/

De cealaltă parte a ferestrei

Start
271 vizualizări
Citiți în 22 de minute

Petru îi întinde bancnota de 50 de lei taximetristului. Știe că n-o să primească rest. 13 lei e un bacșiș cam mare, dar, fie, nu în fiecare zi se duce la Paris. Adriana, iubita lui, își trăiește viața fără vreo intenție de-a aștepta restul. Deja e afară din Loganul cel galben și-i zice lui Petru să ia bagajele din portbagaj.

Apoi intră amândoi în aeroport cu pași timizi, de parcă ar călca prima dată acolo. Iar asta nu-i doar un fel de-a zice. Cel puțin Petru n-a mai fost niciodată cu avionul. Pe când Adriana a fost în vreo șapte țări până la 25 de ani. Petru n-are decât 22, iar să zbori prima dată la vârsta asta nu-i neapărat o realizare, dar nici pe departe un eșec. Mai ales dacă te gândești că alții nu ies niciodată din orașul natal.

— Și-acum ce facem? zice Adriana în timp ce scanează ghișeele.

Petru lasă cele două ghiozdane pe pardoseala deloc curată a aeroportului Otopeni.

— Cum adică ce facem? Nu ziceai că ai fost de nu știu câte ori cu avionul.

— Am fost, da’ mereu eram cu altcineva. N-am fost atentă.

„Să-mi fut una”, își zice Petru și simte cum linii de căldură îi taie ușor pielea de pe spate.

— Stai aici, zice el.

Petru se uită în stânga și-n dreapta, apoi se duce la prima persoană îmbrăcată într-o uniformă. Își scoate din buzunarul interior al gecii două hârtii scoase la imprimantă color și zice:

— Nu vă supărați, eu și iubita mea vrem să mergem la Paris, avem biletele astea, dar nu știm ce să facem, adică ea mi-a zis acasă că știe, dar acum cică n-a fost atentă niciodată, mă ajutați?

Bătrânul e un biet paznic cu pielea feței pergamentoasă și o privire obosită. Soarbe dintr-un pahar de plastic o cafea în general ieftină – în aeroport e mai scumpă de trei ori.

— Aveți check-inul făcut?

— Da, că așa mi-a zis un prieten, să fac check-inul online, e prima dată când am făcut asta, cred că am făcut bine, nu? zice Petru și îi întinde bătrânului paznic hârtiile din nou.

— Păi atunci sunteți bine, duceți-vă acolo.

Îi arată un culoar deasupra căruia e atârnat un panou electric pe care scrie „Security Check”.

Oricât de supărat ar fi fost în primă instanță pe Adriana, că l-a dus iar cu zăhărelul, acum simte o urmă de entuziasm. Problema rezolvată îi dă încredere.

— Hai pe aici, zice Petru.

Adriana vine spre el, apoi îi întinde ghiozdanul.

— Ține și tu ăsta că mă doare spatele.

Trec de security check apoi ajung în sala de așteptare. Trăncănesc vreo jumătate de oră despre cât de mișto o să fie la Paris. Acolo pe Adriana o așteaptă  Emi, prietena ei cea mai bună, plecată de câțiva ani în Franța. Iar pe Petru îl așteaptă Tudor, prietenul lui cel mai bun, plecat de mulți ani în Danemarca. Vor sta 4 zile în Paris, dar au hotărât ca în prima seara să o petreacă fiecare cu prietenii, separat. Emi stă în Rouen, o să fie mai complicat pentru Adriana să ajungă acolo. Petru s-a uitat mult la diferitele variante pe care le are și niciuna nu e avantajoasă. Ei o să aterizeze în Beauvais, iar apoi vor trebui să meargă vreo oră și jumătate cu autocarul până-n Paris, iar acolo călătoria o să se oprească pentru Petru pentru că-l așteaptă Tudor în autogară. Adriana va trebui să ia alt autocar până-n Rouen pentru că Emi nu poate să o ia de la aeroport.

— O să fie futere, a zis Adriana când Petru i-a descris situația.

Fiecare înjurătură pe care o zicea Adriana îi provoca lui Petru o umbră de erecție. Adriana era genul de fată cu o aparență iluzorie de cumințenia pământului. Niște blugi evazați și un pulover o făceau super banală, în schimb niște colanți o făceau super atrăgătoare, aproape inabordabilă. Atât de mult încât Petru simțea că nu face parte din liga ei și că, de fapt, Adriana îi face o favoare că stă cu el. Ceea ce Adriana obișnuia să zică frecvent în tachinările lor.

