Câștigător al distincției pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes, sud-coreeanul Park Chan-wook surprinde în cel mai recent film al său – Decision to Leave (2022), transpunerea frustă a realității, problematica imigranților, sprijinul sanitar al bătrânilor, dorința de a capta secretele tinereții prin diverse mijloace cosmetice ori alimentare, apelând adeseori la strategiile ironiei și ale umorului negru.
Cele mai cunoscute filme ale regizorului sud-coreean Park Chan-wook sunt Joint Security Area (2000) (desemnat cel mai urmărit film sud-coreean din ultimii ani, i-a permis cineastului să exploreze noi zone de libertate creativă pentru următoarele proiecte cinematografice), Sympathy for Mr. Vengeance (2002), Oldboy (2003, câștigător al Marelui Premiu la Festivalul de la Cannes din acel an), Lady Vengeance (2005, care deschide trilogia „răzbunării”), thrillerul psihologic The Handmaiden (2016), foarte bine primit de public și de criticii de film.
Decision to Leave (2022) împletește tandru destinul unui detectiv care anchetează decesul unui cățărător bine antrenat, de altfel, cu cel al tinerei văduve a acestuia, care imigrase din China. Regizorul se joacă recurent cu nuanțele, cu clar-obscurul ori cu peisajele – ba amețitor de înalte și periculoase chiar și pentru cei mai tenace sportivi, ba secetos de discordante ori infinit de largi și de învăluitoare, ca apele Mării Galbene sau ale Mării Japoniei. Detectivul Jang Hae-joon (interpretat de actorul sud-coreean Park Hae-il) cade treptat în mrejele tinerei Song Seo-rae (interpretată de actrița de origine chineză Tang Wei) și risipește posibilele acuzații împotriva sa, pentru a-și da ulterior seama că a fost o simplă marionetă în planul femeii. După eșecul investigației, se mută cu soția într-un oraș mai mic, unde trebuie să ancheteze o altă crimă – aproape la fel de bizară ca prima, care, de data aceasta, a avut loc într-o piscină dintr-un cartier rezidențial. În mod surprinzător pentru detectiv, suspecta principală este tot Song Seo-rae, întruchipând impecabil jocul perspectivelor cu destinul dezabuzat, relația organică, inseparabilă cu străbunii, conștiința chinuită a celei care se îndrăgostește de propriul justițiar. Niciodată nu mi s-a părut mai armonioasă coreeana, niciodată mai încărcate de magie cadrele nocturne sau cele în care ninge peste cei doi amanți ori dialogurile lor desprinse dintr-un soi de basm contemporan, care se scrie pe măsură ce se șterg capitolele anterioare. Pentru că pelicula lui Park Chan-wook recompune o lume subterană, în care abuzurile sunt pedepsite drastic, iar conștiința individuală este flagelată de propriile intenții și motivații.
În căutarea adevărului, detectivul Jang Hae-joon se derobează parțial de rolul său. Nu știe dacă ceea ce simte pentru Song Seo-rae este dorința de a o salva (de ea însăși, de ceilalți) sau e chiar iubire. Nu știe dacă legătura dintre ei este la fel de fulgurantă ca bătăile gongului sau trainică asemenea unui nod marinăresc. Oricum, dezamăgit de anestezierea propriilor instincte când o vede pe tânăra care revine mareic în viața sa, Jang Hae-joon se blamează pentru greșelile de judecată din trecut și vrea cu orice preț să strângă suficiente dovezi împotriva tinerei femei. Hybrisul său crește paroxistic, deoarece, dându-și seama de faptul că o iubește pe ființa care a comis crimele, trăiește o ilicită poveste de dragoste.
Scenariul, scris de Park Chan-wook în colaborare cu Chung Seo-kyung, surprinde, pe de o parte, o lume scindată între abuzuri de tot soiul și dorința de a căuta dreptatea cu orice preț și, pe de altă parte, nevoia de tandrețe și de siguranță individuală. Decizia de a pleca îi revine, pe rând, detectivului (rușinat de propriul eșec criminalistic), apoi lui Song Seo-rae (părăsind definitiv cursa de șoareci în care s-a închis). Sfârșitul poveștii este frisonant, delicat și atroce deopotrivă, simbol al neputinței de a (ne) salva și de a decoda semnele timpului în care trăim.
