Trei răspunsuri despre volumul „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni” de la autorul lui, Cosmin Leucuța

„Scriu proză scurtă constant, chiar și când lucrez la un roman.”

369 vizualizări
Citiți în 4 de minute

1. Cum s-a conturat ideea volumului „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni”?

Inițial aveam un alt concept pentru volumul ăsta. Se numea O mie nouă sute optzeci și șase și începea cu un intro de vreo 5 pagini care lista toate evenimentele importante ale anului 1986, la nivel global, iar volumul trebuia să conțină o serie de povești care să se lege de aceste evenimente, și pornind de la ele să traseze un fel de istorie alternativă a deceniilor care urmau. Pe măsură ce scriam poveștile, am avut câteva momente în care am realizat că, de fapt, tema care se prefigura era cu totul alta. Poveștile de istorie alternativă s-au transformat încet-încet în scenete despre latura mai puțin plăcută a vieții obișnuite, despre toate lucrurile urâte care ne înconjoară. Pe final, după ce am adunat toate poveștile pe care le veți găsi în carte, mi-am adus aminte de scena din filmul American Beauty, când băiatul cu camera de filmat îi povestește fetei că există atât de multă frumusețe pe lume, încât simte că nu mai poate suporta, și cam același sentiment l-am avut și eu, atâta doar că al meu e legat de suferința din jur, ascunsă sub un strat subțire de zâmbete și negare. Așa că am renunțat la poveștile care nu ilustrau ideea asta și am schimbat și titlul.

2. Cum e decurs scrierea lui?

Procesul a fost lung, dar nu neapărat greu. Scriu proză scurtă constant, chiar și când lucrez la un roman, deci nu pot pune degetul pe momentul în care am început lucrul la acest volum. Una dintre povești e chiar de dinainte să public primul volum de proză scurtă, în 2017. Atâta doar că, de când cu efortul masiv pe care l-am făcut scriind și rescriind de vreo 5 ori romanul Cerul ca oțelul, n-am mai avut energia necesară să merg într-un ritm constant cu prozele scurte, și mi-am propus să nu mai las volumul ăsta să mă taxeze atât de tare. O dată la 3-4 luni mă așezam în fața laptopului și, într-o după-masă, scriam câte o proză scurtă. O lăsam la dospit o săptămână, rescriam și mai corectam, și apoi o puneam deoparte. N-am forțat procesul, n-am insistat pe prozele care nu-mi ieșeau. Când am simțit că am ajuns la capătul drumului, am spus „stop” și am trimis cartea editurii.

3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Priviți ultima data lumea asta plină de minciuni”?

Cred că o singură dată am scris o carte având în minte un „mod” în care să fie citită, dar volumul ăsta de proză scurtă nu e aceea. Prin urmare, îmi doresc doar să fie citită. Ce înțelege fiecare din ea, ce își extrage fiecare din ea… asta depinde de starea fiecăruia la momentul respectiv. Prefer să mă las surprins de felul în care publicul citește și interpretează.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”