„Nu-mi vine să cred cât de norocos ești că stai cu o tipă ca mine” era refrenul existenței lui. Cumva era mai degrabă mândru decât deranjat de vorbele astea.

— Păi alte variante chiar nu prea sunt, i-a zis Petru continuând să se holbeze în laptop. Ah, și vezi că am luat locuri separat, n-am mai dat 20 de euro să stăm unul lângă altul. E ok, nu?

Adriana și-a încruntat privirea, nu depunea niciodată cel mai mic efort să-și ascundă dezaprobarea.

— Facem doar trei ore, și-n plus am văzut că o să stăm fiecare la câte-o fereastră pe același rând, eu într-un capăt, tu în celălalt, în fine, poate rugăm pe cineva să facem schimb de locuri.

Doar că acum e foarte mare îmbulzeală. Avionul e plin, ei sunt deja așezați, fiecare la fereastra lui și amândoi se simt inconfortabil să-i mai deranjeze pe ceilalți pasageri.

Lângă Petru se așază o tipă cam de aceeași vârstă cu Adriana. Butonează telefonul încontinuu, are un nas aflat în perfectă armonie cu fața. Petru o privește pe Adriana care răsfoiește o revistă. Dar profilul nasului ei e și mai mare. „Tipa aia bună, cu nasul mare”, de multe ori Petru s-a gândit că datorită nasului ăsta poate el să facă sex cu o tipă atât de sexy ca Adriana. Pe tipa asta de lângă el, cu fața în armonie perfectă, nici n-ar îndrăzni să o abordeze. Trebuie să știi să-ți alegi bătăliile. Chiar dacă n-ai cum să le câștigi, măcar să le pierzi cu demnitate.

Tipa de lângă el poartă un pulover turcoaz, tenul ei e ușor ciuruit de pojarul avut cel mai probabil în adolescență. Petru se gândește la cum ar fi ca găurelele de pe obrazul ei stâng să-i fie umplute cu spermă. Eventual sperma lui. Nici n-o cunoaște, dar gândul ăsta apare de undeva din neant. E obișnuit cu felul ăsta de-a vedea lucrurile. Oricărui băiat cât de cât sănătos la cap i se întâmplă să se gândească la lucruri de felul ăsta când e atât de aproape de-o tipă mișto.

Își deschide cartea și încearcă să citească. Apoi se simte foarte aiurea. E primul lui zbor cu avionul. La fel de bine ar putea să fie și ultimul, nu știi niciodată. Așa că își pune cartea pe genunchi și se uită pe fereastră. Vede un cer ca o mare într-o seară friguroasă de iarnă.

Stewardesele își încep rutina cu centura, vesta de salvare, masca de oxigen etc. Gândul că asta ar putea să fie ultima zi din viața lui îi sapă un gol în stomac. Însă o scurtă privire aruncată spre ceilalți pasageri îl liniștește. Ceilalți par destul de calmi, mulți dintre ei arată de parcă sunt în autobuz, nu în avion. Fețele astea mai degrabă obosite și plictisite funcționează ca un analgezic. „N-are cum să se prăbușească chiar azi, cât ghinion să am?” Apoi își mai dă niște argumente: „Poate că cineva din avionul ăsta are probleme foarte mari, datorii, mai știu eu ce. Dacă ar muri cineva care are foarte mari datorii, poate l-ar salva de la multe căcaturi. Deci, pe de altă parte, poți să zici că n-are cum să fie atât de norocos.”

***

— Da’ și eu mă duc în Franța, zice tipa cu fața ușor ciupită.

Are dinții ostentativ de albi, și-o privire senină. E privirea tipei care știe că în câteva ore o să facă sex de cel puțin două ori la rând pentru că nu și-a mai văzut iubitul de trei luni. Până la urmă biletele de avion nu-s așa ieftine. Rar prinzi o ofertă bună.

— Mirela, pe tine? zice ea.

„Uau”, își zice Petru, „chiar are față de Mirela”.

— Petru, zice el și apoi trage cu coada ochiului către Adriana.

Răsuflă ușurat, încă citește revista.

Petru își ia cartea de pe genunchi și mai încearcă să citească câteva pagini.

— Tu ai mai fost la Paris? întreabă Mirela trecând lejer peste faptul că Petru are chef să citească.

— Nu, e prima dată cu avionul pentru mine.

Mirelei i se luminează fața.

„Mamă, da’ ce chef are tipa asta de trăncănit”, își spune Petru, iar apoi trage din nou cu ochiul la Adriana care și-a făcut eșarfa sul și-a adormit cu capul sprijinit de fereastră.

