Fericire

A căutat o poză cu ea și Victor și a postat-o pe Facebook, hashtag stillinlove, ea cu Victor la munte, acum ceva ani, da, era mai veche poza și alta mai recentă nu găsise, asta și că nu mai fuseseră de mult plecați undeva, când să mai plece cu atâta treabă pe cap?

111 vizualizări
Citiți în 99 de minute

Intrase în criză de timp, asta făcuse. Și tot asta îi spunea Iuliei la telefon, deși părea că își bate gura de pomană, Iulia continua să vorbească repede și să-i explice (a câta oară?) cum stă treaba cu copiii ei, de parcă ea nu știa, de parcă ea nu avea un copil care, pe alocuri, se comporta identic cu ce zicea Iulia. Și asta era de așteptat, până la un punct toți sunt la fel, și asta aștepta și de la Iulia să își dea seama, că nimic din ce zice ea nu e o noutate și că ce face ea acum la telefon se numește că se plânge și că cere dacă nu atenție, atunci ceva empatie și înțelegere, poate și puțină compasiune, mai ales că-i sugerează iar cât de nefericită este ea în viața ei cu bărbatul ei și copiii ei și atunci ea, Ioana, ce să-i spună? Bunul simț o îndeamnă să o contrazică, să îi ridice moralul, însă în realitate lucrurile nu stau deloc bine pentru Iulia, da, în realitate familia ei este complet disfuncțională, și oricât încearcă Iulia să se amăgească, lucrurile nu vor merge decât din rău în mai rău. Vali nu o iubește și probabil nu a iubit-o niciodată, și neiubirea asta stă la baza tuturor relelor din viața Iuliei, na, că a spus-o. Oare când o să își dea și Iulia seama că se minte de atâția ani, că Vali e Vali și nu va fi altfel niciodată, mai ales că Iulia nu se va face peste noapte o femeie frumoasă, sau măcar decentă, sau măcar mai puțin nebună, na, că a zis-o. Bine, nici cu Vali nu îi e rușine, adică e cam vai de capul lui și așa a fost cam din totdeauna, dacă stă să o creadă pe Iulia, așa neîngrijit, slinos, așa blazat, de o blazare aproape căutată, purtată parcă cu fală, așa nefericit și inadaptat și cum ar putea un ratat din ăsta deprimat să își scoată soția din deprimare? Soția, adică ce-o fi Iulia pentru el, căci nici acte n-au, au doar copii, păi uite, frica lui de angajament trebuia să îi dea de gândit Iuliei încă de la început și cine a pus-o să facă copii cu el? Și au mai făcut și doi, adică unul nu fusese de ajuns să le distrugă viața, trebuiseră să mai facă unul, să le cimenteze chinul și nefericirea, să le eternalizeze. Așa că ce vrea Iulia acum de la ea, de o tot ține la telefon, când ea are atâta treabă? Compătimire? Cât să-i mai dea? De parcă nu are și ea problemele ei, de parcă nu a intrat în criză de timp. Victor trebuie să ajungă dintr-un moment în altul și ea nici nu a băgat friptura în cuptor și parcă vede că Victor o să strâmbe nemulțumit din nas dacă nu e gata mâncarea, și parcă vede că o să-i arunce aproape furios, cu siguranță agitat din cauza glicemiei scăzute, că el nu mai mănâncă în seara asta. S-a chinuit să îndese cu o mână tava în cuptor în timp ce încă o auzea pe Iulia, o auzea, dar nu o mai asculta, dar parcă nici nu-i venea să-i închidă, o făcuse de câteva ori și se trezise apoi cu ea la ușă, „trecea și ea pe acolo și s-a gândit să bată”, „făcea puțin sport, alerga și s-a trezit chiar în fața ușii ei și s-a gândit să bată” și mai și „făcuse niște plăcintă de dovleac și știa că lui Matei îi place plăcinta de dovleac și s-a gândit să bată” și astăzi chiar nu era cazul, Victor nu o înghițea deloc pe Iulia. Și cum ar fi fost să o găsească la ei tocmai când ajungea acasă, obosit, cu ochii roșii de la ecranul laptopului, cu umerii aduși în față de la atâta stat la birou? Săracul Victor, avea deja probleme cu coloana, la cum muncește el pentru familia lui. Și ea să i-o bage pe Iulia pe gât tocmai la masă? Nu ar fi fost corect față de el, nu ar fi fost corect față de nimeni, nici măcar față de Iulia, deși pe Iulia cu siguranță nu ar fi deranjat-o, mai degrabă s-ar fi bucurat că mai e cineva să-i asculte lamentările.

