din cutie din cutie lucrurile se văd supradimensionat tinerețea m-a adus înspre un fel de experiență ce-mi displace profund scriu despre carne demonul se apropie cu pașii unui sinucigaș ne acoperim capul cu valuri am născut pe cale naturală sunt femeie albă unu șaizeșcinci din generația celor care nu-și serbează ziua de naștere carne pe carne piele pe piele să rămână aici în urma fluidului lângă tine mă strecor la capătul puterilor vorbim despre rămășițe în timp ce ne explorăm lacrimile cu ochii închiși afecțiunea se numără printre bolile copilăriei pielea a rămas întinsă între noi tăcerea e cel mai înalt grad de comunicare ne ținem prosopul unul altuia calc cu ochii închiși - un orb agățat de brațul unui necunoscut de șaptezeci de ori câte șapte parcă nu ar fi vorba de viața mea o nouă formulă de supraviețuire ar putea fi numită cu alte cuvinte regresie hipnotică în viața noastră anterioară o formulă care ne scapă de plânsul în somn și evită teorii inacceptabile un mecanism de oprit memoria înainte de implozie o pungă în care inspir până amețesc undeva ia naștere o nouă formulă de supraviețuire până la stele ai vrea să fim rezistenți la transfer să spunem lucruri care nu se cuprind într-un tabel cât din mine sunt eu și cât ești tu ai spus să te însoțesc până acolo unde stelele devin pământ inima e construită ca o placentă am investit ani lumină în scenariul unei iubiri replicile ne-au ieșit întotdeauna din prima trupuri pe nisip broaște țestoase ai atins toate membranele până la sângerare fac o listă cu bucuriile noastre disperarea s-a înfruptat din noi știm că nu mai e nimic de făcut când se întrerupe lumina simularea unei aureole în jurul capului nostru e cea mai inspirată alegere suferința nu e niciodată suficientă fără destrămare poem de leagăn cartierul general e aici unde construim din clickuri și share m-am integrat în tabără pe nepregătite știu că fiecare dintre voi e în folia lui fără senzații fără insecte vii în lift e mereu liniște și oglinzi chipul surprins din toate unghiurile îți dă fiori imagini ascuțite un beculeț singurătate multiplicată într-o cabină de probă șterg pardoseala cu îndemânarea unei slujnice flashuri ascuțite alimentează creierul mușchi încordați fiecare bucată fiecare bucată fiecare bucată privirile care au trecut pe acolo și s-au lovit de aceeași frică ce se întâmplă când rețeaua cade și toate amintirile se vor duce undeva unde începe lumina unde se sfârșește frumusețea unde există acel teritoriu al întâlnirilor neutre dintre organele noastre flămânde câmpul cu flori fosforescente și gravitația atât de perfectă o piatră pe inimă pune capul pe mine și tremură
