*** e o stare metafizică deasupra urbei la o masă de piatră stă un om de piatră care bea dintr-o ceașcă de piatră Și strigătul îți rupe lumea în două Câinii anunță zorii unei dimineți în care am citit despre bolnavii dintr-un spital de boli nervoase din köln anxietatea te frământă în pumni stai calm și privești norii toată acea lume de trotinete electrice și glasuri care vorbesc despre moarte și nu despre meciul franța - elveția care se joacă anul acesta la bucurești marți seara sau joi prima oară după șase luni am respirat iarăși aerul mării negre mirosul dulceag de stătut al algelor în aprilie deja înfloriseră merii ceea ce înseamnă că realitatea se configura atonal între patru pereți acolo e locul unde se strigă și strigătul îți rupe lumea în două Sfinte Sisoie Sfinte, spun doar ce îmi e îngăduit să spun, în mine e toată luciditatea mea și din senin visez și gustul visului meu e amar. Dragă Sfinte, tare, cu toată puterea, îți voi pronunța în gând numele. Sfinte, chiar dacă, chiar dacă am avut o zi fericită asta nu înseamnă nimic în comparație cu fascinația pentru cosmos a lui giordano filippo bruno. Pe un câmp perfect însorit stau așezate în șir indian mai multe lucruri anume. Moartea, ce altceva, Sfinte, înainte de cină s-au derulat micile întâmplări care au urmat altor mici întâmplări. Oamenii chiar au parte, Cuvioase Sfinte, într-o viață, de mai multe învieri? Azi prin orașele patriei e insuportabil de cald, Sfinte, da, Sfinte, bineînțeles că așa a fost, așa a fost, Sfinte, absurd, cu prisosință absurd, așa s-a întâmplat întru totul.