A închis ușa cuptorului cu piciorul, dintr-o poziție caraghioasă. Ah, de-ar vedea-o maică-sa acum s-ar cruci, cum face ea friptura, într-un picior și cu telefonul la ureche, s-ar cruci și ar apostrofa-o, dar ce să înțeleagă maica-sa din toată viața ei? Asta e viața ei, îi venea să îi spună iar maică-sii, până îi intră cu adevărat în cap, asta alesese ea să fie, să stea acasă și să aibă grijă de copil și de Victor, da, chiar dacă făcuse o facultate, chiar dacă ai ei se chinuiseră cu ea să o trimită la București, să o țină la școală, chiar dacă se bucuraseră cu toții când terminase și își găsise de lucru la o multinațională cunoscută, întâi ca entry level, apoi, în nici doi ani, deja Team Leader cu aspirații. Și ce bine era văzută de șefi, și ce bun cv avea și cât de mult era ea luată în calcul pentru promovare în cadrul organizației, dar apăruse Victor și Victor era deștept, și Victor avea viziune și ea nu s-a înșelat deloc în privința lui, chiar dacă el nu făcuse facultatea, adică nu o terminase, renunțase în anul doi și poate că bine făcuse, era pierdere de timp și dacă o continua poate că nu ajungea antreprenor. Și uite-l acum cum se dedică, iar maică-sa și taică-su să comenteze cât vor între ei acolo, dar pe ea să o lase în pace, o viață arsă în cursa pentru carieră este în fond o viață arsă și ea nu asta a vrut. De fapt, nu a știut neapărat ce a vrut, dacă stă să se gândească, doar și-a văzut de treabă cum își vede toată lumea cu viața mai mult sau mai puțin programată, școală, liceu, facultate, job și mirajul independenței, job și mirajul fericirii, ce prostie, dacă stai să te gândești, ce lucruri lipsite de importanță ni se par nouă esențiale. Ni se par până nu ni se mai par, cum i s-a întâmplat chiar ei, deși nu chiar așa, dintr-odată (auzise că unora li se întâmplă dintr-odată, ca un fel de revelație, adică cum ar veni îi pocnește ceva drept în moalele capului și le schimbă pe loc perspectiva), ci mai degrabă ușurel, aproape pe nesimțite, și poate că asta i s-a datorat lui Victor, ce zice ea, cu siguranță i s-a datorat lui Victor, lui și numai lui, căci Victor e al dracului de deștept și cu o super viziune, și noroc cu el că, după ce i-a deschis efectiv mintea către lucrurile cu adevărat esențiale, i-a mai și oferit șansa de a rămâne acasă cu copilul în timp ce el avea să se lupte pentru fericirea ei, cât timp avea el să se sacrifice pentru libertatea ei. Iar când firma a chemat-o înapoi la muncă după un an de concediu de maternitate, ahtiată după prezența ei neprețuită, well, ar putea ști maică-sa cu ce satisfacție le-a spus ea Nu? Cu ce mulțumire de sine, cu ce sentiment de împlinire le-a dat cu tifla? Dar asta pentru că l-a avut pe Victor, cum ar fi fost să îl aibă pe Vali, să zicem? Ar fi fost ca naiba, ar fi ajuns ca Iulia, plânsă și epuizată, arsă, arsă complet, pierdută printre procedurile corporatiste, pedalând în gol printr-un labirint a cărui ieșire nu i se va releva niciodată, căci nu există vreuna atunci când te afunzi în muncă, ci doar o coborâre abisală până atingi fundul și fundul înseamnă moartea și moartea înseamnă nimicul, na, că a zis-o. Dar Victor al ei i-a întins o mână, Victor al ei i-a spus așa, în stilul lui tranșant și simplu, esențial, Rămâi acasă cu copilul, n-are rost să te întorci la muncă, ce rost are? Și așa e, ce rost ar fi avut? Dar cum să înțeleagă maică-sa ceva, când generația ei nu a prea avut șansa să aleagă, când maică-sa nu a prea avut de-a face cu propria-i viața, ci doar s-a bucurat că s-a măritat și asta a fost marea ei realizare? Și nici asta nu poți zice că a fost neapărat alegerea ei, ci mai degrabă ea a fost aleasă, de bărbată-su care, în fond, o putea alege pe alta – ce noroc că nu o făcuse, că altfel ea, Ioana, nu s-ar fi născut. Și când maică-sa i-a zis atunci la telefon că nu vrea ca fata ei să devină o întreținută, o casnică așa cum fusese și încă era ea, că nu îi va aduce nimic bun asta, că să se uite la ea, la maică-sa, și să se întrebe dacă vede ceva bun în asta, că știe Ioana câte compromisuri a trebuit să facă ea în viață? că știe Ioana ce înseamnă să nu ai tu un ban al tău, muncit de tine, și să trebuiască mereu să ceri și să justifici și să te simți vinovată pentru fiecare pereche de chiloți sau de ciorapi luată, știe Ioana? că nu știe, dar îi spune ea că nu va ieși nimic bun din asta, și mai bine să se mai gândească, de fapt, să nu mai stea pe gânduri și să se întoarcă repede la muncă cât încă o mai vor ăia, cu copilul se vor descurca, vine ea și îi ajută, sau își iau o bonă, sau îl duc la creșă, sunt atâtea posibilități acum, sunt atâtea opțiuni pe care ea nu le-a avut – când i-a zis toate astea atunci la telefon, ea a râs superior și i-a cam trântit-o, i-a cam zis-o, ceva legat de alegere, da, așa i-a zis, că nu se considera deloc o întreținută cât timp asta este alegerea ei, cât timp poate opri asta oricând vrea ea, și să stea liniștită, Victor e un băiat deștept și cu viziune largă și la ei în casă nu se poartă fazele astea patriarhale, ea își poate lua chiloți și ciorapi când are ea chef, căci Victor asta face, Victor îi dă ei toți banii, el își păstrează doar ceva acolo, pentru mâncare la birou și o ieșire în oraș pe lună cu amicii, în rest totul este la ea în cont, nu este Victor un super tip? Și ea plătește facturile, și ea plătește școala și restul, așa că nu are de ce să își facă maică-sa griji și să o considere întreținută. I-a cam zis-o, doar că i-a zis-o degeaba, maică-sa rămăsese neînduplecată și adăugase înainte să închidă că ea știe, că a trăit destul încât să știe că nimic bun nu are cum să iasă din asta, o să vadă ea până la urmă. Și ea s-a cam enervat atunci pe maică-sa și viziunea ei obtuză, limitată, tradiționalistă, și i-a cam zis ceva de genul că nu tuturor trebuie să le meargă nașpa dacă unora le-a mers nașpa, și că în loc să se bucure pentru ea, vine cu critici și sentimente negative, și că asta trebuie să facă o mamă pentru fata ei? În loc să o încurajeze și să o susțină, în loc să se bucure cu adevărat pentru ea, știind că ea este fericită? Apoi a închis și probabil că maică-sa începuse să plângă, dar ce să-i facă, maică-sa nu înțelege că fericirea e în altă parte și nu în goana pentru carieră și bani. Ci mai degrabă se ascunde în lucrurile mici, în zâmbetul copilului ei, în bucuria de a face o friptură în sos de vin pentru Victor, în mulțumirea din ochii lui, în timp ce mestecă și înghite, în soarele de dimineață, tăios și rece și revigorant, în traficul din oraș, în timp ce își lasă copilul la școală, da, chiar și în traficul din oraș în timp ce își lasă copilul la școală se poate găsi bucurie, nu trebuie decât să o cauți, de fapt nici măcar atât, ci doar să o primești, ea este acolo, la îndemână, deschide-ți inima și lasă-te în voia ei, ascultă-ți emisiunea favorită la radio, ascultă-ți copilul cum te întreabă, caraghios și haios, lucruri importante, ascultă orașul cum freamătă și compătimește-i pe toți cei care, încruntați, grăbiți, nerăbdători, claxonează furioși în disperarea de a nu întârzia la muncă, ce bine că ea nu trebuie să întârzie la muncă!

Iulia își luase la revedere și închisese, dar ea rămăsese încă cu telefonul la ureche, agățată, cu gândurile aiurea. S-a scuturat și a pus telefonul pe masă. Uite așa se întâmplă când îți zboară mintea, așa se întâmplă când nu ești prezentă, așa că nu ți-ar strica puțină concentrare, Ioana, revin-o cu picioarele pe pământ, căci ești în criză de timp! Pune timer-ul la cuptor (sau mai bine la telefon? Sau mai bine și și, ca să fie sigură?), anunță copilul că i-a expirat screen time-ul, convinge-l cu fermitate (fără urme de duioșie, că atât îți trebuie, să pari nesigură pe tine când îi zici că timpul a expirat, ca el să exploateze slăbiciunea ta și să mai ceară câteva minute invocând că e în meci, și apoi alte câteva și tot așa, o luptă surdă și obositoare; de-aia trebuie să fii prezentă, de-aia nu trebuie să îți ratezi meditația zilnică) să lase telefonul deoparte și să se apuce de teme, cum ar fi să vină Victor acasă și copilul să nu aibă deja temele făcute, ce ar zice atunci Victor despre ea, că nu se ocupă corespunzător de educația copilului? Bine, nu ar zice Victor una ca asta, dar ar putea-o gândi, și ea nici asta nu vrea să se întâmple, să ajungă Victor să gândească despre ea așa ceva.

