4. cântă Rachila umbrele în podul ăsta vechi putem înghesui toate umbrele Rachila cu hainele lor putrede decolorate agățate de pământ cu tălpile strânse sub cap să plesnească întunericul zi după zi umbrele sunt tot mai albe Rachila laptele lor negru nu îți astâmpără setea laptele lor negru se va scurge în toate urmașele tale cu furia vântului ce suflă sub casă laptele lor negru îți va curge prin vene răcorindu-ți tâmplele mirosul lor acru va lua locul pielii tale în podul ăsta vechi Rachila tandrețea umbrelor ne va ține de cald degetele lor apoase vor săpa șanțuri pe mijloc ca o coloană strâmbă a casei în podul ăsta vechi Rachila acoperișul casei se află la subsol pulsând dezorganizat sub capul umbrelor cântă Rachila umbrele urmașelor tale 5. vizuina vulpii în vizuina vulpii m-am târât cu burta o apă tulbure în care îmi spălam părul în zilele când capul vulpii se rostogolea la picioarele mele cu sfoara roșie din ureche scurgându-i-se-n oase mă îndepărtam pe zi ce trece de afecțiunea vulpii o consideram o pasăre răpitoare a pământului a unui aer alunecos și orb unde corpul mi se umfla teribil iar vocea nu mă mai cuprindea căutam să evit discuțiile despre posibilitatea împărțirii unui aer comun sub groapa care ne despărțea înainte ca limbile să ne crească pe sub piele m-am târât în vizuina vulpii în spațiul intermediar la confluența dintre apăsarea unei vizuini fără intrări și dezagregarea unei viziuni în vizuina vulpii m-am târât să fie 6. ne întindem în spațiul nu voi putea niciodată să spun dacă păsările zboară pe sub pământ să descriu zborul lor acvatic printre movile de gânduri printre animale cu gurile deschise la pândă în zilele pare să scriu despre casa bătrânească cu colțuri strâmbe îndreptate spre interior departe cât de departe poți merge trecând pe lângă câinele cu limba de lemn ne întindem brațele în spațiul dintre case unde mai mult este mai puțin când nu mai ai ce să vezi și te întrebi dacă ne amintim să legăm aerul dintre noi cu convingerea că în nisip se schimbă anotimpurile iar eu nu mai caut nu voi putea niciodată să mă trezesc dimineața să strâng din dinți să respir aerul oii negre cu limba ei stearpă cu gust de lapte nu voi putea niciodată să vorbesc mai mult decât oamenii întrerupți cu pieile roase cu nopțile lor pierdute în mansarde să vorbesc despre nesupunere despre despărțirea frazelor despre masa de dimineață unde stăm pe burtă pe marginile crăpăturii încă un popas pentru refacerea forțelor
