Revista „Familia” alege să ilustreze paginile sale cu câteva imagini de colecție a unuia dintre mohicanii fotografiei românești. Vasile Dorolți are în spate mai bine de 40 de ani de fotografie, pe cât de prolifică, pe atât de redutabilă, multiexpus în muzee de artă și premiat în țară și străinătate. Un obișnuit al „Dilemei”, care timp de un deceniu își deschide coperta cu imaginile sale.
Inginer constructor de meserie, născut în Sighet (1958), Vasile Dorolți începe să fotografieze din studenție, începutul anilor ’80, o perioadă tulbure când cenzura dicta forma și conținutul oricărei expresii artistice. Devine membru al grupului de creație de pe lângă Fotoclubul „Universitatea” din Cluj-Napoca și al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR), forul suprem al valorizării imaginii fotografice în acea vreme. Practică în special fotografia documentară și reportajul. La sertar ține și proiecte personale mai mult sau mai puțin subversive, unele prezentate doar unui cerc închis de prieteni, altele strecurate nu se știe cum la saloanele de profil și premiate.
În 1985 scurtcircuitează cenzura comunistă fotografiind copiii de la un orfelinat din Gherla („Enigmaticii părinți”), niște năluci, răni deschise în subconștientul colectiv, material tematic rămas unic din acea perioadă. În spatele zâmbetului lor trist trona realitatea amară a unei istorii mincinoase și agresive. Șeful Diviziei Nikon pentru Europa, Roland Kieffer, îl felicita pentru seria sa în acea vreme. „Enigmaticii părinți” face parte dintr-o trilogie intitulată „Trei povești din comunism”. Celelalte două sunt „Scrumbia afumată” și „Scufundarea Atlantidei”, alegorii de la cap la coadă pline de chei simbolice, nepublicabile la acea vreme din cauza conținutului lor nealiniat la adresa „celei mai bune dintre lumile posibile”.
După 1990 se adaptează ușor la realitățile timpului documentând în „Segmentul de piață” trecerea la un capitalism prost înțeles și aplicat, o lume nebună și în formă, și în conținut, savuroasă până la lehamite și atât de senzorială: un borcan cu mirodenii cosmopolit și inimitabil. Primele cadre din seria de la „Roșia Montană” și de la proiectul „Oameni și cruci”, poate cel mai valoros proiect al său, le face tot în această perioadă. Pornind de la troițele de la marginea drumurilor, „Oameni și cruci” este o meditație despre modernizarea accelerată și fără repere a unei societăți buimace, suspendată undeva între socialismul găunos al trecutului și capitalismul glorios al prezentului. Documentează mai apoi, timp de decenii întregi, viața și avatarurile locuitorilor din Munții Apuseni, în portrete și scene fabuloase, dar și tradițiile și obiceiurile din Maramureș, rămase intacte doar la festivalurile de profil. „Molima” este un alt proiect, de dată mai recentă, despre cum a pus stăpânire pe noi telefonul mobil, noul accesoriu alienant al omenirii.
Membru fondator al faimosului grup „7 Zile”, Vasile Dorolți abordează anticalofil subiectele, sacrificând uneori compoziția și aspectul general al imaginii în dauna emoției, căutată însă așezat, conștient că aceasta primează. E amprenta autenticității sale și semnul unei filozofii bine înșurubate în ADN-ul său și din care, chiar dacă ar vrea, nu mai poate să evadeze. Imaginile prezente în paginile acestui număr al revistei sunt realizate în anii 2020-2021 la Sighet, în timpul Sărbătorii Crăciunului și Festivalului datinilor comunității ucraineene din zonă.