A tras aer în piept și a închis ochii. A tras aer în piept și, cu ochii închiși, l-a ținut acolo o vreme, apoi l-a dat afară pe gură, zgomotos, Hhhha. Viața e frumoasă și ea e mulțumită! Hhhha! E bucuroasă și recunoscătoare! Hhhha! E fericită!

Matei voia să doarmă cu Victor, dar Victor nu voia să doarmă cu Matei, așa că a trebuit ea să îl culce și în seara asta, ca de fiecare dată, să se bage lângă el în pat, să aprindă veioza și să-i îndrepte fascicolul de lumină undeva între ei, să poată citi împreună, ea pe Brene, el Jurnalul unui Puști, la al câtelea volum era? Zece? Unsprezece? Pierduse șirul, dar ce bine că Matei încă nu, ce bine că Matei voia să citească, uite că îl educase corespunzător, Victor probabil era mulțumit, adică ce zice ea, sigur era mulțumit, altfel i-ar fi spus, Victor nu se ascunde niciodată după deget, când are de zis, zice. Bine, ea nu se supără, cum ar putea să se supere pe el, când îl vede cât de stresat vine acasă, plin de grijile muncii, cu toate conversațiile alea în cap care îl țin treaz în miez de noapte, cu toate cifrele alea care când îi ies, când nu-i ies. Ce bine că ea doarme ușor și fără griji! Cât timp Matei e bine, și ea e bine. Și Matei este foarte bine, mulțumită ei, că se ocupă atât de corespunzător de educația lui. Doar că mai sunt momente din astea, când îl vrea pe Victor lângă el, în pat, să citească și ei împreună, sau să îi spună Victor o poveste, deși nu e Victor tipul care să spună basme, nu a fost niciodată. Dar măcar să-i relateze ceva din ziua lui aglomerată, chiar dacă Matei nu va înțelege, nu asta este ideea, o știe și ea, o știe și Matei, e convinsă că și Victor își dă seama de toată treaba, de dorința copilului de a-și avea tatăl aproape, dar mai știe și că Victor, dacă ar putea, ar face-o, însă îl vede, intră pe ușă și are deja privirea pierdută, s-ar putea spune ușor rătăcită, cu ochii acoperiți de o ceață de oboseală. Și printr-o așa ceață, cum ar putea un om să vadă clar? Abia deschide gura să mănânce, abia își cară trupul sus, în pat, abia își pune capul greu pe pernă și încearcă să adoarmă, măcar de-ar putea, săracul, măcar de-ar învinge repede în lupta cu fantomele din capul lui, cu spectrele clienților și ale furnizorilor care îi dau târcoale ziua și îl mănâncă de viu noaptea. Îl înțelege, cum să nu o facă? Avusese și ea destule astfel de nopți, când lucra în corporație. Îl înțelege și Matei va ajunge și el să înțeleagă, o să aibă ea grijă de asta, să îi explice corespunzător că tati lucrează ca nebunul pentru fericirea lor și nu mai are timp de povești, însă ce s-ar face ei doi fără tati? Cum ar fi viața lor? Nici nu a vrut să se gândească, adică și-a omorât orice fărâmă de gând pe tema asta, viața ei e așa cum trebuie și Victor e viața ei.

Matei a început să râdă și să îi arate desene haioase, era acolo un cârnat cu ochi și gură marcat drept „caca” și a-nceput și ea să râdă, mai mult să-i țină lui isonul, altfel parcă își dorea să adoarmă Matei mai repede și râsul ăsta îl îndepărta de moment, îl energiza în plus și ea voia să se elibereze și să se relaxeze și ea puțin, să rămână și ea cu gândurile ei puțin, fusese, nu știa de ce, o zi grea. Parcă voia să se cam termine, deși era posibil să mai dureze, părea că Victor o aștepta în pat cu gândul de a-i cere ceva anume, semnele îi spuseseră asta și mai era și joi. Doar că azi, nu știa de ce, fusese o zi grea și ea se simțea cam obosită, și uite că literele din cartea lui Brene începeau să-i cam joace în fața ochilor și ăsta era un semn nu prea încurajator pentru ce își dorea Victor. Dacă adoarme, Victor o să mormăie și o să pufnească întreaga noapte, iar ea se va simți vinovată și va dormi extrem de prost, iar el se va simți cumva frustrat, cumva păcălit sau neîndreptățit sau ceva. Așa că Matei ar face bine să adoarmă mai repede și ea deloc, ca să apuce măcar să își desfacă picioarele, dacă Victor reușește la timp să se lipească de ea și să îi dea chiloții jos e bine, poate să închidă ochii, îl poate lăsa să își vadă la o adică de treabă câteva minute până când fornăie și se întoarce satisfăcut pe spate și atunci ea poate să se întoarcă pe burtă și să adoarmă liniștită.

De data asta ea o chemase pe Iulia și acum o avea drept în față, de partea cealaltă a mesei, cu ochii plecați, și s-a întrebat de ce venise, dacă nu avea chef să vorbească, de ce îi dăduse pe WhatsApp mesajele alea care o făcuseră să o invite la cafea. Ca acum să se lase tăcerea asta enervantă, aproape apăsătoare care, na, că o zice, îi mai și gâdila curiozitatea. Până la urmă n-a mai rezistat și-a întrebat, dar mai bine n-o făcea, nu zicea Ce s-a întâmplat, Iulia, căci Iulia a început dintr-odată să plângă și umerii ei au început să tresară și gura ei a dat-o răgușit, Vali, nu știu ce să mă fac cu Vali, mi-e frică să nu facă vreo prostie. Vali, normal că era Vali, mereu era ori Vali, ori copilul mare, ori copilul mic, dar ea nu vede că de la Vali pleacă totul? Ea nu vede că Vali își bate joc și de ea, și de copiii ăia cu care nu vrea să aibă nimic de-a face? Pare că nu e fericit cu viața lui, zicea Iulia și ea ridica din umeri a extremă mirare, păi abia acum își dă Iulia seama de asta? Ea se aude când vorbește? Când a fost Vali fericit cu viața lui? Pare că vrea să plece, mi-a zis că vrea să plece, să își ia o geantă în spate și să plece în lume, așa mi-a zis când l-am întrebat, în lume, ce mai înseamnă și asta, Ioana? Ce înseamnă în lume? Înseamnă departe de voi, îi venea să zică, deși poate însemna departe de el însuși. Nu înseamnă nimic, a zis și Iulia a privit-o blocată, nu înseamnă decât că vrea atenție și poate că tu cu el ar trebui să discuți și nu cu mine și Iulia s-a cam enervat, dar ea nu avea ce să îi facă, unele lucruri trebuie spuse franc, fără ocolișuri. Iar alte lucruri trebuie să rămână acolo, în familie, cum ar fi ca și ea, de câte ori ar avea o problemă cu Victor să vină și să îi spună Iuliei, de pildă să îi fi spus cum s-a supărat pe ea Victor aseară, cum mormăise și cum pufnise toată noaptea. Bine, nu știa dacă fusese toată noaptea, că îl auzise ca prin vis, exact înainte să adoarmă și de câteva ori după aia, când se mai trezea din cauza lui, că se tot frământa în pat. Să vină și să îi spună Iuliei că știa exact de ce s-a supărat Victor pe ea? Dar ce treabă avea Iulia cu asta? Era ceva ce ea trebuia să rezolve și nu altcineva, și să o facă în felul ei și nu al altcuiva, și să o facă cât mai curând, să nu lase lucrurile așa între ei, succesul în căsnicie ține de buna comunicare între soți, nu maică-sa o învățase asta? Uite că o învățase și maică-sa ceva și asta va face ea, va comunica în felul în care își dorește Victor să comunice, se va conecta cu el așa cum se va conecta el cu ea, fizic și în tăcere, bine, nu chiar pe tăcute, doar fără vorbe, ce rost ar avea vorbele atunci?