De ce nu i se pot întâmpla chestii de genul ăsta când e singur? Nu că ar face neapărat ceva, dar e un sentiment plăcut să știi că te place cineva. Nu crede că i s-a întâmplat vreodată ca o tipă să se bage-n seamă cu el, ca ea să facă primul pas.

— Mă duc la iubitul meu, stă în Rouen.

— Uau. Ce tare! Ce face acolo?

— E medic.

Iar acum Petru își dă seama că n-are sens să mintă. Se relaxează știind că gagica are iubit, regulile sunt înapoi în funcțiune.

— Ce tare, zice Petru, și prietena mea e medic.

— Da, păi și unde e? Te-a lăsat să te duci singur la Paris?

Pe fața Mirelei înflorește un zâmbet care-i dezvelește dinții enervant de albi.

— E chiar acolo. Locul de la fereastră.

— Ah, păi și de ce nu stați unul lângă altul?

Ăsta e momentul în care Petru ar putea băga o vrăjeală, dar până și lui i se pare amuzantă zgârcenia lui. Așa că se spovedește.

— N-am vrut să mai dau 20 de euro. Oricum, puțină distanță nu face rău, ține pasiunea în viață.

Mirela izbucnește în râs. Petru râde și el. Pe față are un zâmbet mare – restul de hohot de râs de adineauri. Apoi continuă să vorbească amândoi despre filme, cărți și mâncare. E genul de discuție pe care o ai la prima întâlnire.

— Îmi tot zic prietenele mele că iubitul meu sigur mă înșală, dar de fiecare dată le întreb „când?, că doar vorbim non-stop, și la telefon, și prin mesaje”.

Petru se gândește că la cât de bine arată, n-ar înșela-o niciodată dacă ar fi împreună cu ea. Apoi se uită din nou spre Adriana și, ușor-ușor, simte cum i se face frig. Adriana nu mai doarme, îl privește direct în ochi și-și mișcă mâinile a uimire profundă. „Tâmpitule, sunt la doi metri de tine, cum poți să faci așa ceva?” Asta spune corpul ei.

Petru își dă seama cât de nasoală e situația asta. Să fii în avion cu gagică-ta pe locuri separate pentru că ești prea zgârcit, iar apoi să te hlizești cu altă tipă. Nu, n-arată bine deloc.

Creierul lui caută soluții, o singură replică greșită și toată vacanța asta o să fie futută. Apoi o stare de liniște, ca efectul unui calmant intravenos, îl cuprinde și aproape strigă:

— Iubitul ei e rezident în Rouen. Poți să mergi cu ei cu mașina și ajungi mult mai repede la Emi.

Așa. Bine gândit. I-ai zis că are și iubit, acum sigur o să fie OK. Mai mult decât atât, ai reușit să scutești niște bani de drum și foarte mult timp pierdut aiurea pentru ea. În felul ăsta va putea să stea mult mai mult cu Emi. Ești un iubit exemplar, poate chiar o să ai parte și de niște blowjob frumos în Paris.

Doar că fața Adrianei e întunecată de parcă ar fost brusc acoperită de umbra unui nor.

                                                            ***

La aterizare aplaudă și el ca toată lumea. Adriana și-a pus fața ei de „nu înțeleg de ce sunt cu tine, te urăsc, ești un nesimțit, cum ai putut să vorbești cu nașpeta aia?”.

După ce coboară din avion, în aeroport, drumurile lor se despart. Deși e supărată pe el, își dă seama că e o prostie să nu se ducă cu mașina.

Petru își cumpără bilet de autobuz și se gândește că n-are cum să fie așa rău. O să-i treacă, sigur o să-i treacă, dar nu crede că o să se mai pună problema de blowjob.

Fix când se gândește la asta, ecranul iPhone-ului spart se aprinde. Mesaj de la Adriana. Mda, e făcut din nou în toate felurile. Cum de-a putut să-i facă asta etc., etc.

E dimineața și plouă mărunt pe aeroportul Beauvais. E aici. Franța. Pentru prima dată în altă țară. Trage cu nesaț aer pe nas. Aerul străinătății. Regretă că nu știe franceză.

Remus Boldea (născut în 1993, la Motru) este absolvent al Facultății de Filosofie din București. În 2019 a participat la cursul de creative writing ținut de Florin Iaru și Marius Chivu. A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri în cadrul atelierelor Creative Writing Sundays. În 2020 a participat la o tabără de scenaristică sub îndrumarea lui Igor Cobileanski. Împreună cu Marius Aldea a scris scenariul unui film de lungmetraj care așteaptă să fie produs. A râs și tata reprezintă volumul lui de debut.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „BOX OFFICE. PROZA”