/

Fiecare cu regulile lui

În principiu, lucrurile depind de starea empatică a lectorului, pe de o parte, și, pe de alta, de arta persuasivă a autorului.

374 vizualizări
Citiți în 4 de minute

Interesantă propunere! O deschidere a cutiei Pandorei! Tot răul pe capul cititorului! Pot fi aduse în discuție cîteva exemple, personaje notorii. Alese și pentru faptul că romanele care le cuprind au fost și ecranizate. Fiind cunoscute de marea (nu mai este chiar mare) masă a cititorilor. Și de aceea a necititorilor, eventuali cinefili.

Mizerabilii, de Victor Hugo. Jean Valjean nu este antipatic, dimpotrivă. Devine antipatic în momentul în care este dus iarăși la ocnă?

Alt personaj. Tot ocnaș. Exemple aduse în discuție datorită statutului acestora de marginalizați ai societății; periodic, excluși. Ceea ce presupune o poziționare emoțională aparte a cititorului. Personajul este din romanul Marile speranțe, de Charles Dickens. Abel Magwith. Devine el simpatic pentru faptul că, din umbră, îl ajută pe tînărul Pip, aflat în impas?

Rămînînd – pentru o abordare abruptă – în același mediu extrem, alt personaj: Vautrain, fost și viitor ocnaș. În Moş Goriot, de Honoré de Balzac. Personaj prezent și în alte romane din ciclul Comedia umană. Inteligent, misterios, cinic, pragmatic, critic, privind unele aspecte sociale, posibil simpatic, pînă la dovedirea lui drept ocnaș evadat. Cititorul se întoarce împotriva sa?

Meursault, alt damnat, în Străinul lui Albert Camus, poate trezi, pe măsura dezvoltării acțiunii, o anume simpatie, deși este un ucigaș. Atitudinea cititorului, nu tocmai consistentă, translează mai mult spre compasiune.

Codin, personajul lui Panait Istrati. Fost ocnaș, ucide, dar arată și o sensibilitate aparte față de un copil nedreptățit: de care parte este cititorul?

Ce se poate spune, în acest sens, despre Ekaterina Maslova – din Învierea lui Lev Tolstoi – trecută prin mai toate mizeriile vieții?

În principiu, lucrurile depind de starea empatică a lectorului, pe de o parte, și, pe de alta, de arta persuasivă a autorului. Acesta face jocurile, regulile, dar și cititorul are regulile sale, şi mai multe. Autorul este unul, cititorii cărții sînt sute, mii, milioane, în unele cazuri. Fiecare dintre ei este un receptor, asemănător – să presupunem – unul cu altul, dar niciodată, fie şi numai doi cititori din toată masa, nu pot fi identici: diferă prea multe sinapse în lanțul neuronic. În percepție și poziționare va fi diferențiată măcar o nuanță. Iar trecerea timpului – şi aceasta – schimbă sensibil ori chiar radical atitudinea emoțională a lectorului. Iar apropierea de un personaj negativ ține, cred, mai mult de emoțional decît de filtrul mental.

Tema este extrem de vastă și doar un studiu cu accentuată amprentă psihologică ar putea, mai mult decît rîndurile de față, să argumenteze mecanismul acestor stări – şi nici atunci exhaustiv. Nici atunci, pentru că, de multe ori, cititorul se duce dincolo de intențiile autorului, sondează chiar în perimetrul din care autorul a extras totul; ceea ce nu este rău, din acel cititor se poate naște un viitor condeier.

Și, pentru a lăsa discuția deschisă, ce fel de personaj este Raskolnikov, pozitiv sau negativ?

Alexandru Ecovoiu (n. 1943) a debutat în anii ’80, iar în atenţia publicului şi a criticii literare a intrat cu adevărat în 1995, odată cu apariţia romanului Saludos (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1996; nominalizat la Premiul „LiterArt – XXI”, SUA, 1997; Premiul revistei Observator, München, 1998). Confirmarea talentului său a venit în anul 1997, cînd a fost publicat romanul Staţiunea (Premiul Academiei Române). În 2001 publică volumul Cei trei copii-Mozart (nominalizat la Premiul ASPRO), iar în 2002 romanul Sigma (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut Saludos (2004, 2014); Ordinea (2005); Sigma (2005, ediţia a II-a); Staţiunea (2007, ediţia a II-a); Cei trei copii-Mozart (2008, ediţia a II-a) şi După Sodoma (2012); Premiul „Cartea anului” acordat de Filiala Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România; Premiul „Cel mai bun scriitor al anului 2012”, pentru acest roman, acordat de Clubul de Proză, Uniunea Scriitorilor din România). Saludos, Ordinea, Cei trei copii-Mozart au fost traduse în limbi de largă circulaţie.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Anchete”

Totul e relativ

De la bun început vă previn: eu nu cred că un personaj literar reușit poate fi

Urâții

Lipsa de înțelegere, de empatie, am spune acum, îl face pe Ibrăileanu să-l considere pe Chiriac