Părerea mea e să vorbești cu el, nu cu mine, sau și cu mine, dacă vrei, dar și cu el, a zis și cumva i-a dat de înțeles că nu știa ce ar mai fi de adăugat, deși Iulia a început, previzibil, cu discursul ei defensiv, gen ea încearcă, dar nu reușește, gen poate în alte familii se poate, dar la ea nu, că la ea situația este diferită și că Vali fuge de ea și nu vorbește cu ea, de fapt nu prea vorbește deloc și pe ea chestia asta o distruge, că nu are și ea cu cine să vorbească și atunci Ioana s-a întrebat fără voia ei dacă ea are cu cine să vorbească și s-a bucurat la gândul că îl are pe Victor, deși, dacă stătea să se gândească, nu prea apucă să discute cu el mai nimic, când să o mai facă și pe asta? Însă la ea era complet de înțeles, Victor muncea pentru fericirea ei, Vali ce rahat făcea? Na, că nu s-a putut abține. Ce rahat făcea? Îi mânca Iuliei banii și se prefăcea că e freelancer. Freelancer my ass, că nu are niciun proiect, nimic, dacă nu îi mai găsește tot Iulia câte ceva din când în când. Și atunci tot fără chef se apucă de treabă, tot fără chef și cu multe împunsături de la spate.

Of, Iulia nu se mai oprea din lamentările ei și ea deja nu mai avea chef și nu știa cum să scape de asta, cum să o trimită acasă, o mâncase undeva să o invite și așa pățea de fiecare dată. Noroc într-un fel cu emailul care i-a apărut brusc pe ecran și care i-a luat imediat ochii, căci era de la școală, așa că a zis O secundă, trebuie să verific asta, și Iulia cumva a tăcut. O anunțau că Matei vorbește urât și se bate și o invitau la o discuție, și asta nu prea i-a convenit, mai ales că nu o invitau neapărat pe ea, ci pe oricare dintre părinți, și nu i-a mai convenit nici că emailul era adresat și lui Victor. Și ce să zică, nu i-a convenit nici că Victor îi dăduse ei imediat un forward la care adăugase Ce e asta? Atât, dar ea știa că nu e doar atât, știa că de fapt îi reproșa ei că nu se ocupase corespunzător de educația lui Matei, de ajunsese Matei să vorbească urât și să se bată la școală și asta a întristat-o și a frustrat-o, apoi a enervat-o. S-a supărat întâi pe Matei, apoi pe ea însăși, greșise, ratase, nu îl educase cum trebuie și uite că Victor observase asta și na, îi scotea ochii, în stilul lui simplu, tranșant, esențial. I-a răspuns repede, i-a zis Încă nu știu, mă duc la școală și rezolv și-a adăugat la final un Stai liniștit, mă ocup, și a părut că asta i-a fost de ajuns lui Victor, căci nu a dat niciun reply cât timp ea a stat cu ochii acolo, așteptând. Iulia a întrebat-o dacă e bine și ea a răspuns că e ok, un email de la școală de la Matei, dar nu a mai continuat, nu a vrut să îi dea apă la moară Iuliei, nu avea chef să afle Iulia prea multe, așa că a mai zis doar Mă scuzi, dar trebuie să plec, trebuie să îl iau de la școală și să vorbesc cu învățătoarea, sper că e ok și cu tine.

Victor întârzia, se pare prins cu niște clienți. Așa îi spusese când îl sunase: era prins și nu știa cât mai durează, dar să nu îl aștepte, așa i-a zis și ei nu prea i-a convenit, ea chiar voia să îl aștepte în seara asta. Matei dormea, reușise să îl culce devreme. Asta și pentru că îi arătase că este supărată, adăugând că nu putea tolera un astfel de comportament necorespunzător cu educația lui și că drept consecință (a evitat cuvântul pedeapsă, Matei nu era pedepsit, ce i se întâmpla era o consecință oarecum firească a comportamentului său inadecvat, da) va dormi singur și pe ea o va lăsa să comunice cu tati, căci cu o seară în urmă comunicarea fusese defectuoasă, în sensul că nu avusese loc, bref ea adormise și el se frustrase. Dar astea nu i le-a spus copilului, nu trebuie copilul să știe chiar tot, cum nu trebuie nici Iulia sau maică-sa sau altcineva, ei trebuie să știe doar esența, și esența este că ea este fericită. Copilul dormea, ea își făcuse meditația și era chiar pregătită, relaxată și pregătită, reușise să lase în urmă toate sentimentele negative care o încărcaseră peste zi, de exemplu învățătoarea, care încercase să îi explice în cuvinte multe că Matei părea cam needucat – și asta normal că a enervat-o, normal că abia s-a abținut să nu îi zică vreo două ciumafaiei ăleia care prinsese un moment de superioritate și i-l trântea ei în față. Matei era educat corespunzător și ce se întâmplase fusese un eveniment izolat, mai ales că nu se bătuse singur și unde sunt doi, vina este împărțită, și asta urma să-i spună și lui Victor când va veni acasă, dacă va deschide discuția, că fusese o prostie, s-au luat unul după altul, copiii în grup își schimbă comportamentul, așa funcționează grupul social, te modelează fără voia ta. Și să stea liniștit Victor, ea știe acum ce are de făcut să nu se mai întâmple, căci a cumpărat un curs online de parenting și comunicare non violentă și este convinsă că va învăța multe de acolo, și este convinsă că educația lui Matei va fi și mai corespunzătoare.

