/

Căutarea unei femei

O dată în plus este uluitoare coerența universului feminin din proza lui Alice Munro, care pare să fi scris toată viața despre aceleași cîteva lucruri.

143 vizualizări
Citiți în 8 de minute
Alice Munro, Tînăra cerșetoare, traducere de Mariana Piroteală, Editura Litera, 2022

Din tot ce s-a tradus pînă acum din opera lui Alice Munro (n. 1931), această carte este cea mai veche. Publicată în 1977 sub titlul Who do you think you are, redenumită la a doua ediție, un an mai tîrziu, The Beggar Maid, titlul sub care a și fost nominalizată la Booker Prize în 1980, despre această a patra carte a lui Alice Munro s-a vorbit deseori ca despre un roman. Marele, dar necunoscutul la noi, John Gardner spunea la apariția cărții: „Nu știu exact dacă este o culegere de povestiri sau un nou tip de roman, dar indiferent ce ar fi este minunată”. Nu este un roman, dar cele zece povestiri ale sale (cele două titluri ale cărții preluau titlurile a două povestiri) au în centrul lor aceleași două personaje feminine: Rose și mama ei vitregă Flo, surprinse, așa cum deja știm că obișnuiește să facă Alice Munro, în diverse perioade ale vieții lor.

De ce nu este, totuși, un roman? Sau ce fel de „nou tip de roman” este această carte? În primul rînd, nu are o structură temporală, lipsa cronologiei este aici mai mult o lipsă a continuității și cauzalității, în ciuda faptului că poate fi citită ca o narațiune a formării, Rose fiind surprinsă la diverse vîrste (copilă orfană, adolescentă ținută în frîu, tînără soție nefericită, femeie divorțată singură) și în diverse etape ale carierei sale de actriță modestă. Povestirile pot fi citite în orice ordine, salturile în timp, revenirile, lipsurile mari din biografia ei oferind textelor independență. Legăturile și corespondențele create în roman asigură capitolelor o continuitate și o cauzalitate obligatorie pentru desfășurarea și înțelegerea narațiunii. Or aici, fiecare povestire își conține propriile date, decupînd cîte un episod semnificativ din viața unei femei sau a două femei între care există o anume relație de familie întreținută de „un armistițiu de durată”. Dacă Rose și Flo s-ar fi numit în fiecare povestire altfel, ai fi constatat doar o vagă asemănare a detaliilor biografice, dar pentru că autoarea le păstrează numele, poți analiza cartea ca pe „nou tip de tot”.

O dată în plus este uluitoare coerența universului feminin din proza canadiencei care pare să fi scris toată viața despre aceleași cîteva lucruri: desprinderea de familie și de mediul tradițional restrictiv al orășelului de provincie („bătăile, sexul și furturile erau lucrurile importante care se petreceau”), inclusiv de religie („religia se manifesta în mare parte prin bătăi”), înțelegerea corpului și tatonarea sexualităţii, provocările mariajului și tentația adulterului, corvoadele vieţii domestice și ale convențiilor sociale. Orfană de mamă și crescută de Flo, o femeie rece și aspră, care îi vrea binele în felul ei, cu un tată care își face simțită prezența doar atunci cînd îi aplică vreo pedeapsă corporală (de altfel, tatăl lui Rose este cel mai puțin conturat personaj, așa cum sînt mai toți bărbații din opera lui Alice Munro), Rose caută să se desprindă de sărăcie, familie și orășelul provincial căsătorindu-se mai degrabă din interes cu un bărbat relativ înstărit. Va fi o căsnicie mediocră (Rose va deveni mamă, dar fiica ei nu prezintă interes sentimental sau narativ), urmată de tentativa unui adulter, apoi de un divorț, apoi de la relație neconsumată și de încă una ratată, iar undeva între acestea de experiența unei partide de sex în trei, fiecare dintre aceste căutări ale împlinirii sexual-sentimentale constituind o narațiune în sine.

Remarcabil este felul în care Alice Munro își construiește personajul ajutîndu-se mai degrabă de slăbiciunile și defectele lui. Rose este o femeie ambițioasă, dar indecisă, lacomă, invidioasă, vanitoasă, lașă, egoistă, predispusă să ia decizii discutabile, atunci cînd nu își permite să facă gesturi curajoase și să divorțeze de plictiseală („toți dau vina pe lipsa de comunicare”). Rose este un personaj exemplar tocmai datorită lipsei sale de exemplaritate, este o femeie vie, interesantă tocmai datorită așa-ziselor cusururi, luînd de peste tot ceea ce îi convine, mereu în căutarea împlinirii pe care, în general, nu o poate defini („Voia urzeli, un secret strălucitor, tandra sărbătorire a poftei trupești, văpaia emoțională a adulterului”). Un personaj feminin cum astăzi nu se mai scriu sau cum nu se mai pot scrie.

De altfel, o povestire precum „Lebede sălbatice” ar stîrni azi indignare și ar atrage ostracizarea autorului dacă acesta s-ar nimeri să fie (și) bărbat. E vorba despre prima experiență erotică a lui Rose, una la limita dintre viol și inițiere: un fingering pe bancheta unui tren din partea unui preot (real sau pretins, nu e limpede), pe care adolescenta Rose îl acceptă deopotrivă cu dezgust și curiozitate, cu indignare și plăcere, cu rușine și mîndrie, fiind totodată „victimă și complice” („Rose își dorea cu patimă să fie obiectul cuiva. Flagelată, satisfăcută, nimicită, epuizată”).

Salut o dată în plus demersul Editurii Litera de a oferi cititorilor români, o dată la doi-trei ani, o nouă traducere din opera acestei extraordinare scriitoare, care a împlinit vara aceasta 91 de ani.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016) şi Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016), volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21, Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”

Interioare de femeie

Născută în Ucraina, Clarice Lispector a scris și a publicat nouă romane și opt volume de

Erotism vintage

Povestirile au, într-adevăr, o anume calitate poetică, prin limbaj și atmosferă, ce nu pare să fi