/

Poezii pentru copii

395 vizualizări
Citiți în 7 de minute

După majoritatea standardelor aplicabile în prezent, poeziile Elenei Farago le-ar putea părea un veritabil carnagiu adepților parentingului blând, bazat pe protejarea copilului de orice elemente care l-ar putea supăra sau scoate din zona de confort. Cum nu sunt un adept fanatic al creării de bule protectoare, i-am citit fiului meu versuri din Cățelușul șchiop, volum apărut anul trecut în colecția Arthur Retro. La fel ca restul volumelor din serie, cartea e o reeditare a unui volum apărut înainte de 1989 și conține o serie de texte clasice destinate celor mai mici cititori, ilustrate magistral de Ethel Lucaci Băiaș, o desenatoare uriașă care, asemenea soțului ei, Silviu Băiaș, se numără printre preferații mei din toate timpurile.

Formula pe care o folosește Elena Farago e oarecum previzibilă, dar poate tocmai de aceea eficientă și memorabilă. Cățelușul e șchiop, copiii (cei mai mulți) sunt răi, pisica e hoață, iar pedepsele de tot felul planează asupra tuturor protagoniștilor cărții, fie ei bipezi sau patrupezi. Există și o poezie despre doi frați cuminți, dar, din cauză că totul e exagerat de frumos și prietenos, atmosfera idilică nu face decât să accentueze contrastul cu restul versurilor.

Dincolo de discuții de fond, cred că e o ocazie excelentă de a-i învăța empatia pe cei care citesc, pentru că, în mod ideal, procesul lecturii e unul care nu se oprește în momentul în care ai parcurs textul, ci se continuă prin discuții pe marginea acestuia.

Nina Cassian a fost o personalitate marcantă și efervescentă a literaturii române din secolul trecut. Cu un destin sinuos și controversată rău – așa cum îi șade bine oricărui scriitor care vrea să conteze în istoria literaturii –, a creat personaje și cărți destinate copiilor care au rămas în memoria mai multor generații de cititori.

Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari, apărută la Editura Frontiera, e cea mai recentă dintr-o serie care își propune o recuperare a autoarei. Povestea celor șapte căţei care își găsesc o cale și un rost în lume e redată într-un stil unic, foarte prietenos cu felul de a gândi al copiilor. „Cum șoricarii – doar prea bine știi –/ sunt cam sensibili la intemperii,/ în lunile de iarnă, se cuvine/ să poarte stofe, linuri sau diftine./ Purtând hăinuțe, e adevărat/ că-aspectul lor devine cam ciudat./ Atunci ei seamănă cu un manșon/ sau cu un fel de ștrudel de sezon.” Fermecător, aș zice, iar aventurile celor șapte frățiori canini continuă în același stil jucăuș fără vârstă.

Ilustrațiile au fost făcute de Andrei Tache într-un stil minimalist, esențializat, în care mi s-a părut că recunosc trimiteri discrete la o manieră de a desena pentru copii foarte populară la noi în anii ‘60-’70. Sobru, fără să fie însă excesiv de serios, Andrei Tache reușește să evite păcatul mortal de-a idealiza și infantiliza (sic!) universul copilăriei prin apelul la dulcegării și soluții facil-comerciale de care ne-am cam săturat până peste cap.

Nu putea să lipsească din prezenta selecție cea mai recentă creație a lui Florin Bican, Hai pe Lună împreună, apărută de asemenea la Editura Arthur. Aceasta continuă saga personajului-cult Apolodor, inventat de Gellu Naum, într-o manieră care îl concurează serios pe poetul suprarealist transformat cam fără voia lui în autor de cărți pentru copii. După călătoria prin Deltă, cel mai celebru pinguin român ajunge pe Lună, pentru a-i ajuta pe cititori să afle cât mai multe despre astrul ce ne luminează nopțile.

Inventivitatea lingvistică a lui Bican, deopotrivă ca scriitor, cât și ca traducător, e deja legendară, iar la găsit rime e inegalabil la noi. Soluțiile găsite de el sunt nu doar peste măsură de ingenioase, ci și extrem de amuzante, umorul fiind un element pe care îl găsesc vital în literatura pentru cei mici. Cred că e printre puținii autori ale căror cărți mă fac să pufnesc în râs o dată la câteva pagini. Partea științifică e tratată cu seriozitate din perspectiva documentării informațiilor livrate. Fazele lunare sunt, de pildă, explicate cu ajutorul a opt biscuiți Oreo – mai clar de atât chiar nu se poate. „Luna, de nu cumva mă-nșel, / E o clătită XXL,/ Rumenindu-se bălaie/ În a cerului tigaie.”

Cât priveşte ilustrațiile, lucrurile stau la fel de spectaculos. Dan Ungureanu a ajuns de mult la acea maturitate artistică ce-ți permite să-i recunoști stilul dintr-o privire, iar desenele lui capătă tot mai multă adâncime cu fiecare volum. Felul în care gândește punerea în pagină și uzul minunat al trimiterilor la tablouri clasice fac din el un ilustrator de top, inspirat și inteligent.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”

Amintiri din comunism

În ultimele luni, la imprinturile Grupului Editorial Art au apărut mai multe cărți scrise de autoare

Cărţi despre cărţi

Cărțile despre cărți reprezintă o nișă de lectură fascinantă pentru oricine pasionat de lectură. Era deci

Lecturi obligatorii

Știu că poate părea o observație frivolă, dar cred cu tărie că noi, cititorii, suntem mai

FILIT 2021 & Dragonul 32

Pe lângă invitații „serioși”, a existat o secțiune specială dedicată evenimentelor la care au participat exclusiv