Se făcuse târziu, trecuse de miezul nopții și începuse să i se facă somn, dar nu trebuia să adoarmă. Și-a scos telefonul, un obicei la care se chinuia de ceva vreme să renunțe, asta de a-și scoate telefonul în pat, înainte de culcare și a se pierde în el, dar acum era ok, telefonul o va ține trează, hashtag goodvibes, hashtag lifeisgood. A căutat o poză cu ea și Victor și a postat-o pe Facebook, hashtag stillinlove, ea cu Victor la munte, acum ceva ani, da, era mai veche poza și alta mai recentă nu găsise, asta și că nu mai fuseseră de mult plecați undeva, când să mai plece cu atâta treabă pe cap? Și mai e și Matei cu școala lui și cu antrenamentele lui pe weekend, și mai era și faza că ei doi nu prea mai rămâneau singuri decât noaptea târziu înainte să adoarmă ea sau el sau amândoi, și ce poze să faci atunci? Așa că una mai recentă nu găsise, deși căutase prin toate albumele, dar ce conta până la urmă? Realitatea era neschimbată și asta a zis și ea acolo, și se pare că asta a plăcut și audienței ei, Iulia i-a dat like (nici ea nu dormea la ora asta? Probabil Vali sforăia în camera lui și Iulia stătea trează într-a ei, nu mai dormeau de ceva vreme împreună, oare Iulia ce hashtag ar pune la o astfel de poza? Hashtag lifesucks. A râs, apoi s-a simțit puțin vinovată, dar asta a făcut-o să râdă din nou, câteodată e bine să vezi nefericirea altora pentru a-ți conștientiza propria fericire, hashtag happiness, hashtag perfectlife, hashtag cebinecănusuntcaea). Nici maică-sa nu dormea, căci și maică-sa i-a dat like și a mai pus și un comentariu anemic, Frumoșilor! și ea s-a întrebat cum de e maică-sa pe Facebook la ora asta și parcă s-a îngrijorat puțin și parcă îi venea să o sune și să o întrebe cum de nu doarme la ora asta, niciodată nu o știuse pe maică-sa trează mai târziu de zece. Dar poate nu se întâmplase nimic, poate a descoperit acum la bătrânețe Facebook-ul și o mănâncă și pe ea de timp și energie ca pe toată lumea, hashtag energofagie, hashtag dependență. A închis telefonul și l-a pus pe noptieră, un gest de revoltă împotriva dependenței, mai ales că nu o ajuta cu nimic, nu părea că trece timpul mai repede. În plus parcă îi obosiseră ochii și mai tare, își simțea pleoapele grele, să le ia naiba de pleoape grele care îi fac ei serile vinovate. Dar astăzi va fi diferit, astăzi îl va aștepta oricât este nevoie, hashtag waitingforyou.

Era ziua lui Alex, copilul mic al Iuliei și s-a gândit ea așa, Iulia, să îi cheme pe toți la restaurant, pe ea și Victor și Matei, și apoi și pe Sofia cu ai ei, adăugând că în afară de sor-sa, doar pe ea și pe Victor îi considera apropiați. Ea s-a întristat puțin pentru Iulia atunci, căci ea nu se simțea deloc apropiată, în sensul că nu ar fi invitat-o niciodată împreună cu Vali la vreo zi de naștere, poate doar pe Alex, însă cu hashtag kidsonly, ce rost avea să întrețină toți părinții? Dar Iulia e Iulia și mai tristă viață ca a ei ea nu știa, așa că i-a zis Bine, venim, doar eu și Matei, Victor a venit azi noapte târziu de la o întâlnire cu clienții, a ajuns spre dimineață și e rupt, așa mi-a zis, că e rupt în două și nu vrea decât să doarmă, așa că îl las să doarmă. Știi și tu cum sunt clienții ăștia, te sug de vlagă, a zis și Iulia a râs, știa și ea cum sunt clienții care te sug de vlagă, se chinuia cu ei în fiecare zi la muncă și exact așa se simțea, suptă de vlagă, și exact asta ar fi vrut și ea să facă, să doarmă, doar că pe ea nu o lăsa nimeni, lui Vali nu îi păsa și chiar s-a mirat că a fost de acord să meargă cu ei la restaurant de ziua lui fiu-su.

Era cald afară, stăteau la terasă, la umbra copacilor, și copiii alergau prin jurul lor și mai apoi la locul de joacă amenajat lângă restaurant, și ce bine că exista așa ceva, ca să poată și părinții să răsufle în timp ce copiii se joacă, ce poate fi mai idilic de atât, ce poate fi mai relaxant și mai frumos de atât? Le-a făcut o poză, i-a prins cum se dădeau în tobogan, toți deodată, formând un fel de trenuleț uman și a postat-o direct pe Facebook, hashtag bestfriends, hasthtag partymood, hashtag goodvibes și s-a distrat când a văzut poza Iuliei în feed-ul ei, similară, dar din alt unghi, gând la gând. Păcat că nu era și Victor acolo, să împărtășească momentul cu el, așa cum o făceau pe vremuri, când erau doar ei doi și nu erau căsătoriți și el nu era încă antreprenor și ea încă lucra, dar parcă atunci aveau mai mult timp, ce zice ea, sigur aveau mai mult timp, măcar că nu era Matei să le mănânce energia, și nu era munca lui Victor. Dar nici ea nu era la fel de fericită și liberă ca acum, asta e clar, deși, dacă stătea să se gândească, nu era rău nici pe atunci, că măcar pe atunci împărtășeau momente. Ce-ar fi vrut să fie și Victor aici, să simtă și el vibe-ul ăsta așa mișto, chiar dacă, bine, era și Iulia și Victor nu o suferea pe Iulia, dar măcar Sofia părea mai ok, nici nu zici că erau surori. Da, Sofia părea mai cu picioarele pe pământ și viața ei părea mai echilibrată, chiar dacă avea o relație la distanță, soțul în Anglia și ea în București. Și la ea erau ambii copii pe care s-a gândit ea să nu îi mai dea la școală. Așa că făcea cu ei home schooling, adică se ocupa Sofia de întreaga lor educație corespunzătoare, și asta era o treabă interesantă, și-a zis, apoi s-a întrebat așa, în joacă, cum ar fi dacă ar face și Matei home schooling. Măcar nu ar mai fi avut treabă cu ciumafaia de învățătoare, a râs, și s-ar ocupa ea de întreaga lui educație, oare ce ar zice Victor de ideea asta? Să se ocupe ea de întreaga lui educație? Probabil i-ar deschide ochii esențial, ar zice ceva gen ha, ai înnebunit, ce rost are? Și așa era, ce rost ar fi avut? Sofia părea în regulă cu asta, dar de copiii ei nu știa ce să zică, nu socializau deloc în viața lor, căci nu aveau unde, stăteau în casă de dimineață până seara și învățau ce le dădea maică-sa și uite acum, ăla mare stă cu ei la masă și nu scoate nici măcar un cuvânt, poate nu știe să vorbească, săracul. Are privirea plecată și cam atât, rumegă ceva în capul lui și cam atât, și își dorește telefonul. Hashtag nophones, asta fusese convenția, așa că electronicele copiilor stăteau închise, așezate într-un coșuleț de răchită, unul peste altul, și asta era foarte bine pentru ei, sau măcar pentru cei care știu să se joace, ăștia ai Sofiei, săracii de ei, par debusolați, ăla mic stă zgribulit, sprijinit de un stâlp acolo și nu știe ce să facă. Îi venea să se ducă la el și să-l împingă ușurel pe scară în sus, să se dea și el de-a dura, să mimeze măcar ce fac ceilalți, așa învățăm, copiind. Dar ar fi fost deplasat, nu era copilul ei.

