Mărturisesc că niciodată nu mi s-au părut străzile mai atrăgătoare decât în momentul de debut al pandemiei, când s-a restricționat părăsirea domiciliului și, practic, s-a eliminat plimbarea, circulația liberă – hoinăreala –, când accesul la ele devenea un privilegiu (orar!!) și un mic triumf, o mică recompensă diurnă pentru starea de recluziune prin care treceam, când aceste structuri funcționale ale orașului au fost temporar (din fericire!) transformate în zone denudate, aproape părăsite, ocolite, cu o vitalitate redusă, uneori inexistentă, accentuându-ne, parcă, sentimentul de frustrare și nostalgie, de privare a noastră de elementul spațial în sine – una dintre bucuriile esențiale ale vieții, alături de soare și verdeață, așa cum le aprecia Le Corbusier (Le Corbusier, 1971: 129).
În biografia fiecărei localități, cu precădere în cea a unui oraș (aleg această unitate teritorială fiindcă orașul dă mai multă autonomie și autoritate străzilor, cred eu), așa cum se observă în paginile atâtor cărți, străzile asigură fiziologia acestuia înlesnind funcționarea sa prin protejarea unui mecanism propriu de derulare a vieții diurne sociale, economice, culturale și a manifestărilor proprii locului, stimulând astfel acel țesut de integrare a acesteia sub aspect arhitectonic, productiv, administrativ, comercial sau recreativ prin edificiile publice pe care le găzduiește orașul (vezi Zevi, 2000: 63). În programul de urbanism, străzile reprezintă „elementele predominante ale imaginii orașului” (Neacșu, 2010 a: 97), care transformă un oraș într-o „unealtă de muncă” (Le Corbusier; 1971 : 138) și o „mașinărie de învățat” (Ackerman, 2018: 337), devenind un factor vital, hotărâtor, în configurația urbană a peisajului locuit și a conexiunilor intraumane/intra-personaje pe care le facilitează.
Individualitea unei străzi
Ca parte componentă a mediului înconjurător, o stradă poate fi „citită” ca „un simbol și un mijloc de comunicare” (Lynch, 1972: 214) între participanții/actanții care influențează atitudinea pragmatică, deschisă, a privitorului/cercetătorului asupra acestui fragment spațial și temporal din fizicalitatea locului, asupra osaturii care asigură locuibilitatea orașului, susținută de facilitățile oferite (non-)rezidenților, așa cum descrie, bunăoară, Jonathan Kellerman Bulevardul Wilshire de lângă Muzeu Mile din L.A., situat mai la sud de Beverly, unde: „majoritatea reşedinţelor din vecinătate erau minunate reconstituiri conservate, în stilul Tudor şi cel spaniol, aşezate în spatele unor minunate pajişti de un galben strălucitor. Cea a lui Dowd era o clădire de două etaje cu un stil distinct, crem cu un aranjament de un verde închis.(…). Pajiştea era străbătută de o alee pavată cu piatră. Acelaşi peisaj de şcoală veche: păsările paradisului, camelii, azalee, un metru şi jumătate de gard viu de arbuşti tropicali pe ambele părţi ale proprietăţii, un monumental cedru de Himalaya la capătul garajului dublu” (Kellerman, 2011: 110 ).
În percepția flaneurului lui De Certeau, a individului care străbate orașul din dorința de a trăi experiențe inedite (vezi De Certeau, 1988: 91), străzile sunt componente ale spațiului obiectiv, perceput, al acelui spațiul al „formelor fizice și al elementelor materializate (…), măsurabil, care poate fi descris prin percepția directă (…), suport teritorial al activităților umane” (Neacșu, 2010 a: 42), așa cum apar și din perspectiva Letiției Arcan, protagonista Gabrielei Adameșteanu, atentă la amănuntele diurne ale străzii: „gunoierii în salopetele lor verzi care împing tomberoanele pline spre mașina de gunoi (…). Acum e relativ curat, iar câinii de rasă, plimbați dimineața de pensionari și seara de adolescenți, sunt mai numeroși decât maidanezii cu urechile ștampilate. Atunci grămezi dospite de gunoi, revărsate din pungile de plastic, zăceau neridicate cu săptămânile, iar câinii sălbăticiți, rămași de izbeliște după demolările lui Ceaușescu, se ațâțau unii pe alții să mă sfâșie când mă apropiam de intrarea blocului” (Adameșteanu, 2019: 111).
Când e vorba de navigarea într-un mediu extern, autorii au grijă să le ofere eroilor lor un instrument operațional în percepția spațiului geografic în care sunt poziționați, acea hartă mentală/cognitivă prin care „individul își poate organiza informația despre un loc” (Neacșu, 2010 a: 86), cum se întâmplă și în cazul lui Holden Caulfield, aflat, la un moment dat, pe Broadway, renumitul bulevard newyorkez, văzut ca „o lume şi o înghesuială nebună. Deşi era duminică în jurul orei 12, pe Broadway era o aglomeraţie nebună. Toată lumea se ducea la cinema – la ‚Panorama’, sau la ‚Astor’, la ‚Strand’ sau la ‚Capitol’, sau într-o altă sală absurdă. Şi toţi erau gătiţi, fiindcă era duminică, şi asta făcea ca totul să pară şi mai jalnic (…). Ieşind din magazin [-ul de discuri], am trecut pe lângă un drugstore (…). M-am dus la o cabină telefonică şi am chemat-o [pe Jane Gallagher].” (Salinger, 1992: 97).
