrare mare completată de Bruckner.
Evident, Carragan s-a implicat și în completarea Finalului schițat al Simfoniei a IX-a în re minor (cu ultima lui revizuire în 2017), o provocare colosală căreia nu i-au rezistat nici alți muzicologi, cu rezultate mai mult sau mai puțin convingătoare și apropiate de stilul și de intențiile lui Bruckner, atât cât pot fi ele cunoscute (am mai discutat acest subiect fascinant cu altă ocazie în revista Familia). Decorat de mai multe asociații dedicate lui Bruckner în Austria și SUA, Carragan rămâne esențial mai ales prin volumul monografic Anton Bruckner: Eleven Symphonies (2020), celebra „carte roșie” (Red Book) supranumită astfel după copertă și care studiază in extenso spinoasa problemă a diferitelor versiuni ale simfoniilor bruckneriene. Iar ca expert în creația lui Bruckner, Carragan a fost solicitat în calitate de consultant artistic pentru mai multe concerte cu simfoniile marelui austriac.
Preocupările muzicologice ale lui Carragan nu s-au limitat însă la Bruckner, el completând și câteva sonate pentru pian neterminate ale lui Schubert și oferind, mai ales, cea mai credibilă și muzicală soluție pentru completarea marii Simfonii în si minor (așa-zisa Neterminată) cu muzica din cele două Antracte din muzica de scenă pentru „Rosamunde” (de asemenea un subiect formidabil, pe care l-am discutat pe larg tot în Familia, cu altă ocazie).
În plus, Carragan a realizat transcripții pentru două clavecine după unele concerte importante din epoca barocului, dar și după lucrări pianistice de Brahms, Liszt, de Falla, Gottschalk și Ravel, el activând mulți ani și în calitate de clavecinist și explicitând indicațiile de bas continuu din multe lucrări ale barocului târziu, inclusiv „Patimile după Ioan” de Bach. De asemenea, Carragan a îngrijit ediția completă a lucrărilor pentru clavecin de Johann Mattheson (1681-1764), un important compozitor și teoretician contemporan cu Handel și Bach. Iar ca o mică notă personală, autorul acestor rânduri a fost onorat în anii recenți de dialoguri cu marele și regretatul muzicolog american pe o rețea de socializare al cărei rol profesional poate fi mult mai mult decât pentru poze din concedii.
Preocupările sale pentru muzica bisericească s-au concretizat în dirijarea timp de 11 ani a unui grup coral specializat în cântul gregorian, bazându-se pe manuscrise muzicale benedictine din nordul Franței și sudul Angliei. El lucra și la o colecție de muzică ortodoxă bizantină pentru utrenie, vecernie și liturghie.
În loc de încheiere, un citat umoristic ca remediu contra pompozității, de pe site-ul personal al lui Carragan (https://carragan.com/), care, pe de altă parte, include multe articole fascinante, profunde și documentate: „Maestre, cum, când și unde v-ați gândit la divina temă pentru Simfonia a IX-a a dv.?” Răspunsul lui Bruckner: „Păi, a fost așa: urcam pe Kahlenberg și, când s-a făcut cald și mi s-a făcut foame, m-am așezat lângă un pârâiaș și mi-am desfăcut pachetul cu cașcaval. Și chiar când desfăceam hârtia unsuroasă, tema aia mi-a venit în minte!” R.I.P., Bill, you will be missed…
S-a dezvoltat o mitologie întreagă în jurul simfoniilor lui Anton Bruckner, iar muzicologul recent dispărut, W.Carragan a contribuit exemplar la întreținerea și dezvoltarea acestei mitologii. Iată un prilej de reflecție asupra muzicologiei. Din capul locului, e de spus că muzicologia ajută, e necesară, iar asta pentru a preîntâmpina mefiența acelora care consideră că muzica își este suficientă sieși, nemaiavând nevoie de niciun fel de adăugire. Apoi, prin muzicologie înțelegi mai bine nu doar muzica, arta, ci și pe om și lumea în care trăiește. Textele muzicologice, deși nu-și propun așa ceva, sunt în bună măsură și texte antropologice, dezvăluind lucruri și nuanțe noi despre om, în general. În fine, prin muzicologie ajungi mai bine și la esența diversității, care nu e simplu gust pentru capriciu și continuă înnoire.