Vali se supărase din ceva și comenta, aruncând cu sentimente negative. Of, și ce bine se simțea și acum trebuie să primească ea bad vibes de la Vali căruia nu îi convenea piureul de cartofi din farfurie, vezi, doamne, el ceruse orez și primise piure și vezi, doamne, se simțise lezat, un client lezat, cum ar veni servirea în România e de rahat, căci nimeni nu este atent la comandă și nimeni nu își notează, băi frate, nimic, încearcă să țină minte și măcar de-ar reuși, și cum să mănânce el acum chestia aia cu piure, când el a cerut orez? Și-a dat seama că o enervează prezența lui Vali și nu doar atunci, ci de fiecare dată, nu își amintea vreo zi în care să se fi simțit bine cu el la masă, sau măcar fără nervi și fețe lungi, măcar atât. Dar nu, de fiecare dată fusese la fel, Vali era un element negativ, otrăvit și otrăvitor, oare Iulia de ce nu vede asta și îl lasă dracului? Și așa nu vrea să fie acolo, se vede de la o poștă că el nu vrea să fie acolo cu ei, el vrea, probabil, să fie acasă, în peștera lui de îi zice cameră, să se piardă în seriale și jocuri pe calculator, doamne, ce ratat, doamne ce om de nimic, imatur și prost, na, că a zis-o fără ocolișuri, Vali era un prost și Iulia o proasta și mai mare, că altfel nu își explica. Mai bine stătea acasă și le lăsa pe ele să vină cu copiii. Dar tot Iulia era de vină, că a tras de el, cum ar fi fost să tragă ea de Victor? Bine, nu era același lucru, dacă nu cădea lat după noaptea aia cu clienții, Victor ar fi venit și ar fi fost un domn, ar fi mâncat piureul ăla dacă era cazul, nu s-ar fi… atât pe el de la o situație de nimic, nu ar fi stricat atmosfera. Dar asta e, a venit dimineața și a găsit-o dormind chinuit și acum doarme el chinuit, somnul de zi nu se compară cu cel de noapte. Dar ce să faci, munca e muncă și clienții clienți, iar fără clienți nu se poate.

Un copil a început să plângă, se lovise destul de tare, probabil, căci vocea lui ascuțită și miorlăită tăia aerul și le chinuia lor timpanele. Nu era Matei, vocea lui Matei îi era extrem de familiară, era altul, Alex sau ăla mic al Sofiei, și măcar cu asta au putut să treacă peste momentul piureului și al orezului, căci s-au oprit cu toții din vorbit și au stat puțin încremeniți, câteva secunde, încercând să își dea seama cine urlă acolo. Și treaba devenise cam ciudată, că nu se ridica nimeni de pe scaun, sperau probabil că nu e al lor. Până la urmă s-a ridicat Iulia și-a început să filmeze în timp ce se ducea agale la tobogan, ca apoi să spună tare că nu e al ei, cu un ton de ușurare, ceea ce însemna că nu putea fi decât al Sofiei și asta a făcut-o pe Sofia să vibreze și să se uite la copilul mare, sperând că poate se duce el în locul ei și îl liniștește pe frati-su. Dar ăla n-a făcut nicio mișcare și până la urmă Sofia a trebuit să îi spună de la obraz, Du-te și vezi ce are David, dar n-a primit decât o privire sictirită care spunea ceva gen Pe bune? Vrei să mă duc eu? Și care mai spunea ceva gen Nu vezi că sunt ocupat cu privitul în pământ de plictiseală și angoasa lipsei telefonului? Și mai spunea Nu ești tu mama lui, nu e Iulia mătușa lui, nu e Iulia deja acolo și îl filmează în loc să îl liniștească? Și atunci Sofia probabil s-a gândit că privirea copilului are dreptate, Iulia era acolo și filma în loc să îl liniștească, și daca îl filma în loc să îl liniștească însemna că nu era nimic grav, că David exagerase cum face de obicei, să primească și el ceva atenție. Și ea s-a gândit că poate asta face și Matei când se bate și vorbește urât, caută de fapt atenție și s-a întrebat dacă îi dădea atenția cuvenită. Da, îi dădea atenția mai mult decât cuvenită, Matei nu avea de ce să se plângă, ea nu era ca Sofia, ea, dacă l-ar fi auzit pe Matei țipând, ar fi sărit imediat de pe scaun, le-ar fi lăsat acolo să îl asculte pe Vali cum se … pe el de la piure și aproape că s-ar fi teleportat lângă Matei să îl liniștească.

Iulia s-a întors, era zâmbitoare, prinsese destule pe telefon și acum le arăta și se distra la cum exagerase David cu plânsul de la o împunsătură de nimic din partea lui Alex, apoi a postat filmul pe Facebook, hashtag accidentdejoacă, și Sofia a intrat repede și i-a dat like, iar Vali, care pierduse ocazia să facă pe nebunul și hotărâse să mănânce până la urmă piureul, a zis Ce vă mai place să shareuiți toate căcaturile, sau cam așa ceva, n-a auzit prea bine, că vorbise cu gura plină. Și îi mai și curgea ceva sos pe la colțuri și devenise cam dizgrațios, iar ea a hotărât să-și întoarcă privirea și a mai hotărât să nu îl mai vadă până la plecare și, dacă se poate, să îl și ignore, așa va fi în siguranță în fața sentimentelor negative pe care le degaja și când respira.

Când a venit nota, Iulia s-a cam supărat, i s-a părut mai mare decât trebuia și s-a gândit să clarifice treaba, și s-a gândit să îl cheme pe chelner și să îl tragă cumva la răspundere, de față cu toată lumea, că de ce i-a pus și prăjitura pe notă dacă ea nu o mâncase și îi mai și spusese că nu era bună, dovadă că o returnase și, odată returnată, se aștepta să nu se găsească pe notă. Chelnerul s-a fâstâcit și s-a rușinat, așa cum s-a rușinat și ea de tot tămbălăul ăla de rahat pe care îl făcea Iulia de la o prăjitură din care mâncase mai mult de jumătate, câte guri îți trebuie până să îți dai seama că nu îți place, sau că nu e bună, sau că e veche, sau cine știe ce i s-o fi părut Iuliei? Dar Iulia era corectă în viață și așa se aștepta să fie și viața cu ea, așa le-a zis când a dispărut chelnerul, iar ea și-a zis că de fapt Iulia era acum în pielea clientului și se răzbuna pe clienții care o chinuiau pe ea la job, altfel nu își dădea seama de ce tot scandalul ăla pentru nimic. Și poate că până la urmă se potrivește cu Vali, poate că până la urmă cine se aseamănă se adună. Și poate că până la urmă Iulia nu ar putea avea decât viața pe care o are și nu îi lipsește decât revelația asta care, dacă ar lovi-o, ar face-o peste noapte fericită, când știi că ai exact ce poți avea și nimic mai mult, și că nu are rost să tot alergi după cai verzi pe pereți și să speri la ceva mai bun, căci nu există ceva mai bun, e ca un fel de iluminare, dar cine e ea să îi spună toate astea? Fiecare să își găsească propria iluminare.

