/

Nu orice scriitor poate să scoată un Iov din joben cînd vrea el

Boxerul pianist este, în intenția autorului, un erou cu toate calitățile, menit să fie luat de noi toți ca model, dar ca rezultat literar, un personaj complet necredibil. Și antipatic.

291 vizualizări
Citiți în 4 de minute

Cînd îți începi cariera de cititor – cea mai importantă carieră pe care o poți avea – și simți că un personaj ți-e antipatic, ăsta e din capul locului un compliment pentru autor. Înseamnă că ai intrat cu totul în jocul cărții, că dai ficțiunii drept de cetate, că deci condeierul a devenit creator. În faza asta, pentru tine personajul respectiv are carne, are oase – și, pur şi simplu, nu vrei să fii prieten cu el.

Mai tîrziu, el nu mai e declarat antipatic pe criterii morale, ci stilistice. Definiția lui devine ceva mai complicată – e personajul plasat sub semnul astral al discrepanței între intenția auctorială și rezultatul ei.

Cu alte cuvinte, la eroul negativ te poate foarte bine încînta acum inventivitatea mașinațiunilor lui diabolice, cutare gest perfid, cutare mojicie, perfect și economic prinse, atîta timp cît ele dovedesc un delicios meșteșug scriitoricesc. Din contră, cînd boxerul campion se așază la pian ca să se relaxeze cu un impromptu de Scriabin, te crispezi. (Presupunînd că intenția autorului nu era parodică, intenție care trebuia însă să fi fost semnalată deja mai înainte, sau confirmată în pasaje ulterioare, căci parodia nu poate fi decît sistematică). Boxerul pianist este, în intenția autorului, un erou cu toate calitățile, menit să fie luat de noi toți ca model, dar ca rezultat literar, un personaj complet necredibil. Și antipatic.  

Această fatală însușire nu vine din faptul că un arculeț din mecanismul cărții e rupt. O greșeală oarecare nu e antipatică. Numai că, spre ghinionul autorilor, scrii așa cum ești: greșelile de gust, de construcție etc. din romanul meu exprimă, direct sau indirect, contorsiuni din personalitatea mea. De-aia e literatura un sport extrem și atrage dintotdeauna publicul – pentru că în arena ei se moare.

Pe scurt, cînd îți dai seama că autorul cărții se crede, în adîncul sufletului său, și mare sportiv, și mare muzician, parcă nu mai poți să citești liniștit mai departe. Se poate și invers, ca o victimă, un martir din roman să fie antipatic, pentru că nu orice scriitor poate să scoată un Iov din joben cînd vrea el. Tu crezi că o să storci lacrimile și duioșia cititorului, dar cititorul simte această manevră și nu plînge, în orice caz nu din motivele dorite de autor.

Aș mai adăuga ceva – pentru un scriitor, multe personaje antipatice din literatură se recrutează inevitabil din propriile lui romane. Cum să petreci un an de zile cu un personaj fără să-l detești, măcar uneori, pentru cît de greu se lasă trezit la viață, pentru prostiile din capul lui, pentru toată afectarea și glumele lui proaste, pentru dorința lui fie de a cîștiga bătăliile, fie de a le pierde, dar de a arăta bine cu un ochi umflat…

CĂTĂLIN PAVEL (n. 1976) este arheolog, lector universitar și scriitor. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Troia și Gordion). Burse doctorale și postdoctorale la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Universitatea din Oxford, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim și Colegiul Noua Europă din București.
Volume academice: Describing and Interpreting the Past (Editura Universității din Bucureşti, 2010) și Dicţionar de mitologie grecoromană (coautor, Corint, 2011).
Volume de poezie: Altera pars (A.T.U., 2013, Premiul „Mircea Ivănescu“/Artgothica), Tulburarea la ființele vii (Limes, 2014), Doi oameni într-o poză (Limes, 2015), Adagietto (FrACTalia, 2016), Carnetul lui Villard (Vinea, 2021).
Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, trad. fr. La septième partie du monde, Non Lieu, Paris, 2017), Nici o clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași“, nominalizat la Premiile USR) și Chihlimbar, Polirom, 2017 (Premiul USR, filiala Constanța).
A publicat 250 de articole de popularizare a arheologiei în Dilema veche și, din 2020, ține rubrica săptămânală „Câteva pânze sus“ în Suplimentul de cultură. Cele mai recente volume de specialitate sunt Arheologia iubirii: De la Neanderthal la Taj Mahal (Humanitas, 2019, nominalizat la Premiile „Observator cultural“) și Animalele care ne fac oameni. Blană, cozi și pene în arheologie (Humanitas, 2021).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Anchete”

Nu subestimaţi ursul

O națiune se naște în glorie. Cel puțin asta ne sugerează istoricii naționaliști ai ultimelor două