- - - - - - - - - - Scriu pentru ca morții mei să mă iubească mai mult - - - - - - - - - - Sub orice poem pe ultimele rânduri ale fiecărei pagini se presară rumeguș Ca la măcelării Rumegușul din josul fiecărei pagini e îmbibat de sânge Deasupra atârnă carcase de fraze însângerate - - - - - - - - - - Pipăie-l tu care citești acum asta Pipăie partea de jos a paginii Simte sângele îmbibat în rumegușul de cuvinte & cutremură-te de milă & scârbă E și sângele meu E și sângele tău - - - - - - - - - - Dumnezeu intrând în măcelăria asta de cuvinte & punându-și mâinile-n cap & întrebând: Aoleu cine v-a lucrat aici? Și-n vreme ce el se pune pe înjurat & reparat & meșterit mă întind pe rumegușul însângerat Și mă uit cum deasupra mea plutesc carcase însângerate & cum deasupra mea atârnă în cârlig de măcelărie creierul meu Și cum din creierul meu aburesc morții mei & cuvintele mele & se aștern peste inimă în rotocoale ca spuma pe cappuccino Se aude cum el bea o gură de cappuccino apoi înjură & repară Se vede cum morții mei desenează toppinguri colorate peste poeme Cu cât înjură el mai enervat cu atât mai colorat e toppingul N-am cum să termin azi futu-i urlă Dumnezeu E treabă de mântuială Mă simt cumva vinovat Dar și enervat Știu că acum va cere mai mult Așa că nu mă ridic Dau din umeri Să facă el treaba murdară De asta-l plătesc Așa-i trebuie dacă nu i-a plăcut Cartea - - - - - - - - - - El înjură tot mai urât Morții mei sunt acum holograme de vanilie & ciocolată cu extratopping sclipicios Dinspre el miroase acum a carne putredă Morții mei sau poate carnea mea miros acum a zahăr ars - - - - - - - - - - (Doar pentru că scriu poemele astea nu înseamnă că sunt viu) * - - - - - - - - - - Manetti & Vellutello au construit, în secolul 16, reprezentări geometrice ale infernului lui Dante (con obținut prin rotirea unui triunghi echilateral la Manetti, tronconică & cu un cilindru străbătând ca o țepușă centrele trunchiurilor de con suprapuse a lui Vellutello). Inginerii moderni au făcut studii de rezistența materialelor aplicate pe modelele astea – și au decis că nu țin: așa cum e el reprezentat în geometriile lui Manetti & Vellutello, infernul s-ar prăbuși. Studii de rezistența materialelor aplicate pe infern: nu cunosc o mai precisă definiție a literaturii. * - - - - - - - - - - Poezia e substanța de contrast a istoriei. Îi documentează patologiile; îi enunță & denunță bolile și leziunile; îi indică necontenit răul – &, implicit, postulează că bunătatea există. Pentru asta, poezia folosește frumusețea ca pe un marker esențial; toate constelațiile enorme de imagini acumulate în cele vreo patru mii de ani de poezie, în toate culturile și în toate limbile, nu spun decât asta: Chiar dacă istoria e o oroare, bunătatea există – & frumusețea e urma trecerii ei prin lume. * - - - - - - - - - - S-a scris dar s-a și murit A fost sânge dar a fost și sânge Și lumina ca o coajă peste toate Tu treci și strângi lumina peste tine Ca o coajă Ca un sânge Ca un scris Îmi aduc aminte cum arată Fața ta în orgasm Întâi ochii ți se strângeau apoi se dilatau ce curgea din ei părea lumină dar era sânge - - - - - - - - - - (Doar pentru că scriu poemele astea nu înseamnă că sunt viu) * - - - - - - - - - - Ai trecut de Starbucksul în care scriu M-ai privit Ochii ți s-au strâns apoi s-au dilatat Ți-ai pus ochelarii de soare Dar în urma ta nu mai e soare Nici înaintea ta n-a fost Singura speranță e că s-a scris dar s-a și murit * - - - - - - - - - - Frumusețea nu-i un fenomen estetic. Sau, dacă-i tratată strict ca un fenomen estetic, duce întotdeauna în artă la minorat și sterilitate – ca la decadenți sau la hermetici. Frumusețea nu capătă sens în literatură decât asociată cu problema răului. Care, evident, e una deopotrivă etică, socială, politică, economică, mistică & în atâtea alte feluri. Abia în conjuncție cu toate astea frumusețea devine cu adevărat relevantă. Izolată de ele, e doar moft, fandoseală, sclipici, brizbriz, moartea pasiunii & artei. Împreună cu ele, devine carnea & sângele dintotdeauna ale literaturii. (Vulnerate & invulnerabile – ca orice carne, ca orice sânge.) * - - - - - - - - - - Scrii cum ai încerca de pe fundul gropii comune să te întinzi & să-ți mângâi vecinii de moarte Să-ți treci ca pe niște mâini mângâietoare poemele peste craniile lor de pe care carnea s-a șters ca o eroare & să simți carnea tremurând consolată Convinsă pentru prima oară că n-a fost o eroare Să-ți apleci ca pe o ureche răbdătoare poemele peste cuștile piepturilor din care inima s-a șters ca o eroare & să asculți până când auzi inima oprindu-se din plâns Convinsă pentru prima oară că tot ce a trecut prin ea n-a fost o eroare Să-i recunoști după cum tremură fosta carne După cum hohotește fosta inimă Ce nu mai e aici carne cântă Precum carnea prietenului meu violonist Miklós Lorsi Uite cum îmi cântă carnea ca o vioară zice uimit Miklós chiar de aici de lângă mine chiar în vreme ce notez versurile astea Nu te speria Miklós Cu poezia poate fi și așa Carnea cântă mai bine după moarte Și cu viorile e la fel zice Miklós Altcineva din groapa comună zice Te pomenești că și fututul o fi mai bun după moarte țipă Zoli Oasele râd toate sau poate nu chiar toate Recunosc că râd și eu Și-mi trec poemele precum niște mâini mângâietoare peste oasele astea care râd ca niște adolescenți virgini când aud vorbindu-se despre sex Care tremură în groapa comună cum au tremurat în pat Care se umezesc deodată de lacrimi și spermă Vedeți poemele mele astea sunt oase asta e moartea ăsta e râsul Îmi trec palma mângâietoare peste voi și vă simt umede la atingere Ce copii sunteți poemele mele ce oase bătrâne tremurând într-o groapă comună - - - - - - - - - - (Doar pentru că scriu poemele astea nu înseamnă că sunt viu)
1 Comment
Comentarii
Cele mai recente din „Poezie”
Poeme de Donatella BISUTTI
Poeme de Răzvan Fugaciu
Poeme de Paulin Octavian Boldiș
Poeme de Nelu Antocian
Poeme de Călin Crainic
Interessanti!Imi piace!