A sunat-o maică-sa să o anunțe că vin în weekend, amândoi, și ea, și taică-su, care trebuie să facă niște analize, și dacă tot vin, să treacă și pe la ei, și dacă tot trec, să și doarmă o noapte și dacă tot stau, poate fac și un grătar și beau și un șpriț, că la bloc nu au cum și de bine ce s-a încălzit afară, ar fi păcat de ocazie, să o irosească. Maică-sa vorbea de grătar, dar ea rămăsese blocată pe analize, așa că a întrerupt-o și a întrebat-o de analize, ce analize și de ce, taică-su nu se simte bine sau ce? Niște analize la plămân, că tușește cam de mult și cam măgăresc și ăștia de aici l-au trimis la București și că ea i-a zis să lase tutunul, dar n-are cu cine vorbi, dacă tot vin poate îi zice și Ioana, că pe ea n-o ascultă, îi tot zice că, decât să trăiască mult și prost mai bine mai puțin, dar bine, altfel ce ar mai înțelege din viață, așa îi zice, și Ioana s-a gândit că până la urmă fiecare cu viața lui, fiecare doarme cum își așterne, dacă taică-su asta crede și asta îl face pe el bucuros și asta îl face pe el fericit, până la urmă este alegerea lui și într-un fel merită respectată. Apoi și-a dat seama că Victor nu va fi acasă, că pleacă la Berlin în delegație și i-a zis maică-sii că din partea ei să vină, dar Victor nu va fi acasă, vor fi ea și Matei și atunci maică-sa a făcut o remarcă cam răutăcioasă, dacă stătea să se gândească, a zis ceva cum că Victor ăsta al tău nu prea e pe acasă și ea s-a enervat, i-a venit să-i închidă telefonul, însă s-a abținut și a zis că da, nu prea e, dar asta pentru că muncește, asta pentru că așa se fac banii, cu sacrificii. Pe tine de ce nu te-a luat, a întrebat-o, și uite cum căuta să o enerveze, ea încerca să se abțină, să nu îi zică chestii nașpa în față, și maică-sa căuta să o enerveze. Păi și cu Matei ce să fac, dacă mă duc cu el? a întrebat mai mult retoric, dar maică-sa a enervat-o mai departe cu răspunsul ei, Păi lasă-l la mine, sau zi-mi și vin și stau cu el cât sunteți voi plecați, ce-o fi atât de greu. Cum să îi spună că asta nu mai era de mult o soluție, cum să îi spună că ea nu voia să îl lase pe Matei singur cu ei, cu maică-sa și taică-su, că o făcuse la început și Matei venise acasă complet schimbat, cu deprinderi proaste și un vocabular îngrozitor și că tot parentingul ei, tot efortul ei de a-l educa corespunzător se dusese pe apa sâmbetei în câteva zile? Că observase și Victor și nu îi convenise deloc și ea se simțise rușinată și apoi, după ce îl asigurase că se rezolvă, să nu își facă griji, că se ocupă ea, trebuise să o ia de la capăt, să tragă mult, mult aer în piept să nu se enerveze și să o ia efectiv de la zero? Că este greu să construiești ceva, mai ales când e vorba de psihologia copilului, dar este atât de ușor să dărâmi tot ce s-a construit? E ca în viață, demolezi în câteva minute ce s-a construit în ani de zile, și cum să îi zică ea așa ceva maică-sii, fără să o jignească? Așa că i-a răspuns vag, De data asta n-a putut, nu avea cum, aș fi rămas singură pe acolo prin hotel și care mai e treaba atunci? Și totuși s-a gândit că la început Victor măcar o întreba dacă voia să vină, acum nici măcar nu o mai întreabă, probabil pentru că știe răspunsul. Deși parcă i-ar fi plăcut să fie întrebată, chiar dacă s-ar ști răspunsul, așa s-ar simți și ea băgată în seamă, și la gândul ăsta a surâs, în timp ce maică-sa tot vorbea și ea nu o mai asculta, a surâs, căci parcă era Matei care voia atenție, ar fi culmea să îl mai bată și ea la cap pe Victor cu chestiuni din astea neesențiale, triviale.

Lasă, că face tac-to grătarul, aducem noi carnea, tu doar să pregătești masa, știi că îi place să fie foficat, de tac-to zic. Știa, și mai știa că nu îi plăceau deloc vizitele alor ei, mai ales că maică-sa critica tot ce vedea la ea în casă și mai era și cu ochii după fiecare firicel de praf. Iar ultima dată când venise, o apucase să le aranjeze hainele în dulap, de nu și-a mai găsit Victor nimic și a început să se răstească la ea, că întârzia la birou și unde îi sunt lui ciorapii și chiloții și unde îi sunt cămășile și sacoul? Le-a aranjat mama, i-a zis și a știut că mai bine tăcea, căci oricum Victor nu se dădea în vânt după maică-sa și răspunsul ei nu a făcut decât să-i dea și mai multă apă la moară. Măcar acum Victor n-o să fie acasă și orice o apucă pe maică-sa, ea poate reface până se întoarce Victor, așa că pentru el nu va fi nicio diferență, doar că, probabil, va vrea să doarmă mai mult, așa se întâmplă după o delegație din asta, vine și doarme mult, apoi se trezește și vrea ceva de la ea. E de înțeles, adică și-ar pune niște întrebări dacă n-ar vrea acel ceva de la ea imediat ce vine acasă, s-ar întreba dacă pe acolo prin delegație nu a găsit acel ceva la alta, dar ce zice ea, are încredere în Victor și va avea mereu, cum ar fi să își trăiască viața cuprinsă de îndoieli și frici, cu mintea plină de scenarii, ce ar câștiga cu asta? În niciun caz fericire, ci exact opusul, și în plus cum ar ști ea dacă Victor nu i-ar zice? Ce zice ea, Victor n-ar face așa ceva, deci n-ar avea ce să zică, așa că să înceteze cu prostiile și să îi răspundă maică-sii, Pun, pun masa, îl fofic cum vrea el, ne vedem sâmbătă, la ce oră ziceți că ajungeți?

