Poeme de Bogdan Tiutiu

Start
1162 vizualizări
Citiți în 5 de minute
Hardening like a diamond

Nu vom schimba nimic,
dar putem visa comunități ecologice
pe coame reîmpădurite. Odihnă. Păsări.

În fiecare noapte reiau scenariul  
lui Weisman împotriva aroganței digitalizate –
confortul nostru ermetic
care se deteriorează progresiv:

configurații de natron, acizi & polimeri
formând nori fără absorbție de lumină,
imposibili de detectat – fără apărare
transformându-ne în design calcifiat.

Prezență imobilă peste milenii 
în ochii turiștilor interspațiali
care ne aduc libații, arzând diamante 
și cărbuni sintetici îmbibați 
în arome de pepene și lime.

Nu o să schimbăm nimic, 
dar mai sunt încă zile
în care vom avea sunetul copacilor
și textură pufoasă de rozacee.

Shine bright bright like
vreau ca tot ce iubesc să lumineze în continuare
empatic și umil
vreau ca tot ce trăiește și se adapă din soare
să fie cântec, cer senin.


 
smoothly slides. ambient work

nu mai plâng party-urile din pădure 
cu plante fosforescente și fete 
pierdute în coconul răcoros
al hamacelor – muzica mi-a ruinat corpul
și mi-a împietrit privirea

binecuvântată pandemia, 
decalajul nevoilor – 
acum când am rămas fără incisiv

am dus-o aproape un an 
pe imunizare sintetică de astragal
cu aliaj compozit și gust scămoșat 
de mască

am învățat să vorbesc mai puțin 
și când am vorbit 
să-mi fie dulce privirea

mă întorc de la Cluj, microbuzul 
are foșnetul acela târziu de toamnă,
deși ar fi trebuit să vină vremea bună
pentru copaci și terase

încerc implantul cu vârful limbii 
în timp ce toți respiră cât mai puțin
și trimit tot mai multe mesaje

dar nu a fost nevoie de asta 
pentru a mă întoarce la tine
reasamblat

aripi tivite cu stele   aripi
cum descrie luminarea 
Mukunda Lal Ghosh.

să aveți și voi un zâmbet 
de Quokka!
o să vină alte nopți de vară 
cu ciorchini desprinse
în fereastra pădurii

eu pot să râd ca un Quokka!


din lumea care se topește

1.

de ce petrecem atât de puțin timp împreună
ne pierdem încrederea 
și nimic bun nu se configurează –
ura validată de activism reflectă entropia 

să ne topim după arbori, și ei respiră, și ard zahăr,
să ne topim după albastru și forța gândacului rinocer,
după soare și dealuri polizate la apus, 
informație și pixeli, după Be Kind de Rival Consoles 
după pisici & fantasy – frecvența înduioșătoare
a lui Kobayashi Issa din oculte vâlcele: 
don't worry, spiders, I keep house casually
după cei care și-au dizolvat corpul în lumină
departe de hățișurile periferice ale gricimentului 
și ale pinilor scămoșați de gudroane –

după echilibru funcțional dacă e posibil 
în cel mai dark scenariu nori super reflectanți 
cu spumă de mare, finalul oricărui poem:
Da, totul este interconectat.
Și e nașpa

nu ne vom mai întoarce pe râuri,
bioplastici și dependenți, fără recurențe –
paleta de coloranți economici
stabilindu-ne intensitatea rozacee

când se lasă întunericul
și suntem triști
nimic bun nu se configurează
să petrecem mai mult timp împreună
mai mult timp  
împreună


2.

Și dacă tot universul e informație
viețile noastre plutind în spirale de biți
peste mii de ani se vor mai auzi încă 
vocile noastre modulate, 
proiecții ale timpului primit 
și nu a fost niciodată suprasaturație
întotdeauna atât de frumos 
și de infinit 

Bogdan Tiutiu (1987, Turda) a debutat în 2017 cu volumul Sundial la frACTalia, editură care îi publică, în 2020, și a doua plachetă, intitulată Grădinile Neumarkt și alte poeme. Laureat al premiului pentru debut oferit de cenaclul Nepotu’ lui Thoreau și nominalizat la premiul Tânărul Poet al Anului din cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2017). Prezent în antologia de ecopoezie universală A ránk bízott kert (Grădina care ne-a fost încredințată, Editura Prae, 2021, Ungaria). Este implicat în diverse proiecte muzicale experimentale și își dorește să trăiască în satul Sub Piatră din Munții Apuseni.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”