Poeme de Alexandru Ovidiu Vintilă

Start
4086 vizualizări
Citiți în 2 de minute

***

e o stare metafizică
deasupra urbei la o masă de piatră 
stă un om de piatră care bea 
dintr-o ceașcă de piatră


Și strigătul îți rupe lumea în două

Câinii anunță zorii unei dimineți
în care am
citit
despre
bolnavii dintr-un spital de boli nervoase din köln

anxietatea
te frământă în pumni

stai
calm
și privești norii

toată acea lume de trotinete electrice
și glasuri care vorbesc despre moarte

și nu despre meciul franța - elveția
care se joacă anul acesta la bucurești

marți seara sau joi
prima oară după șase luni
am respirat
iarăși
aerul mării negre

mirosul 
dulceag 
de stătut
al algelor

în aprilie deja înfloriseră merii

ceea ce înseamnă că realitatea se configura atonal
între patru pereți

acolo e locul unde se strigă
și strigătul 
îți rupe lumea
în două



Sfinte Sisoie

Sfinte, spun doar ce îmi e îngăduit să spun,
în mine e toată luciditatea
mea și din senin visez

și gustul visului meu e amar.

Dragă Sfinte,
tare,
cu toată puterea,
îți voi pronunța
în gând
numele.

Sfinte,
chiar dacă,
chiar dacă
am avut o zi fericită
asta nu înseamnă nimic
în comparație cu fascinația pentru cosmos
a lui giordano filippo bruno. 

Pe un câmp perfect însorit
stau așezate în șir indian mai multe 
lucruri anume.

Moartea, ce altceva,

Sfinte, înainte de cină
s-au derulat micile întâmplări
care au urmat altor mici întâmplări.

Oamenii chiar au parte, Cuvioase Sfinte,
într-o viață,
de mai multe învieri?

Azi
prin orașele patriei e insuportabil de cald, 
Sfinte,

da, Sfinte,
bineînțeles că așa a fost, 

așa a fost, Sfinte,

absurd,

cu prisosință
absurd,

așa s-a întâmplat

întru totul.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”