Editorial 10/2021

Încă dinainte să vină pandemia de Covid-19 peste noi și să ne transforme pe toți – de nevoie – în ființe mai mult virtuale, generația mea de scriitori (40+) descoperise avantajele recluziunii în spatele paravanului de pixeli.

783 vizualizări
Citiți în 2 de minute

Percepută de la-nceput ca o imensă posibilitate, o deschidere spre comunicarea instant și fără limite de spațiu, această electrizantă lume nouă oferea în același timp scuza perfectă pentru a fugi de contactul direct inclusiv cu cei ca noi, cu… confrații. Excepțiile au fost puține și, oricum, cercurile care s-au format n-au avut nici pe departe anvergura grupărilor literare ale generațiilor anterioare. Iar acolo unde a lipsit o figură tutelară carismatică (cazul Oradiei, s-o spun pe-a’ dreaptă), istoria literară nici nu va avea ce astfel de „școală” să consemneze. De aceea, mulți dintre noi ne-am dezvoltat în cadrul unor comunități culturale online, mult mai largi, dar și, inevitabil, mai amorfe, mai eterogene. Fiindcă, într-adevăr, paravanul acesta de pixeli filtrează realitatea, o deformează și de multe ori creează umbre, iluzii, ficțiuni. Iar proba adevărului n-o poate da decît tot ieșirea din virtual/(re)intrarea în real.

Astfel de întîmplări revelatorii sînt festivalurile de literatură. Am avut privilegiul să particip la cîteva, cel mai recent fiind și cel mai bun (prin organizare, anvergură internațională, impact direct și relevanță culturală) din partea noastră de lume: FILIT, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Cu astfel de ocazii punem la încercare, ritualic, rezistența „bulei” în care trăim în restul timpului. Însă, poate curios și poate salvator lucru, proba de foc nu se produce în circuit închis, ci e mai degrabă un examen al nostru comun în fața cititorilor mai mici și mai mari. Iar asta, confruntarea cu realitatea celor pentru care scriem, cred că are darul de-a ne uni într-o singură și mare grupare, într-un contingent de ființe virtuale, altfel izolate, întrupate acum – de voie – la contactul cu publicul. Și ceva îmi spune că transformarea este reciprocă.

MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018), Murmur (Humanitas, 2023) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial 4/2023

Nu se discuta încă despre cea mai recentă grevă din învățămînt cînd, la o întîlnire cu