Trei expoziții între pandemie și rachete

S-a scris și s-a dezbătut mult în ultimul an, dar și înainte, despre rolul culturii și al artei în timpul perioadelor de criză. Sunt creația artistică sau antrepriza culturală acte legitime, morale chiar, în vremuri de pandemie, războaie, catastrofe naturale? Care este rolul creatorilor în aceste momente? Dar din punctul de vedere al iubitorilor de frumos – ce reprezintă interacțiunea cu cărțile, filmele, tablourile și sculpturile? Escapism și egoism? Sau poate dimpotrivă, o expresie a ceea ce ne definește și ne păstrează umanitatea în perioade dificile? Cum supraviețuiesc lumile artelor și oamenii lor?

Nu voi încerca să răspund acestor întrebări, nu direct în orice caz.

Voi relata despre trei expoziții care au avut loc în Israel, țara în care trăiesc, în intervalul dintre momentul în care condițiile sanitare au permis la sfârșitul fazei acute a pandemiei COVID-19 (poate chiar sfârșitul ei, dar nu putem ști încă) organizarea de expoziții, și momentul în care un nou val de violență din cele care izbucnesc periodic în această parte a lumii a suspendat din nou normalitatea vieții.

Cele trei expoziții au avut loc (două dintre ele continuă) în galerii de mici dimensiuni, care au fost primele care s-au putut deschide, chiar înaintea muzeelor, respectând limitele legate de numărul de vizitatori simultan. Două dintre expoziții, personale, sunt ale unor artiste plastice născute în România. La cea de-a treia, expoziție colectivă, prezența artiștilor originari din România este și ea semnificativă.

„Casa artiștilor” din Tel Aviv este situată în centrul orașului, la câteva sute de metri de primărie și de locul care poate fi considerat una dintre bornele de reper ale istoriei israeliene. Acolo a fost asasinat în noiembrie 1995 Itzhak Rabin, într-un moment tragic care a schimbat cursul istoriei Israelului și al Orientului Mijlociu. Spațiul de expoziție destul de generos, pe două niveluri, găzduiește expoziții ale artiștilor contemporani, recomandați de curatorii în căutare de artă îndrăzneață și sfidând convențiile. Printre expozițiile deschise imediat după pandemie s-a aflat și cea a artistei Beatrice Bernath. Numele expoziției era „Ziua în care peștii vor veni neîntrebați”, titlu inspirat de un film celebru și care ne insinuează deja senzația de post-apocalipsă pe care am trăit-o și o trăim încă mulți dintre noi, oriunde ne aflăm în lume. Beatrice Bernath, născută la Brașov, și-a început studiile la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, studii pe care le-a continuat și terminat după emigrare la Facultatea de Arte a Universității din Haifa. Binecuvântată de mai multe muze, pictează, ilustrează cărți, scrie și publică poezie. Fiecare dintre lucrările sale reprezintă o luptă cu materia, cu cuvintele, atunci când scrie, cu suprafețele și cu culorile, atunci când pictează, un strigăt în care durerea este mixată cu bucuria, drama personală cu un umor sarcastic, care ajută în a supraviețui tenebrelor.

Galeria orășănească și Casa Artiștilor din Herzlia este și ea situată în centrul acestui oraș aflat pe malul mării, la nordul Tel Avivului. Deși are doar cu puțin peste o sută de mii de locuitori, orașul este martor al coexistenței unor comunități diverse, de la bogătașii și ambasadele de pe malul mării la populația de clasă mijlocie din centrul orașului, de la zona hi-tech la cea mai mare universitate particulară din Israel, studenți căreia întineresc mult în ultimii ani peisajul urban. Expoziția care a redeschis galeria în luna aprilie, după pandemie, are titlul „Umbra îndoielii”. Este o expoziție colectivă care adună lucrările artiștilor reprezentativi ai orașului și ale prietenilor lor, rezultat al experiențelor și trăirilor ultimului an. Printre artiștii expuși se află și aici câțiva artiști originari din România între care fotograful Yaakov Herev-On, căruia filiala Tel Aviv a Institutului Cultural Român i-a dedicat recent o expoziție personală, talentata pictoriță Bella Rosenbaum și sculptorul și caricaturistul Andy Ceaușu, un artist extrem de interesant, cu lucrări care alternează și uneori combină expresivitatea constructivistă cu umorul în cea mai buna tradiție a satirei românești și evreiești. Confruntarea cu dificultățile situațiilor și cu demonii personali este diferită pentru fiecare dintre artiștii expuși, sentimentul comun al expoziției fiind însă unul de eliberare și de bucurie la reîntâlnirea dintre artiști și iubitorii de frumos.

Ne întoarcem la Tel Aviv pentru a treia expoziție, vernisată pe 6 mai, expoziția personală intitulată „Modelul și gravura” a artistei israeliene Miriam Cojocaru, deschisă la Galeria Institutului Cultural Român, filiala Tel Aviv. Născută în 1945, Miriam Cojocaru se declară artistă figurativă, lucrările ei, picturi în ulei și gravuri, radiind vitalitate și prospețime, culoare și echilibru. Le putem împărți în trei genuri – portrete, peisaje și naturi statice. Mi-au atras atenția în mod special portretele, mai ales cele feminine, care se revendică dintr-o tradiție estetică post-impresionistă explorată și de pictura românească (de exemplu la Tonitza), dar care în același timp fac legătura cu gesturi, atitudini și simboluri legate de eroinele feminine ale Bibliei.

Vernisajul de la Galeria ICR Tel Aviv a fost primul eveniment public după mai bine de un an de întrerupere din cauza pandemiei. Datorită restricțiilor sanitare încă în vigoare care limitează numărul de participanți aflați simultan în sediu, accesul a fost posibil doar pe bază de înscrieri în avans, vernisajul fiind transmis pentru restul publicului în direct prin intermediul Internetului și fiind arhivat pe canalul YouTube al Institutului.

Revenirea spre normal a fost însă din nou întreruptă de evenimentele din zonă. Evenimentul programat de ICR Tel Aviv pentru săptămâna următoare, un „Portret de Artist” al pictorului și arhitectului Marcel Iancu, organizat în colaborare cu Muzeul Janco-Dada din Ein Hod, o foarte interesantă incursiune în creația și biografia artistului cu participarea unor curatori, cadre didactice, arhitecți și critici de artă din România, Israel și Franța, care urma să fie organizat în aceeași formulă mixtă, a fost mutat din nou complet în spațiul virtual. Principalul este însă că a avut loc și a fost un eveniment de excepție.

Activitatea culturală și artistică deci continuă. Cum se scrie la sfârșitul episoadelor din seriale: „Va urma”.