Întrucâtva foarte antipatic este Petre Birtea din romanul Japiţa al lui Marin Sorescu. Potenţial violator, ideolog fanfaron, fante fandosit şi marxist repetent, activist papagalizat. Antipatici prin onomastică şi vorbire încâlcită sunt şi majoritatea personajelor din Marele Singuratic al lui Marin Preda: Marmoroşblanc, Cipuăgeanu, Costică al lui Lisandru Guliţă, Gheorghe Paţac, Bilă, Mantaroşie, Bâznac, Beju, Trafulică. Antipatici şi comuniştii de aici, mulţi retrogradaţi şi în căutarea reintrării izbăvitoare în Partid. Pentru care ar săvârşi aceleaşi mişelii, doar că dublate. Nu zic că nu e antipatic şi Jiquidi al lui Breban, cu toate maniile, afectările şi dispreţul din dotare. Însă acesta măcar a dat cu tifla de tânăr arivismului şi sobismului, aşa că mai iertăm. Antipatic este şi Gulică Unanian din Cimitirul Buna Vestire al lui Arghezi. Nu atât prin critica noduroasă adusă politicienilor şi cadrelor universitare – de altminteri încă perfect actuală dacă ţinem cont că mediocritatea şi grobianismul cu ştaif sunt la fel de înfloritoare în domeniu –, ci prin tonul cam isteric şi şarjele niţel plate. În aceeaşi linie este Amidon, şeful pus pe afaceri imobiliare şi cu stilouri Parkinson al Oficiului Intercultural şi de Turism, din romanul Lunatecii al lui Ion Vinea.
Însă pe Petre Birtea, ideologul de bou-vagon al bolşevismului care va face fericiţi oamenii cu forţa, fie cu miliţia şi puşcăria, nu-l întrece nimeni. Noroc că Sorescu îl menţine în naivitatea debutului pe scena politrucismului.
Cât despre Urmatecu, samsarul care îi jupoaie dulce pe boierii puşi numai pe distracţii narcisiste din Ion Sîntu al lui Ion Marin Sadoveanu, numai de bine. Ciocoi îndrăgit de victimă, foarte actual în contextul nostru bântuit de sindromul Stockholm. Doar că el chiar evoluează artistic printr-o ironie a sorţii.
Şi am amintit doar cazurile cu aură, nu de alţi antipatici terni de care e plină literatura.
