/

Melancolii şi escrocherii

Felul în care Tatiana Tolstaia surprinde destinele umile, dramele casnice, labirinturile și zbaterile sufletului rusesc, folosind tușe satirice sau de fantastic folcloric, dar cu multă compasiune și melancolie, aminteşte de Cehov, Gogol și Bulgakov, o tradiție literară la nivelul căreia se ridică cu brio.

92 vizualizări
Citiți în 7 de minute

Tatiana Tolstaia, Pereți albi, traducere de Raluca Davicenco, Editura Curtea Veche, 2021

Despre proza scurtă a Tatianei Tolstaia (n. 1951) și pedigree-ul ei literar (este strănepoata lui Alexei Tolstoi și nepoata îndepărtată a lui Lev Tolstoi și a lui Turgheniev) am scris și în nr. 6 de anul trecut al revistei, comentînd atunci volumul Lumi eterice (Editura Curtea Veche, 2020), o colecție de evocări și proze autobiografice la limita satirei și a fantasticului, proze de personaj sau de atmosferă, istorii personale și de familie încărcate de scene domestice din perioada „vremurilor grele sovietice”, dar și din anii ‘90 ai relocării în State, unde scriitoarea a trăit și a predat literatură o vreme.

Volumul de față adună șaptesprezece povestiri mai vechi, scrise începînd cu a doua jumătate a anilor ‘80, dar construite, în aceeași formulă stilistică, tot în jurul poveștilor rusești de familie, unele coborând pînă în perioada dintre războaie, plasate, cele mai multe, în izbe (cabane de lemn tradiționale din Rusia rurală destinate sezoanelor estivale) și populate de numeroase personaje pitorești, săraci și/sau escroci, cu destine emoționante, amuzante, dramatice – vieți însingurate, închipuite, presupuse ori „petrecute în anticipație”, întîmplări, amintiri și portrete încărcate de nostalgie și lirism. Felul în care Tatiana Tolstaia surprinde destinele umile, dramele casnice, labirinturile și zbaterile sufletului rusesc, folosind tușe satirice sau de fantastic folcloric, dar cu multă compasiune și melancolie, aminteşte de Cehov, Gogol și Bulgakov, o tradiție literară la nivelul căreia, cum spuneam și data trecută, se ridică cu brio.

Cine sînt personajele? O guvernantă caldă, bună și dedicată, pierdută în memoria generațiilor de copii pe care i-a crescut („Cea mai iubită”); o slujnică amărîtă căreia niște tinere îi joacă o farsă trimițîndu-i scrisori de dragoste în numele unui bărbat însurat inexistent („Sonia” – o poveste similară, dar mai dezvoltată ca tramă și fericită în deznodămîntul neașteptat, a scris și Alice Munro în volumul Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, Editura Litera, 2020, prezentat de mine în nr. 4 al revistei); o femeie plină de povești de viață incredibile, deopotrivă violente și norocoase, despre care nu se știe sigur dacă este o aventurieră sau mitomană, victimă sau escroacă („Foc și praf”); un bolnav internat într-un sanatoriu asupra căruia cineva aruncă un zvon fals afectîndu-i relațiile cu o familie vecină în casa căreia devenise musafirul preferat („Flacăra celestă); un bărbat devenit melancolic în perspectiv amorții, punînd la îndoială orice lucru nevăzut, și un escroc tămăduitor „care nu crede în circulația sîngelui” și care pretinde că vindecă bolile cu propriul scuipat („Somnambul prin ceață)”; un alt escroc, sentimental de data aceasta, care se dă drept fachir și pretinde că trăiește pe picior mare în apartamentul închiriat al unui explorator („Fachirul”); un poet boem „salvat” de o doctoriță cu prea mult instinct domestic și simț practic („Poetul și muza”); un bărbat obsedat de o cîntăreață de romanțe de demult despre care află că încă trăiește, o caută și o găsește în mizerie („Rîul Okkervil”) – acestea fiind și cele mai bune povestiri ale cărții.

Ultimele proze sînt non-ficțiune: reportaje și impresii de călătorie care surprind, cu mult sarcasm, artificialul călătoriilor ghidate și promisiunile neîmplinite ale vacanțelor (Ierusalim, Grecia); plus o reconstituire la minut a „istoriei” Titanicului, un dosar spectaculos prin minuțiozitatea cu care pune accentul pe detaliile esențiale, deopotrivă tehnice și umane, de la micile indiferențe la marile greșeli, care au făcut ca dezastrul să fie inevitabil și o la fel de spectaculoasă biografie a Anastasiei Romanov, tragica supraviețuitoare a familiei regale rusești care, în lungul ei exil clandestin, s-a măritat și a născut un copil la București cu soldatul rus care o salvase și care avea să fie ucis pe stradă.

Și, nu în ultimul rînd, un eseu de close-reading despre capodopera „Doamna cu cățelul”, „singura povestire a lui Cehov în care oamenii se îndrăgostesc profund”, unde Tatiana Tolstaia face o excelentă analiză și interpretare a povestirii și, cel mai probabil, a credinței lui Cehov însuși: „De ce se află cheia salvării în indiferența naturii? Salvarea de ce? De ce fel de moarte vrem să ne salvăm. Iar răspunsul, în mod straniu, este că moartea se găsește în iubire. Indiferența naturii este cheia salvării de iubire, prin promisiunea că toate lucrurile sînt trecătoare, că iubirea este, la rîndul ei trecătoare… Cehov n-a scris niciodată o povestire pe tema «s-au căsătorit și au trăit fericiți». Îi este imposibil. În centrul fericirii răsare tristețea; în cel mai rîvnit sentiment al bucuriei se află moartea sentimentului; iar oricărui început îi revine un sfîrșit”.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016) şi Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016), volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21, Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”

Interioare de femeie

Născută în Ucraina, Clarice Lispector a scris și a publicat nouă romane și opt volume de

Erotism vintage

Povestirile au, într-adevăr, o anume calitate poetică, prin limbaj și atmosferă, ce nu pare să fi

Elegii pentru viitor

Ted Chiang folosește tropii SF doar ca pretext și o face sub forma unor convenții narative