/

Personajul antipatic? Propun o serie

L-am antipatizat pe „celebrul” personaj Grobei, din romanul Bunavestire al lui Nicolae Breban.

208 vizualizări
Citiți în 7 de minute

Provocatoare ancheta: un personaj antipatic din literatura română! Dacă ar fi fost vorba de un autor (sau de mai mulți!), nu ar fi fost nicio problemă…! Dar așa? Ca să îți fie un personaj antipatic, trebuie să te implici puternic emoțional în citirea acelei opere, să o trăiești „ca în viață”. Da, constat, am „întâlnit” multe personaje antipatice în viața (cariera) mea de cititor. De exemplu, lupul din celebra Capra cu trei iezi nu avea niciun motiv să îmi fie simpatic. La fiecare lectură, eram cel care pregătea chibritul cu care capra putea să aprindă focul care să producă topirea scăunelului de ceară…! Cred că și pe „omul spân”, din Harap Alb, l-am antipatizat puternic, nu știam cum să îl atenționez, la relectură, pe bietul fiu de împărat, să nu se înhăiteze cu acesta. Din păcate, datul sorții i-l scotea mereu în cale, eu rămâneam neputincios. Apoi, din celebra serie Cireșarii, l-am antipatizat pe „răufăcătorul” Petrăchescu, cel care le-a pus gând rău simpaticilor „cireșari”, cred că am și contribuit la capturarea lui implicându-mă în poveste. L-am antipatizat puternic și pe Raskolnikov, din Crimă și pedeapsă, nu am reușit să fiu atâta de bun creștin, iertător, care să creadă în căința acestuia. Dacă aș reciti romanul azi, nu cred că aș fi mai îngăduitor. Am antipatizat și trenul, ca personaj care întruchipa instrumentul sorții, din relația acestuia cu Anna Karenina, din romanul lui Lev Tolstoi, cu același titlu. I-am antipatizat pe „progresiștii” Spancioc și Stroici, din nuvela Alexandru Lăpușneanul, a lui Costache Negruzzi, pentru că domnitorul prea era singur între dușmani mai mult sau mai puțin știuți. Am considerat că acesta se purta după morala vremii, când dacă nu loveai primul, erai lovit decisiv chiar de amicii și inamicii din intimitate. Exemplul „soaței” trădătoare este de reținut. Am considerat nefericită nuvela lui Negruzzi, nedreaptă chiar, fiindcă l-a pus la stâlpul infamiei pentru totdeauna pe unul dintre domnitorii care a/ au construit și restaurat mănăstiri, din Moldova pînă la Muntele Athos. Nici Ștefan cel Mare nu a fost mai blând în epocă, nici Petru Rareș, numai că n-au ajuns în (la) pana „unui” Negruzzi. Am antipatizat-o destul de serios și pe „muma lui Ștefan cel Mare”, din poezia cu același titlu a lui Dimitrie Bolintineanu, pentru că a rămas nesimțitoare la rănile propriului fiu, trântindu-i poarta Cetății Neamțului în nas. Și să recunoaștem, poarta este destul de grea …!

L-am antipatizat pe „celebrul” personaj Grobei, din romanul Bunavestire al lui Nicolae Breban. Când acesta spune, ritos, la un moment dat: „Eu m-am născut, simt tulbure asta, ca să fiu slugă”, am vrut să îl iau la palme. Slugă, da? Atunci de ce mă ții de vorbă, și mă pui să îți urmăresc povestea…!? I-am antipatizat pe toți călăii din lagărele naziste, citind seria de literatură istorică și memorialistică, așa cum i-am antipatizat pe călăii din lagărele comuniste, de la noi și de aiurea. Antipatia mea pentru acest personaj generic a mers până acolo, încât am creat eu însumi un „personaj colectiv”, gardianul din închisoarea de la Aiud, pe care l-am caricaturizat cât m-a ținut condeiul, în romanul Urma, apărut în anul 2013.

Dacă „eul liric” este un personaj al poeziei, atunci am avut o mulțime de momente de antipatie, mai ales când acest personaj încerca să ia fața esteticului. Iar poezia noastră este bine populată de asemenea „euri lirice”, care tropăie zgomotos prin viața literară. O vreme știam (parcă) ce este poezia, dar de când aceste „euri lirice” se manifestă, își fac topuri și istorii literare de grup, de gașcă, de cartier, de când „progresismul” a (re-) devenit normă estetică, mă uit derutat la tot ce știu despre poezie, la ce am scris. Dar așa cum există „eul liric”, cred că există și un „ego critic”, care se manifestă în operele criticilor, fiind personajul critic care inter-relaționează cu opera „criticată”, punându-și de prea multe ori profilul în locul ei. Am antipatizat și epoca, ca personaj central al Jurnalului unui jurnalist fără jurnal, a lui I. D. Sârbu. Sau ca personaj al volumului Ultimele..., ale aceluiași I. D. Sârbu (recuperat cu multă devoțiune de Toma Velici, în anul 2019).

În concluzie: tot ce-am iubit mi-a răpit, pare-se, libertatea. În același timp, tot ce am antipatizat, se pare că mi-a redat-o. O opțiune tranșantă, presupune implicare emoțională, afectivă, intelectuală. Capacitatea de a antipatiza se măsoară cu capacitatea de a iubi. Mai ales când e vorba de lectură, de literatură. De aici: antipatizați, antipatizați, că tot rămâne ceva!

Piatra Neamț, 7 septembrie, 2021

Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iulie 1958, în Grumăzești, Neamț. Doctor în filologie din anul 2004 cu teza „Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului“. Autor al mai multor cărți de poezie, proză, teatru, eseu, publicistică. Din anul 1990, membru al USR și al PEN Clubului Român (vicepreședinte între 2014 și 2016); laureat a numeroase premii literare; Meritul Cultural în grad de Cavaler, grad A, în 2000 și Meritul Cultural în grad de Ofițer, grad A, în 2010, conferite de Președinția României; cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț din 2005; traduceri în volume de autor și antologii în limbile germană, franceză, rusă, engleză, italiană, sîrbă, cehă, macedoneană, spaniolă, arabă, suedeză ș.a. În prezent, director al revistei de cultură, arte și atitudini Conta. Cărți de proză publicate: Goliath (proză scurtă, 1999), Bătrînul și Marta (roman, 2002; ed. a II-a, 2005), România pe înțelesul tuturor (momente și schițe, 2003; ed. a II-a, 2013), Frig (roman epistolar, în colaborare cu Aurel Dumitrașcu, 2008; ed. a II-a, 2014), Urma (roman, 2013), Laika (roman, 2014; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; traducere în Macedonia), Luna Zadar (roman, 2016; Marele Premiu „Liviu Rebreanu“, Bistrița, 2017).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Anchete”

Totul e relativ

De la bun început vă previn: eu nu cred că un personaj literar reușit poate fi

Urâții

Lipsa de înțelegere, de empatie, am spune acum, îl face pe Ibrăileanu să-l considere pe Chiriac