Născut în 1972 la Negrești-Oaș, „oșan în totalitate, în cuget și-n simțiri”, așa cum îi place să spună, Remus Țiplea este unul dintre cei mai expuși fotografi români ai momentului. Instinctual și autodidact, Remus Țiplea calcă apăsat pe urmele lui Ioniță G. Andron (1917 – 1989), cel care a imortalizat Țara Oașului în peste 100.000 de negative, și are toate șansele să-și depășească maestrul. Fotografiile sale nu sunt doar un reper estetic, ci și o mărturie valorizatoare despre o zonă care încearcă să-și păstreze matricea identitară. Într-o lume supusă nemilos globalizării insuficient chibzuite, imaginile sale salvează de la neantizare rânduielile Oașului.
Structural, Remus Țiplea face parte din școala neinstituționalizată de fotografie de la Baia Mare (Cosmin Bumbuț, Vasile Dorolți, Silviu Gheție), de la care preia anumite repere și tipare de lucru, modelându-i în același timp și forma de expresie. Așa se face că aproape toată activitatea sa este dedicată fotografiei documentare. Notorietatea sa a început însă cu o serie macro, Bulbucații, despre viața secretă a libelulelor. Proiectul s-a rostogolit ca un imens bulgăre de zăpadă și a fost publicat și expus la scară planetară. Fotografia macro a rămas până astăzi un fetiș al său, o formă de dependență și o nesfârșită sursă de imagini-unicat.
În 2016, seria sa Ciurdarii intră în finala celui mai mare concurs de fotografie din lume, Sony World Photography Awards, și este expusă la Londra, Berlin, Köln, Beijing, New York, Milano, Paris, Lisabona etc. Guvernate aproape întotdeauna de dogmatism și intoleranță, în forme mai ușoare sau mai radicale, cultele religioase au fost timp de șase ani de zile subiectul unui alt proiect notoriu al lui Remus Țiplea. Epic prin dimensiuni și narațiune vizuală, Confesiuni religioase configurează echidistant portretul social și moral al celor mai importante comunități ecleziastice din România de astăzi: ortodocși, catolici, penticostali, martori ai lui Iehova, adventiști, protestanți etc.
În 2017 publică albumul etnografic Din Oaș în Paști, iar un an mai târziu, Dumnezeul meu (titlu schimbat al proiectului Confesiuni religioase). Astă-iarnă (2019), a treia carte în decurs de trei ani de zile, surprinde tradițiile și obiceiurile din Țara Oașului care au loc în perioada iernii: Crăciunul, colindatul, tăierea porcului (Ignatul), munca la stânile de oi din împrejurimi, nunta, sfințitul apei (Boboteaza). Polisemia limbajului său vizual și preocuparea funciară pentru o antropologie culturală a zonei arată astăzi un fotograf matur, sigur pe ceea ce face.
Imaginea de pe coperta acestui număr al revistei vine din perioada de început a fotografului, când frământarea majoră era căutarea Formei și a unei expresii cât mai apropiate de trend-ul artistic al vremii.