Victor a sunat-o și i-a zis că trebuie să mai stea cel puțin o săptămână și ei nu prea i-a convenit, dar ce putea să facă? Nu prea i-a convenit nici că ai ei încă nu plecaseră, că trebuiau mai multe analize și că îl programaseră pe taică-su din nou peste câteva zile și n-avea rost să plece ca să se întoarcă, asta a zis-o taică-su, dacă ar fi fost după ea ar fi avut rost, căci cu ei în casă și cu Victor plecat se cam terminase cu liniștea ei. Maică-sa îi luase casa la mână și „o scosese la lumină”, îi rearanjase toate lucrurile și când ea încercase să protesteze îi închisese gura scurt și fără drept de apel, nu mai știa exact cu ce cuvinte, că se enervase atât de tare încât preferase să o lase să își facă de cap decât să ajungă la ceartă. Și nu e ca și când nu trebuise să facă și conversație cu ei, nu e ca și când nu continua încă să facă, să le asculte inepțiile neesențiale de oameni bătrâni, reprezentanții unei lumi deja pe ducă, purtătorii unor valori desuete de care tot făceau paradă, când îi dădeau ei sfaturi de viață, mai mult taică-su, cu ideile lui patriarhale. Bine, ar fi avut și maică-sa de zis, dar o reducea el la tăcere, Tu taci, că acum eu vorbesc, și ce-ar mai fi vrut ea să îi zică vreo două lui taică-su atunci, dar ce ar fi câștigat din asta? Nimic. Poate o eliberare de nervi pe moment, dar apoi ar lovi-o amăreala că s-a luat de un om bătrân și cu probleme la plămâni, ar lovi-o conștiința că ar pleca taică-su supărat pe ea și s-ar consuma mai departe, că s-ar răzbuna mai târziu pe maică-sa pentru toata situația – nu se întâmpla mereu așa? – nu, mai bine să rămână ea cu viața ei și ei, cu a lor, ea cu valorile ei adevărate, actuale, ei prinși în lanțurile trecutului, doi anacronici pierduți în lumea mare și urâtă, ținuți captivi, în întuneric, de televizoarele fără de care nu mai pot trăi. Ea nu mai are televizor, ea l-a desființat de mult, televizorul nu făcea decât să îi provoace nefericire și nervi, acum e liberă să vadă ce și când își dorește, iată ceva ce ai ei nu au înțeles încă, iată ceva despre care taică-su nu mai contenește să vorbească seară de seară, că el cum adoarme fără televizor? I s-a cam făcut milă de ei, cinstind vorbind, de viața lor anostă și pierdută, a durut-o sufletul și i-a venit să-i ia în brațe pe rând și să îi compătimească puțin, dar i-a fost jenă. Apoi și-a dat seama ca un fel de iluminare că nu îi mai iubește. Na, că a zis-o. Bine, nu îi sunt indiferenți, în sensul că se gândește la ei, că își dorește să fie sănătoși acolo, că orice li s-ar întâmpla i-ar afecta și ei viața, în fond le este fiică și are niște obligații sociale, dar, peste toate astea, nu prea mai simte iubire pentru ei. S-a întrebat dacă simțise vreodată și n-a știut să răspundă, iar asta chiar că a pus-o pe gânduri, apoi s-a gândit la Victor și a simțit fluturași în stomac, apoi s-a gândit la Matei și a simțit alți fluturași, de o altă vibrație, și s-a bucurat. Apoi s-a gândit la maică-sa și s-a enervat și s-a gândit la taică-su și s-a enervat și mai tare și parcă îi venea să plângă puțin, dar și-a zis că mai bine mai așteaptă, să se culce bătrânii și copilul, ea să se retragă în dormitor și poate atunci este în regulă să plângă puțin, copleșită de toate revelațiile astea și de realismul lor crud, copleșită de dorința de a-i da pe ușă afară, de a-i trimite înapoi acasă. Era mai bine să se vadă așa, mai rar, când mai treceau ei, când mai putea Victor. Era mai bine așa, se duceau, mâncau, vorbeau nimicuri, dormeau o noapte acolo și se întorceau la București, bifau vizita și se întorceau la București, să își vadă mai departe de treabă. Așa își mai vedea și copilul bunicii și apoi își vedeau cu toții nestingheriți de treabă. Nu ca acum.

Taică-su era afară, fuma și tușea, iar maică-sa stătea pe Facebook, cu telefonul aproape lipit de nas, să vadă scrisul mic și butoanele de like de care abuza. Matei se învârtea în cerc și seara părea că nu se mai termină. A apucat-o dintr-odată panica, nici ea nu știa de ce, a luat-o prin învăluire și ea a început să tremure ușurel. S-a gândit să îl sune pe Victor, a luat telefonul și l-a găsit repede în lista de contacte favorite, dar nu a pus degetul pe numele lui, și-a amintit că lui Victor nu îi convenea când îl suna la muncă sau în delegații, era mereu ocupat, mai ales în delegații, era mereu prins cu clienții, mereu la întâlniri sau cine de afaceri. Și acum era destul de târziu, era cu siguranță la o cină importantă de afaceri cu clienți străini, poate nemți, poate englezi, nu putea ști, dar nu conta prea mult, ea tot l-ar fi deranjat și lui tot nu i-ar fi convenit să fie sunat și să audă cum se plânge ea în telefon neesențial și trivial că a apucat-o panica și că nici măcar nu știe de ce, ce ar fi zis străinii ăia apoi, întrerupți de telefonul ei din ditamai negocierile? Ce le-ar zice Victor? Mă scuzați, nevastă-mea, s-o fi întâmplat ceva grav acasă, de mă sună ea la ora asta și mă scoate din cina asta de afaceri, mă scuzați, revin. N-o să-i facă asta, n-o să-l pună în postura asta ridicolă, lui nu i-ar conveni și ea s-ar panica și mai mult, așa că a închis telefonul și s-a simțit pierdută. A închis telefonul, l-a pus pe masă și s-a simțit străină de tot și de toate și asta a panicat-o atât de tare, încât a simțit că se sufocă. S-a învârtit prin casă fără sens, sperând că e o senzație trecătoare, că va scăpa repede de ea. Apoi s-a gândit că poate meditația o va ajuta, că cele zece minute de concentrare și eliberare a minții o vor reseta, și asta a făcut, a fugit și s-a închis în dormitor. A deschis aplicația Calm și și-a pus căștile în urechi. A tras aer în piept și l-a ținut acolo câteva minute, apoi l-a aruncat afară, Hhhha!, apoi încă o dată Hhhha!, apoi a dat drumul la aplicație.

S-a născut la 26 februarie 1978 în Constanța. A terminat Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică în București. A lucrat în domeniul IT ca programator și manager de proiect. În 2005 a fondat compania de tehnologie DirectVision, pe care o conduce în prezent. A debutat în 2003 în cadrul antologiei de proză scurtă Respiro, apărută la Editura Dacia. Alte povestiri au apărut în revistele literare Tomis, Oglinda Literară, Cronica Veche, Viața Românească, Tiuk,Revista de suspans, Opt Motive, Vatra, Liternautica și în antologiile Cele mai frumoase proze ale anului (Adenium, 2014) și Orașul (Gestalt Books, 2016). În 2010, povestirea „Opulență“ a fost tradusă și inclusă în antologia Pensi che ci saremmo potuti conoscere in un bar?, coordonată de Editura Caravan Edizioni din Italia. A publicat volumele de proză scurtă Poveste cu o fată (Vremea, 2010), Sub mâinile mele (Herg Benet, 2014), Tenebre (Cartea Românească, 2017) și romanele Mișcarea de rezistență (Paralela 45, 2013) și …și toate zilele de azi (Humanitas, 2021).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Ficțiune”

Bradul

Mama ne-a pus fiecăruia în farfurie și m-a rugat să-l aduc pe Radu la masă. A

Rezervația
(fragment)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Rezervația de George Cornilă, publicat de curând în

Ventrilocul
(fragment)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Ventrilocul de Corin Braga, care va apărea în