Editorial 11-12/2021

Ne-am obișnuit să spunem că din literatură nu se poate trăi și ne-am obișnuit să credem că acest lucru este valabil în special în România.

40 vizualizări
Citiți în 3 de minute

Fără îndoială, condițiile nu sînt tocmai prielnice pe-aceste „meleagurile binecuvîntate”; aici, pentru că ne naștem gata poeți, deci scriitori, intrăm cu prima ocazie în vacanță, uitînd că poate-ar fi fost mai bine să ne naștem înainte de toate cititori. Sau măcar să devenim. Și-atunci, lipsindu-ne această parte contractuală, nici cei cu adevărat poeți, deci scriitori, nu pot avea mari așteptări. Însă, cu excepțiile de rigoare —  ceva mai multe, e drept —, lucrurile stau cam la fel și-n culturile mai dezvoltate. Doar din textul literar nu trăiește orice scriitor.

Există însă activități-satelit ale scrisului creativ care, toate, la propriu toate, pot contribui, la rigoare, la (supra)viețuirea literatului. Condiția esențială fiind o exemplară (auto)disciplină deopotrivă bugetară și a programului de lucru. Iar asta e mai ușor de zis decît de făcut. Poate tocmai de aceea scriitorul român pornește ca freelancer, dar sfîrșește mai devreme sau mai tîrziu pe un stat de plată. A miza totul pe propria capacitate de-a scrie cu consecvență texte de tot felul, la comandă, deci plătite, de-a redacta, corecta, traduce, intervieva, ține cursuri de creative writing sau storytelling, modera discuții, participa la discuții… e riscant pe termen mediu, darămite lung, și întreține o stare de provizorat de care oricine își dorește un dram de echilibru se leapădă cu prima ocazie. Totuși, totuși, soluția există, e încercată, funcționează — măcar ca dovadă a faptului că se poate.

Ancheta pe care au realizat-o în acest număr Mihók Tamás și Andrei Zbîrnea în rîndul poeților din cam toate generațiile de aici pornește (și tot aici sfîrșește, din păcate): dorința e una, libertatea profesiunii eminamente liberale a scrisului e visul de aur al tuturor, dar realitatea e mereu alta. Iar din zona crepusculară de la intersecția celor două se naște, pînă una-alta, o literatură.

Mircea Pricăjan s-a născut pe 2 septembrie 1980, în Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal, cu o teza despre Stephen King. A debutat editorial în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Editura Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Editura Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare electronice și a fondat în anul 2012 Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. Este membru al Asociației Române a Traducătorilor Literari, în intervalul 2003-2020 a fost redactor al revistei de cultură Familia, iar din anul 2021 este redactor-șef al aceleiași publicații.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial 10/2021

Încă dinainte să vină pandemia de Covid-19 peste noi și să ne transforme pe toți –

Editorial 9/2021

Mult, prea mult timp școala românească a încurajat ruperea dialogului între cititori și literatură. Prin extensie,

Editorial 6/2021

Ca noi toți, dragi cititori ai Familiei, fac parte din acea minoritate care își alcătuiește din

Editorial 5/2021

În condițiile acestea, găsesc o singură explicație. Căci numai aceasta poate spulbera-n cazul de față constrîngerile