Clipe de Carantină în Atelierul Cobaiului Ganzfeld

97 vizualizări
Citiți în 11 de minute
XVIII.

de data aceasta, suntem nu numai salvatori, 
ci și capcane
pe un câmp de înfruntare omniprezent
în războiul măștilor:
odată cu această traumă evanghelică
 deopotrivă generată de virus
dar și de criza tehnologiei
se va întrerupe cutuma de a fi viu
cinic
și plictisit de prăbușirea bătrânului occident –
religia, autoritatea și tradiția simbolurilor
se topesc într-o nouă coerență
răsăritul de soare nu mai e roșu, ci 
galben opiu pentru marele Palat mondial de vară 
al virusului

filosofia și vaccinul
plus imunitatea de turmă
te fac să fii mai puțin sceptic
dar parcă mai credincios, chiar religios
deși încă suficient de iconoclast:   
să facem mai mult rău
ca să putem nădăjdui la mai mult bine
căci unde sporesc păcatul și moartea
va spori și harul
-	câți pași sunt până la țara
celor fără chipuri?
-	cât de adâncă e apa
în care scufundându-se
corpul tău își pierde nu numai greutatea
dar și forma
și amintirile amniotice?
-	cât de mult ai uitat
din tot ceea ce ai învățat la școală
așa încât să te poți salva numai prin instinctele
ce mențin o insulă la suprafață
și suficient de îndepărtată de demolatori?

important nu este doar să fii viu
cât să poți îndrepta orbii înspre țărm:
dacă nu vorbesc, ei nici nu mint
dacă nu văd, ei nici nu pot trăda,
dacă nu aud, ei nici nu pot cânta,
iar atunci, dansează și flutură aripile –
veghe de campadură

ți-ai pus dorința de a supraviețui coronavirusului
ca să începi să ai un sens 
printre toți cei ce au murit 
topiți în lupta cu el – 
dacă rămâi doar în apostazie 
și se pare că gropnița lor 
se întinde până la tine 
ca o falie imensă 
ce te va înghiți

și dintr-o dată
îți amintești scrisoarea închisă în sticlă
și aruncată în ocean la moartea ta
ce vie ești la ieșirea cuvintelor de sub tutela ființei! :
căci viu ești atunci
când prin același por
sângerezi și respiri
singur
lent orbind
înafara și înăuntrul
unui ochi de furtună -
ca și cum ai fi tu propria lumină și propriul întuneric
la pândă

nu te gândești că e mai simplu să fii
decât să știi că exiști doar pentru a simți
picătura de ceară hrănind
corola ce înflorește sub piele

nu-ți amintești decât mirosul
de lemn vechi al podului
unde citeai pe săturate cărțile vechi
iar această perfuzie te ține în viață
precum cuvintele limbii materne

viu ești atunci când
prin același ochi
vezi ceea ce se vede
și ceea ce nu se vede,
ca și cum nu ai mai fi


XVII.

un poet
un poet adevărat
un vizionar cu o mie de măști
și cu imunitate față de sceptrul regilor, el are
geniul de a prefigura artistic periferiile
energia stărilor de tristețe, de meditație, de anxietate -
el știe că omul frumos este o ființă zbuciumată
chipul poetului e brăzdat de arsuri
la fel cum pământul de frontiere -
ochii poetului devin cenușa lumilor presimțite
privind intens o vedenie
miraj
după o vreme te rătăcești în deșertul alb
la fel cum
după ce privești mult în oglindă
mintea ta imaginează chipuri de
monștri și de fantome -
efectul troxler
sau apocalipsa imaginarului când își atacă
autorul
după care îi fură timpul biografic
și îl lasă pradă timpului istoric

a fi contemporan cu o pandemie
a fi alpinist prin haos în abisurile de timp
a fi victima unui nou curent artistic
a fi primul exemplar uman respins de coronavirus
sau noua frică în fața capodoperei

numai craniile nu poartă semnul omega melancolic
judecata și marele ghețar se întâlnesc
pe interfața serenității


XVI.

în tot acest timp
petrecut în celulă
m-am crezut pasăre și m-am zdrobit
adesea de pereți
dorind să survolez din nou îndepărtata lume -
cu ochii acoperiți și cu oasele din ce în ce
mai ușoare
visam că zbor și încercam să levitez,
mă înălțam deasupra cărților
le trezeam din somn
le apropiam de fața mea, le miroseam și
le făceam respirație gură la gură, le vorbeam
și le dezvăluiam
secretele mele de pasăre marină,
le luam pe rând în pat, să-și doarmă cu mine
somnul de liberum arbitrium
pe pernă, lângă motan și lângă
un grăunte de tămâie:
-	noroc că nu ne-au impus și față de cărți
o distanță fizică de supraviețuire!

mai târziu, camera mea de carantină
a renăscut fără mine,
locul descoperit de arheologi
era plin de oase de păsări, de cranii
mici de albatroși,
cormorani, acvile, cocori,
plin de ciocuri,
de nervuri ale penelor
căzute din aripile lor curajoase:
păsările au vrut să treacă prin zid
pentru mine –

păsările din vis
flota de corăbii încărcate cu gustul de libertate
al cărților lângă care vezi zbura,
vei și muri la un moment dat,
dar vei muri foarte puțin,
pentru că va apărea vaccinul
care este tot o formă de înțelepciune:
mai bine să fii nefericit 
decât să nu fii nimic

asta te poate întoarce din drum
căci până și poeții limbilor moarte 
revin la viață 
din când în când 
pentru o pantomimă despre stiluri – 
în sfârșit, ai găsit în cămară
borcanul cu dulceață de cireșe amare și cu
semințe de mâhnire rumenită în epifanie: 
gustul naturii, Dumnezeul
simțurilor recuperate prin suferință


XV.

-	arată-te, așa cum ai vrea să fii
dacă te-ai mai naște o dată! – 
feminitatea este o stare de așteptare
pânda maturizării sânilor
așteptarea sângelui 
intuiția adevărului, 
cerebralitate prin slujirea 
ciclurilor universului, 
călătoria eternă a omului prin copiii săi, 
prin micile planete de povară – 

așteptarea unui diagnostic: 
nu feminitatea vizuală este irosită 
ci partea cea mai dinamică 
a speciei omenești, 
evadată  
din prezentul neclintit 
 
feminitatea angelică 
și armonioasele încleștări 
pentru supraviețuirea prin limbaje inteligente:

-	pisicile din camerele de izolare
ființe umane filosofice
-	păsările sălbatice
ființe umane metaforice, aducându-ți aminte
de intuiția lui Lévi-Strauss
-	câinii de companie
ființe umane metonimice
-	omenii luați ostatici de angoasa globală
ființe umane experimentale

bucurii pointiliste
țâșnesc de sub ghearele de pisici, câini, păsări și
de sub ghearele celorlalți oameni
prin care feminitatea
construiește o sensibilitate extremă
de  amenințare și luciditate:
-	arată-te!
poruncește ea cu blândețe –
vine toamna 
cu lumina ei de candelă 
aprinsă în ochii rândunelelor 
la plecare

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Dublu sonet

Plimbându-ne cu pas uşor dimineaţa prin grădina adormită încă – adică din vis clipind spre casa

Oraşul, visele

Porumbei buluc, toamnă crud pe verde crud – cenușa păcii. am înghețat în gara din Budapesta

Resursa

Eu sunt anii ’70 abia prin vară am putut dezvolta efectul ultimei noastre zile împreună și

Fire lungi de wolfram

Rezistența materialelor Simțeam de două ori pe săptămână mirosul ei întunecat. Aflam lucruri și cifre importante