Nu poți opri poezia prin chimioterapie

Motto: „Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul, Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse; Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă...” (Homer, Iliada)

39 vizualizări
Citiți în 5 de minute
Trece timpul

Iar tu devii o păpușă cu lacrimi
Care suferă după trupul din copilărie
De fapt ești 
Un fals
Un mic poem stricat la masa bogaților 
Nu ai cuvinte de spus
Nu exiști decât pentru a executa
Ordinile și fricile altora

Cum să vezi rotundul din lume
Cum să gândești 
Cum să respiri aer curat

Te uiți la oameni și spui
Uite sunt ei supraviețuitorii
Cei mai mulți dintre voi nu o să prindeți 60 de ani
Nu o să vă creșteți nepoții 
Nu veți duce mâna la tâmplă să 
Filosofați cu firele albe
Voi supraviețuitorii de azi 
Muritorii de mâine 
Nu veți mai fi actuali pe facebook 
Nu veți mai cunoaște bolile dramele
Țării 
Nu veți mai simți nimic
Veți sta cuminți frumos îmbrăcați 
În sacouri de satin
Și veți ignora viața



Lângă mine

Lângă patul meu de spital
O fetiță de trei ani plângea

În singurătatea ei plânsul 
Penetra trist liniștea pereților arctici

Eu dormeam 
Și visul meu plângea odată cu ea

Până dimineața amândoi
Am ajuns storși de atâta plânset
Fiecare pe patul lui
Fiecare cu durerile lui

Am vrut să îi cumpăr o jucărie 
Fetiței cu părul bucălat
Deși abia mă țineam de pereți 
Abia respirând

A doua zi patul ei era gol
Semn că plecase 
Dumnezeu știe unde



Ne dezbrăcăm

Mâna mea atinge mâna
Ta stângă ochiul meu
Imită privirea ta dreaptă
Cum doarme

Nimeni nu moare pentru
Că nimeni nu are sânge 

O portavoce urlă 
„e mai ușor să rănești decât 
Să iubești 
Adio și n-am cuvinte
Tricolor trist”

Mama nu credea în lacrimi
Nici eu



Un animal de casă 

Prins
În organice sinistre
Timpuri
Înserat în rândurile
Lumii
Căsătorit tuns 
Bărbierit (uneori nu)
Cu unghiile frumos tăiate
Cu papion de contabil
Cu fața trasă 
Ca un apaș fără ținutul natal



Nicio urmă de metal

Înstrăinarea aidoma unei
Lupte de gherilă

Zi febrilă
Urme de fiare pe mâini
Urme primare

Cineva arde în apusul cromatic

Levitez sub forma literei O
Fără simțul vreunei responsabilități

O umbră de sânge



Cumva căutam

Apoi m-am oprit

Moartea mea 
Era ceva firesc




Nu-mi simt trupul

În contorsionarea timpului
Aud voci intruzive

Durerea devine o mișcare 
Centrifugă

Încerc să fug

Mișcarea creează senzația 
De a fi

||Chorus||
Nu mai contează chiar nu mai contează
Mișcarea de revoluție a leucocitelor
Efectele otrăvurilor diriguitoare
Nu poți opri poezia prin chimioterapie

Nu mai contează chiar nu mai contează
În ce zi frumoasă te-ai născut doar felul
În care te privești la sfârșit în oglindă 
Lumea toată o poezie – o artă



La Vida Loca

Îmi întind cum numai eu știu subrațele
Lungi diforme mirosind a sulfură
Îmi mut capul încet spre fereastra udă
Apoi râd și scuip cu dinții scoși de-a lungul 
Unei linii imaginare (aidoma unei frontiere
între Cer și Pământ) sufletul închistat
De un roșu întunecat moale palpabil
Tremurând în noaptea densă în care 
Nimeni și nimic nu poate vedea ceva 
Poate doar moartea



Instinctual

Am dus mâna la gură
Ca și când ar fi fost sânul mamei

Cicatrici de boli neînchipuite 
Ziduri în care se zdrelesc nervii

Icnete 
Supurând din spitalul însângerat
Tăieturi pe creier cu lama spartă

Un om trist nu mai scrie
Doar moare 
Fărâme de pâine 
Se face

Cornelius Drăgan (1981, Vaslui) este poet și fotograf. A urmat Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, secția filologie. Absolvent de Economie și Administrarea Afacerilor respectiv de Psihologie, ambele la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. De asemenea, absolvent de master în Studii Europene și Managementul Resurselor Umane. Momentan lucrează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. În timpul liber, exersează fotografia. A avut o expoziție personală la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, precum și multiple expoziții colective, gândite pe diferite tematici. Este autorului volumului de poeme Mușcătura fluturelui japonez (2016), care a atras numeroase premii naționale.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Dublu sonet

Plimbându-ne cu pas uşor dimineaţa prin grădina adormită încă – adică din vis clipind spre casa

Oraşul, visele

Porumbei buluc, toamnă crud pe verde crud – cenușa păcii. am înghețat în gara din Budapesta

Resursa

Eu sunt anii ’70 abia prin vară am putut dezvolta efectul ultimei noastre zile împreună și

Fire lungi de wolfram

Rezistența materialelor Simțeam de două ori pe săptămână mirosul ei întunecat. Aflam lucruri și cifre importante