Lizibilitatea spațiului urban
Studiile de geografie umană aduc în atenție câteva trăsături caracteristice pentru orașul de azi – orașul post-modern –, anume, „organizarea non-ierarhică”, tendința de „descentralizare”, „complexitatea” și „incomprehensibilitatea” sa, și, nu mai puțin importantă, capacitatea orașului de a putea fi considerat „un text, interpretabil”, un text cu „sensuri și semnificații” care se cer „descifrate și decriptate” (Neacșu, 2010 b: 40) de locuitorii, spectatorii, consumatorii vieții urbane respective, sau, în incursiunea noastră, de personajele din romane cum este, bunăoară, Rebecca Schwart din volumul lui J.C. Oates, în încercarea acesteia de „a citi” o stradă din vechiul oraș de provincie Milburn, din Statul New York: „Faţadele triste din cărămidă roşie de pe Main Street erau înlocuite de lucioase clădiri moderne cu geamuri din plexiglas. În unele dintre noile clădiri erau uşi turnante, lifturi. Vechea poştă din Milburn, mare cât o baracă, avea să fie înlocuită de o poştă din cărămidă bej, care îşi împărţea sediul cu organizaţia caritabilă YM-YWCA. Grovers Feed Mill, Midtown Lumber. Jos, Miller Dry Goods erau date la o parte de Montogomery Ward, Woolworth’s, Norban’s, un nou magazin A&P cu propria lui parcare asfaltată (…). Adam Bros. Haberdashery fusese înlocuită de Thom McAn Shoes. O impresionantă nouă bancă fusese construită vizavi de First Bank of Chautauqua, intitulându-se New Milburn Savings & Loan. Hotelul General Washington începuse să se extindă şi să fie renovat. Exista un cinematograf Capitol proaspăt reamenajat, cu o vitrină splendidă care strălucea şi scăpăra noaptea. O clădire de birouri înaltă de cinci etaje (doctori, dentişti, avocaţi) a fost ridicată la intersecţia străzilor Main cu Seneca, prima de acest fel în Milburn” (Oates, 2008:193-4).
Atrași de istoriile și farmecul străzilor, autorii le dau personajelor lor șansa (și capacitatea) de a-și crea o imagine urbană individuală, filtrată prin personalitatea cu care au fost ele proiectate, înlesnind spațiului înconjurător desemnat să devină un vehicul de comunicare cu cititorii, prin această dezvăluire treptată a unei identități complexe a locului, rezultată din juxtapunerea percepțiilor endo- și exogene într-un tot dialogal, bine ancorat în economia textului extins; se întâmplă în cazul aceleiași străzi principale din Milburn: „Pe South Main Street, tavernele erau puţin schimbate. Ca şi sala de biliard, aleile de popice, Reddings Smoke Shop. La Army-Navy Discount, de pe Erie Street, un magazin cu un tunel cu lumini puternice, apăsătoare, şi rafturi şi tejghele aglomerate, puteai cumpăra jachete şi pantaloni de camuflaj, izmene de lână, bocanci de infanterie şi şepci de marinar, cartuşiere din piele de vacă vândute ca poşete pentru fetele de liceu.” (195).
Când aleg o stradă pentru protagoniștii lor, scriitorii încearcă, în mod constant, să găsească în această vastitate antropizată, una care să corespundă imaginii mentale a actanților pe de o parte, iar pe de altă parte, una care să fie un instrument și o modalitate de a consolida conectarea personajului cu mediul său geografic, cu spațiul său de existență și de acțiune, permițându-i-se, astfel, evoluția și realizarea intențiilor auctoriale într-o armonie firească.
Referințe
- Ackerman, Jennifer, 2018 (2016), Geniul păsărilor, Bucureşti: Publica (trad. Cristina Rusu)
- Adameșteanu, Gabriela, 2019, Fontana de Trevi, Iași: Polirom
- De Certeau, Michel, 1988, ‘Walking in the City’, în The Practices of Everyday Life, Berkeley: University of California Press
- Kellerman, Jonathan, 2011(2006), Ultimul rol, Piteşti: Paralela 45 (trad. Tiberiu Stamate)
- Le Corbusier, 1971, Bucuriile esenţiale, Bucureşti: Editura Meridiane (trad. Marcel Melicson)
- Lynch, Kevin, 1972, What Time Is This Place?, Boston: MIT Press
- Neacșu, Marius-Cristian, 2010 a, Imaginea urbană: element esențial în organizarea spațiului, București : Pro Universitaria
- Neacșu, Marius-Cristian, 2010 b, Orașul sub lupă – concepte urbane. Abordare geografică, București : Pro Universitaria
- Oates, Joyce, Carol, 2008 (2007), Fiica groparului, Bucureşti: Curtea Veche Publishing (trad. Mircea Pricăjan)
- Salinger, J.D., 1992 (1951), De veghe în lanul de secară, Cluj-Napoca: Editura „Sfynx”- V.R. (trad. Catinca Ralea şi Lucian Bratu)
- Zevi, Bruno, 2000, Codul anticlasic. Limbajul modern al arhitecturii, Bucureşti: Editura Paideia, Colecţia Spaţii imaginare
Fotografie creată de Chris Larson, de la Pexels
